Ungaria: taxe noi pentru a convinge UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul lui Viktor Orban a anunţat o serie de noi taxe, inclusiv taxa pe tranzacţii financiare, sperând să convingă astfel UE şi FMI că va reuşi să menţină deficitul la 3%.

Guvernul de la Budapesta a decis să introducă noi impozite, în încercarea de a satisface cererea UE privind menţinerea nivelului deficitului bugetar la trei la sută din PIB. Ministrul Economiei, György Matolcsy, a anunţat că va fi introdus un impozit unitar pe asigurări şi că se va majora impozitul din sectorul energetic. De asemenea, din luna iulie a acestui an, va intra în vigoare taxa pe serviciile de telecomunicaţii, percepută pentru apelurile telefonice sau mesajele trimise. Taxa va fi de 2 forinţi pentru fiecare minut de convorbire telefonică sau fiecare mesaj trimis.

Ministrul a indicat că aceste companii de telecomunicaţii ar putea încerca să arunce aceste costuri sau o parte din ele pe umerii consumatorilor, însă competiţia şi dificultăţile tehnice ar face decizia extrem de dificilă. Matolcsy a menţionat cazul băncilor care nu au reuşit să paseze costurile suplimentare asupra clienţilor şi cazul asiguratorilor, care nu au putut transfera costurile suplimentare în taxa de asigurare.

Taxa pe tranzacţii

O altă nouă taxă este cea pe tranzacţiile financiare, care va fi de 0,1% din valoarea acestora şi ar putea aduce anul viitor la buget circa 450 de milioane de euro. Acest impozit va fi plătit doar de societăţile financiare, nu şi de consumatori. Toate companiile care fac tranzacţii de peste cinci milioane de forinţi (17.000 de euro) vor trebui să facă aceste transferuri prin intermediul băncilor, pentru a scoate la suprafaţă economia gri.

În schimb, taxarea suplimentară a profiturilor băncilor, măsură introdusă în anul 2010, va fi redusă la jumătate anul viitor, urmând să dispară complet în anul 2014, scrie presa ungară.

Comisia Europeană a cerut Ungariei să adopte până în luna iunie măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, în caz contrar urmând să nu mai beneficieze anul viitor de fonduri de coeziune în valoare de 495 de milioane de euro. Guvernul lui Viktor Orban speră că prin aceste noi taxe va putea aduce la buget cu 2,5 miliarde de euro până anul viitor. Anul trecut, Executivul de la Budapesta adusese bani suplimentari şi ţinuse deficitul în frâu prin naţionalizarea fondurilor deţinute de casele de pensii private şi din impozitul de criză plătit de companiile multinaţionale. Parlamentul va avea însă ultimul cuvânt de spus asupra detaliilor în privinţa taxelor.

Camera de comerţ cere reforme structurale

Guvernul ungar a demarat reforme structurale în domeniile în care era nevoie, dar ritmul implementării acestora ar trebui accelerat, a declarat preşedintele Camerei, Laszlo Parragh, citat de MTI.

Înainte de alegerile din 2010 care au adus FIDESZ la putere, Viktor Orban a promis să păstreze locurile de muncă, să sprijine IMM-urile şi să dea un impuls competitivităţii. Pentru a atinge aceste obiective, Orban a promis că va reduce birocraţia, corupţia, că va moderniza schimburile comerciale, că va restructura învăţământul de specialitate şi că va utiliza mai eficient fondurile UE. Reformele au fost făcute parţial. Preşedintele Camerei de Comerţ a mai apreciat că politica privind taxele este oarecum contradictorie: unele sunt reduse, în timp ce altele sunt crescute, unele sunt eliminate, în timp ce altele sunt introduse.

Ungaria nu stă bine nici la capitolul fonduri UE: în ciuda tuturor promisiunilor şi a voinţei politice, din cauza opoziţiei UE, dar şi a rigidităţii instituţionale la nivel de instituţii europene şi naţionale, banii UE nu au putut fi dirijaţi către alte programe operaţionale decât cele iniţiale. Multe comunităţi locale nu au reuşit să acceseze fonduri din cauză că nu au putut veni cu banii necesari co-finanţării.

Tensiuni pe axa Budapesta-Bucureşti

„Am ajuns la conştientizarea faptului că maghiarii care trăiesc pe teritoriile anexate de alte ţări pot fi salvaţi de la dispariţie  doar de o autonomie deplină şi efectivă", a declarat la o emisiune a postului „Duna tv" deputatul Fidesz György Csóti. El s-a referit la declinul demografic al maghiarilor din ţările vecine din perioada de după Tratatul de la Trianon care s-a continuat, în pofida integrării în UE şi în NATO.

Singura soluţie de salvare este autonomia, a arătat deputatul, care este şi vicepreşedinte al subcomisiei pentru autonomie a Comisiei apartenenţei naţionale. „Faptul că guvernul român a eliminat din proiectul legii minorităţilor autonomia culturală este o parte dintr-o strategie. Au avut dreptate cei care au afirmat că politica românească a amăgit comunitatea maghiară până când şi-a satisfăcut interesele", a spus Csóti.

Măsura luată de noul guvern Ponta legată de renunţarea la înfiinţarea Universităţii de medicină în limba maghiară din Târgu-Mureş a fost criticată atât de europarlamentarul Fidesz Kinga Gal, cât şi de europarlamentarul UDMR Csaba Sogor. Potrivit europarlamentarei, nu se poate accepta ca prima măsură a noului guvern socialist-liberal să fie desfiinţarea unor drepturi garantate minorităţilor naţionale. Este revoltător ca guvernul să retragă imediat dreptul cerut de ani de zile de comunitatea maghiară privind crearea Universităţii de medicină în limba maghiară, a spus ea.

Alte tensiuni pe axa Bucureşti-Budapesta ar putea fi declanşate de faptul că fundaţia „Odorheiu Secuiesc" vrea să reînhumeze în România rămăşiţele scriitorului ardelean controversat József Nyirö. Evenimentul ar urma să aibă loc pe 27 mai a.c., ziua în care se organizează marele pelerinaj al catolicilor maghiari la Şumuleu-Ciuc.

Nyirö, scriitor foarte activ în Ardeal în perioada interbelică, după dictatul de la Viena, a fost deputat în parlamentul de la Budapesta şi nu a renunţat la fotoliul parlamentar nici după ce, în octombrie 1944, la conducerea Ungariei a fost instalat regimul de extremă dreapta nyilaşist a lui Szalasi pe care l-a sprijinit până la sfârşit. La venirea trupelor sovietice, el a fugit şi s-a instalat în Spania. Pentru a obţine aprobarea deshumării, Fundaţia a cerut sprijinul Parlamentului ungar.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite