Acordul Turcia-UE privind refugiaţii, în pericol. Erdogan acuză UE că nu este „sinceră“ în privinţa vizelor şi ameninţă cu încetarea readmisiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recep Rayyip Erdogan a cerut Uniunii Europene (UE) să ridice vizele pentru cetăţenii turcii, ameninţând în caz contrar cu renunţarea la acordul privind refugiaţii, apărat cu insistenţă de Angela Merkel şi criticat de numeroşi oficiali.

Acordul cu Uniunea Europeană (UE) privind refugiaţii nu va fi posibil dacă UE nu îşi respectă partea sa de obligaţii în ceea ce priveşte ridicarea vizelor pentru cetăţenii turci, a avertizat luni preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, într-un interviu pentru cotidianul francez „Le Monde“, relatează AFP.

„Uniunea Europeană nu se comportă într-o manieră sinceră cu Turcia“, a acuzat Erdogan, care a subliniat că ridicarea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii turci care călătoresc în UE ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 iunie.

„Dacă cererile noastre nu sunt satisfăcute, atunci readmisiile nu vor mai fi posibile“, a atenţionat şeful statului turc, citat de AFP şi Agerpres.

Potrivit acordului Turcia-UE, un solicitant de azil sirian aflat pe teritoriul turc va fi instalat într-o ţară membră a UE în schimbul fiecărui migrant ilegal retrimis în Turcia, în limita a 72.000 de locuri.

Acordul, apărat insistent de cancelarul german Angela Merkel, a fost denunţat de organizaţii de apărare a drepturilor omului, care afirmă că Turcia nu este o ţară sigură pentru refugiaţi. Aceste organizaţii se tem, printre altele, că de fapt migranţii nu vor avea dreptul să ceară azil înainte de a fi deportaţi.

Pe de altă parte, măsurile luate de regimul Erdogan după tentativa de puci din 15 spre 16 iulie au atras critici dure şi cereri de anulare a acordului UE-Turcia privind refugiaţii.

Însă Angela Merkel şi mai mulţi miniştri de la Berlin, printre care ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier, susţin că acordul respectiv este un instrument eficient pentru limitarea fluxului de migranţi dinspre Turcia către insulele greceşti din Marea Egee.

Lider al extremei stângi: Merkel face Germania „susceptibilă de şantaj“ din partea Turciei

În acest context, un lider al extremei stângi a apreciat că insistenţa lui Merkel pentru acordul dintre UE şi Turcia privind refugiaţii fac Germania „susceptibilă de a fi şantajată“ de regimul lui Erdogan.

„Ceea ce se întâmplă în Turcia este total inacceptabil şi noi nu trebuie să acceptăm asta, altfel devenim susceptibili de şantaj. Vorbim despre drepturile fundamentale ale omului“, a declarat luni liderul grupului parlamentar al partidului Die Linke, Dietmar Bartsch, conform DPA şi Agerpres.

În plus, mai mulţi politicieni germani au solicitat suspendarea negocierilor de aderare a Turciei la UE. O voce puternică în acest sens este exprimată de Austria.

Austria ameninţă că va bloca accelerarea negocierilor de aderare a Turciei la UE

Într-un interviu apărut duminică în „Kurier“, ministrul austriac de Externe, Sebastian Kurz, a ameninţat că va bloca extinderea negocierilor cu Turcia privind aderarea la UE, ceea ce va putea pune în pericol tototdată acordul privind refugiaţii.

Interviul lui Kurz riscă de asemenea să amplifice disputa dintre Viena şi Ankara, care a izbucnit după ce cancelarul austriac Christian Kern a sugerat oprirea cu totul a negocierilor privind aderarea Turciei la UE, din cauza problemelor acestei ţări cu democraţia şi economia.

Discuţiile privind aderarea Turciei au avansat extrem de lent de la începerea lor în 2005, numai unul din cele 35 de capitole de negociere fiind încheiat.

„Am un loc şi un vot în Consiliul (UE) al miniştrilor de Externe. În cadrul acestuia, se va pune problema deschiderii de noi capitole de negociere, iar eu sunt împotrivă“, a spus Kurz, ameninţând astfel să blocheze votul unanim care este necesar în astfel de situaţii, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Măsurile de reprimare luate de guvernul turc împotriva susţinătorilor predicatorului Fethullah Gulen, exilat în SUA şi acuzat de puterea de la Ankara că s-ar afla în spatele tentativei de puci din iulie, au tensionat relaţiile cu blocul comunitar, care depinde însă de Turcia pentru restricţionarea afluxului de imigranţi.

Turcia şi-a respectat până acum partea prevăzută de acord, şi anume oprirea imigraţiei ilegale spre Europa prin teritoriul său, în schimbul ajutorului financiar, promisiunii de liberalizare a regimului de vize şi accelerarea discuţiilor privind aderarea. Decizia de eliminare a vizelor pentru cetăţenii turci este totuşi întârziată, din cauza legislaţiei antiteroriste din Turcia, pe care unele ţări din UE o consideră ca fiind prea extinsă, şi a reprimării de după lovitura de stat eşuată, notează Reuters.

Kurz a afirmat că Turcia nu a îndeplinit condiţiile pentru a fi făcute progrese. „Criteriile pentru liberalizarea regimului de vize nu vor fi îndeplinite de Turcia. Iar cerinţele pentru negocierile de aderare nu au fost respectate“, a spus şeful diplomaţiei austriece.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite