Noua logică a lui Xi Jinping în relaţia cu miliardarii: De ce a schimbat foaia liderul comunist chinez

După aproape trei decenii de încurajare a îmbogăţirii, Partidul Comunist Chinez (PCC) se întoarce, sub cârma lui Xi Jinping, la bazele sale.

„Este bine să te îmbogăţeşti”, a declarat Deng Xiaoping în timpul unui turneu efectuat în 1992 în sudul Chinei. Instalat la putere în 1978, la doi ani după moartea lui Mao Zedong, „Micul Cârmaci” s-a concentrat încă din primele sale zile de conducere pe modernizarea economiei chineze. Încurajarea iniţiativei private şi a îmbogăţirii populaţiei permiteau întoarcerea paginii la politicile hazardate maoiste, precum „Marele Salt Înainte” sau „Revoluţia Culturală” şi deschiderea de noi perspective. Unii chinezi au înţeles perfect mesajul lui Deng Xiaoping. În martie 2021, la aproape 30 de ani de la discursul pro-îmbogăţire al lui Xiaoping, China număra 992 de miliardari, cu 253 mai mulţi decât în anul precedent. Pandemia de COVID-19, care a afectat primul semestru al anului 2020, nu a oprit această progresie, scrie Richard Arzt, corespondentul „Slate” la Beijing.

Miliardarii chinezi activează în diverse domenii de afaceri. Cel mai bogat dintre ei este Zhong Shanshan (68 de miliarde de dolari), care deţine a 13-a poziţie în topul Forbes al miliardarilor lumii. Shansan a început ca zidar, a continuat ca jurnalist şi a făcut bani îmbuteliind apă de izvor sub marca Nongfu Spring. Este urmat de antreprenorul pe internet Zhang Yiming (circa 46 de miliarde de dolari), fondatorul companiei ByteDance, care a creat aplicaţia de divertisment TikTok. Al treilea cel mai bogat chinez este He Xiangjian (37 de miliarde de dolari), care deţine grupul Midea, mare producător de electrocasnice.

Reprezentanţi ai unor interese particulare

Majoritatea oraşelor importante din China au cartiere de lux pentru locuitorii bogaţi. De altfel, Rolls-Royce, compania auto britanică deţinută de BMW, realizează cele mai mari vânzări de maşini de lux în China. La începutul deceniului 2000 - 2010, sub preşedinţia lui Jiang Zemin, PCC i-a pus în valoare pe miliardarii din ţară. Lei Jun, creatorul telefoanelor mobile inteligente Xiaomi, care vinde şi purificatoare de aer, sau Dong Mingzhu, deţinătoarea mărcii de electrocasnice Gree, au devenit membri ai Adunării Naţionale Populare, figurând astfel printre cei 3.000 de reprezentanţi de rang înalt ai partidului aflat de mai bine de şapte secole la putere în China.

Însă principalul organism repartizat miliardarilor este Conferinţa Consultativă Politică a Poporului Chinez (CPPCC), considerat drept al doilea for legislativ al ţării. Acest organism se întruneşte la începutul lui martie pentru zece zile, alături de Adunarea Naţională a Poporului. Este prezidat de un demnitar de rang înalt al PCC, dar cei 2.200 de membri ai săi nu sunt toţi comunişti. Pe lângă antreprenorii bogaţi, CPPCC mai reuneşte reprezentanţi ai partidelor mici care erau aliate ale PCC în momentul preluării puterii în 1949, precum şi celebrităţi din sport, muzică şi televiziune.

Acest for este convocat pentru a oferi avize consultative cu privire la tot felul de subiecte economice şi sociale. O practică ce îi permite regimului să dea impresia că duce un dialog şi face consultări înainte de luarea unor decizii guvernamentale, căutând părerile reprezentanţilor unor interese particulare, îndeosebi pe cele ale oamenilor de afaceri.

Sporirea controlului

Aşadar, PCC permite un cadru de dialog cu unii dintre cei mai proeminenţi şi mai bogaţi oameni de afaceri din ţară. Dar aceştia din urmă, de altfel ca toţi angajatorii, sunt supravegheaţi în mod constant şi foarte atent, notează corespondentul „Slate”.

De exemplu, în 2014, oraşul Beijing a reglementat în detaliu publicitatea pentru bunurile de lux. Cuvinte precum „suprem”, „regal” sau „luxos” au fost interzise de pe afişele stradale. Explicaţia: „Afişarea luxului are un impact negativ asupra întregii societăţi”, deoarece „riscă să provoace ranchiună în rândul celor mai săraci”. Discrepanţele sunt imense. Potrivit unui studiu realizat în 2015 de Universitatea din Beijing, o treime din bogăţia Chinei este deţinută de 1% din populaţie, în timp ce un procentaj de 1% din avere este împărţit tocmai de 25% din populaţie.

În aceste condiţii, PCC pare că şi-a propus să-i împiedice pe bogaţi să capete o importanţă şi mai mare în sistemul economic al ţării. De aici rezultă tot felul de controale, care s-au înmulţit în ultimii ani şi care exercită o presiune semnificativă asupra giganţilor economiei chineze. În 2015, vastul conglomerat Fosun, activ în domeniile farmaceutic, financiar şi turismului, a intrat brusc sub radarul autorităţilor. CEO-ul său, Guo Guangchang, a dispărut timp de patru zile. Întrebat despre motivele dispariţiei sale nefireşti, el a răspuns doar că „a ajutat” poliţia într-o anchetă asupra averii sale.

Doi ani mai târziu, presa a relatat despre arestarea lui Wang Jianlin. Grupul său Wanda deţine un număr mare de studiouri şi săli de cinema în China. Dar Wanda nu s-a limitat la China, crescându-şi semnificativ investiţiile în străinătate. După ce au încurajat această extindere, autorităţile chineze l-au suspectat pe Wang Jianlin de scurgeri importante de capital. Odată eliberat, după câteva săptămâni, Jianlin a vândut echivalentul a 8 miliarde de euro din hotelurile şi parcurile sale de distracţii din întreaga lume.

Unul dintre ultimii giganţi intraţi în vizorul autorităţilor chineze este Alibaba, cea mai mare platformă electronică de comerţ cu ridicata din lume. În decembrie 2020, grupul condus de Jack Ma a fost acuzat de „practici de monopol”. În aprilie, Alibaba a primit o amendă de 2,8 miliarde de dolari, adică 3% din veniturile sale. Într-un comunicat, compania susţine că acceptă sancţiunea şi o va respecta în mod ferm.

Exemplul din SUA care nu trebuie urmat în China

Cazul Alibaba arată că puterea de la Beijing este hotărâtă să îşi întărească controlul asupra marilor companii chineze. Scopul este ca ele să fie mai mult în serviciul politicii guvernamentale chineze decât să îşi urmărească propriile interese. Ori Beijingul nu priveşte totodată cu ochi buni creşterea autonomiei giganţilor de internet americani precum Google sau Facebook, o situaţie ce nu şi-o doreşte şi în China.

Nu este prima dată când un partid comunist aflat la putere încurajează iniţiativa privată şi apoi îi pune frână. În 1917, Lenin a permis liberalizarea economică în Rusia, dar a oprit-o după numai patru ani. Noua politică economică (NEP) a fost o „retragere strategică” în construcţia socialismului, a explicat primul lider sovietic decizia sa de „a da capitalismului un loc limitat pentru o perioadă limitată”.

Logica Beijingului nu mai este să încurajeze îmbogăţirea, ci să arate că bazele comuniste ale regimului nu sunt uitate, conchide Richar Arzt.