UE urechează Franţa pentru ţigani: „E o ruşine!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Răbdarea mea este pe punctul de a se termina: până aici!“, a bătut cu pumnul în masă Viviane Reding, comisarul pentru Justiţie şi drepturile cetăţeanului, referindu-se la expulzarea ţiganilor. Comisia Europeană a ameninţat Franţa cu sancţiuni. Senatul României a votat aseară un proiect de lege prin care rromii vor putea fi expulzaţi o singură dată de pe teritoriul UE. 

Prima procedură de infringement (sancţionare) de care este vizată Franţa se referă la nerespectarea garanţiilor legale (procedură scrisă, posibilitatea de apel, analiza de la caz la caz) prevăzute de directiva privind libera circulaţie a cetăţenilor UE, în cazul expulzării lor. A doua vizează caracterul discriminatoriu al măsurilor de securitate luate de Franţa. Decizia finală în privinţa declanşării procedurii de sancţionare a Franţei urmează să fie luată, în două săptămâni, de colegiul comisarilor.

Nominalizându-i pe ministrul Imigraţiei, Eric Besson, şi pe secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, comisarul Reding a precizat că circulara Ministerului francez de Interne privind desfiinţarea taberelor de ţigani sunt dovada cea mai clară pentru practicile Guvernului francez.

„Nu pot decât să-mi exprim regretul profund că asigurările politice date de cei doi oficiali francezi (n.r. - Besson şi Lellouche) sunt contrazise de o circulară administrativă emisă de Guvernul din care fac parte. Rolul CE ca garant al Tratatelor UE e îngreunat, dacă nu mai putem avea încredere în asigurările date de cei doi miniştri într-o întâlnire formală cu doi comisari şi cu 15 oficiali de rang înalt", a accentuat Viviane Reding. „Răbdarea mea este pe punctul de a se termina: Până aici!", a mai adăugat ea cu referire directă la expulzarea ţiganilor.

Oficiali francezi acuzaţi de minciună

„Am fost şocată de o situaţie ce a dat impresia că oamenii sunt scoşi dintr-un stat membru UE doar pentru că fac parte dintr-o anumită minoritate etnică. Este o situaţie pe care credeam că Europa nu o va mai întâlni după al Doilea Război Mondial", a declarat comisarul. „Pot spune că este o ruşine", a completat Reding. Guvernanţii de la Paris s-au declarat uimiţi de reacţia oficialului european. Unii au precizat că nu vor să intre în polemici, alţii au păstrat tăcerea. Ministrul Imigraţiei, Eric Besson susţine cu dezinvoltură că nici măcar nu ştia de existenţa circularei care viza evacuarea rromilor.

Circulara care a ajuns în presă

Presa franceză a publicat recent un document semnat de directorul de cabinet din Ministerul de Interne în care autorităţilor li se aminteşte că preşedintele Sarkozy a stabilit că „300 de tabere ilegale trebuie evacuate în trei luni, având prioritate cele de rromi (...). Prefecţii din zonă se vor asigura, în aria lor de competenţă, de realizarea minimală a unei operaţiuni importante pe săptămână (evacuare, demolare, expulzare) privind în special rromii", se afirma în documentul MAI francez. Controversata circulară, a cărei existenţă a fost negată de oficialii francezi la întâlnirea de acum două săptămâni cu Viviane Reding, la Bruxelles, a fost înlocuită cu o alta.

Noua circulară adresată poliţiei, jandarmeriei şi prefecturilor nu mai menţionează niciun grup etnic, dar recomandă cu stăruinţă continuarea operaţiunilor de evacuare a taberelor ilegale. CE priveşte cu scepticism noul document al MAI francez pentru că circulara nu schimbă în niciun fel legislaţia în vigoare. Surse europene au declarat pentru „Adevărul" că Bruxelles-ul monitorizează Franţa pentru aplicarea deficitară a libertăţii de circulaţie de un an şi jumătate. Capăt răbdării CE au pus, se pare, declaraţiile de luni ale secretarului de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche.

Acesta a susţinut că Franţa nu are lecţii de primit de la nimeni. „Suntem pe cale de a face un proces european Franţei pentru modul în care este redactată o circulară", a declarat Lellouche. „Totul este un balon de ipocrizie", a adăugat oficialul reproşând CE că nu „a făcut mare lucru pentru rromi". În urmă cu două săptămâni, o delegaţie franceză - din care a făcut parte şi Lellouche - şi una română - la care a participat şi secretarul de stat din MAE, Bogdan Aurescu - i-au prezentat comisarului Reding viziunea asupra aşa-numitelor repatrieri voluntare ale ţiganilor, mai ales români, de pe teritoriul francez.

Un comisar cu vechime

Comisarul european pentru justiţie, Viviane Reding (59 ani), are o experienţă de 11 ani în Executivul UE. Născută în Luxemburg, Reding a studiat în Franţa, la Universitatea Sorbona. A lucrat o perioadă ca ziaristă şi apoi a intrat în politică de partea creştin-democraţilor, pe care i-a reprezentat în parlamentul naţional, apoi în PE. În 1999 a intrat în CE, unde a deţinut diverse portofolii.

Replica României, un ghiont dat Franţei

Cetăţenii români care au fost returnaţi de pe teritoriul altui stat ca urmare a unei expulzări nu vor mai avea îngrădit dreptul la circulaţie în ţările Uniunii Europene, potrivit proiectului de lege care modifică Legea privind regimul liberei circulaţii a românilor în afara ţării, adoptat ieri de Senat. Potrivit actualei legislaţii, dreptul la liberă circulaţie în străinătate poate fi restrâns pentru o perioadă de cel mult trei ani pentru persoanele care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat şi pentru persoanele care aduc atingere gravă intereselor României sau relaţiilor sale cu alte state. Proiectul va fi trimis la Camera Deputaţilor, care are putere decizională.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite