Coreea de Nord: Parada de modă anuală din Phenian
0Coreea de Nord, statul izolat cu unul dintre cele mai totalitariste regimuri din lume, ţine anual un spectacol de modă. Anul acesta, un fotograf străin a decis să participe, scrie „The Independent“.
Aram Pan, un fotojurnalist din Singapore, a primit permisiunea de a participa la parada de modă anuală din Phenian, capitala Coreei de Nord. Proiectul lui vrea să „demonteze miturile“ despre Coreea de Nord prin imaginile dintr-o lume rămasă destul de misterioasă pentru ţările occidentale, notează „The Independent“.
Cea de-a 12-a ediţie a Paradei de Modă din Phenian, ţinută în septembrie, a arătat ultimele tendinţe din modă prezentate de modelele nord-coreene. Pan spune că a fost surprins de stilul hainelor care tinde spre Occident, pe lângă rochiile tradiţionale din ţară.
„Moda masculină pare să fie aceeaşi, limitându-se la un costum monocromatic. Totuşi, moda feminină evoluează, şi nu doar în capitală“, declară pentru „The Independent“, Aram Pan.
„Bazându-mă pe rapoartele pe care le-am citit de-a lungul anilor, despre legile care interzic femeilor să poarte pantaloni, sau chiar culori aprinse, acest spectacol a reprezentat o adevărată surpriză. Dar, chiar şi pe străzi, am observat femei care sunt mai îndrăzneţe şi mai elegante“, explică Pan.
La expoziţie au fost prezenţi comercianţi locali care s-au folosit de numere pe care le prindeau pe haine pentru a comanda modelul respectiv. „Erau peste 1.000 de oameni acolo. Era plin“, spune Pan.
Femeile şi bărbaţii din Coreea de Nord au fost de multă vreme restricţionaţi cu privire la îmbrăcăminte. Aşa numita „poliţie de modă“ patrula străzile capitalei şi judeca stilul de îmbrăcăminte al rezidenţilor, în special veştmintele ce păreau „străine“. Blugii, de exemplu, sunt asociaţi cu America şi sunt consideraţi de multă vreme un tabu.
Totuşi, acum femeile pot purta pantaloni chiar şi în oraş, cu condiţia ca stilul să fie aprobat de stat. Pan spune că această tendinţă a trecut dincolo de graniţele capitalei, în sate, unde a văzut femei care favorizează un stil mai „la modă“.
Imaginile surprinse de el ne arată femei în pantaloni şi cu tocuri, un aspect care nu se asociază de regulă cu regimul ţării.
„Totuşi, ştim prea puţine despre ce se petrece aici, iar asta ridică şi mai multe întrebări“, conchide Pan pentru „The Independent“.
Citeşte şi:
Imaginea cu care Kim Jong-un a uimit Occidentul
Această fotografie a fost dată publicităţii de agenţia de ştiri de stat din Coreea de Nord. Însă, deşi la prima vedere nu pare nimic greşit, o analiză atentă a fotografiei arată un detaliu frapant: liderul nord-coreean Kim Jong-un are o ţigară aprinsă în mână, într-un orfelinat.
Tur aviatic în Coreea de Nord: imagini din ţara lui Kim Jong-un filmate din avion
Un fotograf din Singapore care călătoreşte regulat în Coreea de Nord pentru un proiect a participat la un tur aviatic în ţara condusă de Kim Jong-un şi a surprins pe cameră privelişti inedite.
FOTO Viaţa „bună“ din Coreea de Nord
Coreea de Nord este un stat izolat, însă jurnaliştilor „Al Jazeera“ li s-a acordat accesul pentru a reprezenta viaţa de zi cu zi din naţiunea aflată sub un control comunist foarte strict.