FOTO Viaţa „bună“ din Coreea de Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coreea de Nord este un stat izolat, însă jurnaliştilor „Al Jazeera“ li s-a acordat accesul pentru a reprezenta viaţa de zi cu zi din naţiunea aflată sub un control comunist foarte strict.

În urmă cu doar câţiva ani, era foarte dificil să găseşti produse în Coreea de Nord, nemaivorbind de cele străine. Însă, se pare că nu mai este cazul.

Noi produse de peste tot din lume au ajuns disponibile şi în micile magazine din capitala nord-coreeană, dar şi în alte oraşe mai mari ale ţării. Printre aceste produse există şi ciocolată belgiană, pungi cu chipsuri Dorito, cârnaţi nemţeşti, Coca-Cola şi chiar vinuri italiene, potrivit „Al Jazeera“.

Unele produse de lux au fost restricţionate de Organizaţia Naţiunilor Unite, însă Coreea de Nord, unul dintre cele mai sărace state asiatice, reuşeşte să le importe prin canale ilegale. Brokeri chinezi sunt intermediari între firmele de comerţ nord-coreene şi companiile chineze, asigurând un flux continuu de bunuri şi de echipamente în ţară.

Clasa mijlocie dintr-o naţiune în care oficial nu există structuri de clasă continuă să crească. Însă, majoritatea nord-coreenilor încă se bazează pe ajutor internaţional pentru a supravieţui, conchide „Al-Jazeera“.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite