Coşmarul supravieţuitorilor nu s-a terminat

Norvegia îşi îngroapă zilele acestea, unul câte unul, tinerii ucişi cu sânge rece de Anders Breivik, în dublul măcel din 22 iulie. Atacuri de panică şi vinovăţie faţă de cei pe care nu i-au putut salva. Este coşmarul pe care-l trăiesc zi de zi supravieţuitorii măcelului de pe insula Utoya.

Mulţi dintre adolescenţii şi tinerii care au supravieţuit masacrului comis de Anders Breivik pe insula Utoya luptă din răsputeri să facă faţă traumei imense. Adrian Pracon (21 de ani) a fost împuşcat de atacator în umăr, dar a scăpat cu viaţă. „Cred că am avut un înger păzitor. Am mare noroc. Dar totuşi nu pot să mă bucur, pentru că lângă mine au fost atâţia care au murit într-un mod înfiorător", a povestit tânărul pentru N-tv. Imaginile din ziua de 22 iulie i se derulează fără să vrea prin faţa ochilor.

S-a prefăcut mort ca să nu fie ucis. „Stăteam pe o piatră, cu faţa-n jos şi-l auzeam (pe atacator) cum vine spre mine. Îi simţeam respiraţia", a povestit Pracon. Tânărul a rămas neclintit  o vreme, după care a sărit în apă. S-a întors la mal pentru că apa era extrem de rece. Atunci a apărut din nou Breivik. „I-am strigat, te rog, te rog. Nu ştiam dacă vrea să mă ucidă pe mine, care eram singur, sau dacă preferă să tragă în mulţime", a mai spus Pracon. Breivik a tras în el fără milă. Tânărul s-a târât sub un cadavru. Din umăr îi şiroia sângele.

„Sunt prea tânăr să mor"

Mai presus de propria durere, Pracon nu poate uita expresia unui băieţel în vârstă de vreo 10 ani, aflat lângă el în timpul atacului. Nu poate uita cum acesta l-a implorat pe atacator să pună capăt masacrului. „Te rog, nu mă împuşca. Ai ucis destul. L-ai împuşcat deja pe tăticul meu. Nu mă ucide. Sunt prea tânăr să mor", i-a strigat copilul lui Breivik. A scăpat cu viaţă, ca Adrian Pracon. Acesta din urmă şi-a propus să se întoarcă pe insulă cât mai curând, să-şi învingă frica, relatează „Markische Allgemeine". Dar e nevoie de timp. Pentru unii dintre tinerii norvegieni, Utoya a fost prima întâlnire cu moartea. „Am văzut când oamenii erau împuşcaţi. La prima vedere nici nu păreau morţi. Aveau ochii larg deschişi şi nicio urmă de sânge", a povestit Nikolas Skjerpning, pentru Euronews.

Pentru Nicoline Bjerge Schie, o altă supravieţuitoare a masacrului, ce-i mai greu abia urmează: Poliţia a identificat toate victimele, deci încep înmormântările. „Abia acum vom realiza cât de real este totul, că într-adevăr ei nu mai sunt printre noi", a declarat ea presei germane. „Cel mai greu îmi va fi să văd familiile celor morţi", a adăugat Nicoline.

Recompensă pe capul lui Breivik

Prableen Kaur (23 de ani) a povestit ce a văzut şi prin ce trece acum pe blog: „Nu mai pot dormi. Stau în sufragerie. Simt tristeţe, furie, bucurie, Dumnezeu ştie ce simt de fapt. (...) Mi-e frică. Tresar la fiecare zgomot. Scriu ce s-a întâmplat pe Utoya". Când a început masacrul s-a ascuns după un plafon de lemn. „M‑am rugat şi iar m-am rugat. Am sperat că mă vede Dumnezeu. Am sunat-o pe mama (...) I-am spus de mai multe ori că o iubesc. Am simţit frică în vocea ei. Plângea şi asta m-a durut", a mărturisit ea.

Atacatorul Anders Breivik (32 de ani) se află în închisoare, la izolare, cel puţin patru săptămâni de acum încolo. Gardienii se tem ca acesta să nu se sinucidă sau nu cumva să fie ucis. Îi verifică inclusiv mâncarea, ca nu cumva să fie otrăvită. Deţinuţii din închisoarea de maximă siguranţă Ila nu-l văd cu ochi buni pe Breivik. „Dacă se iveşte ocazia, cineva o să-i vină de hac", a declarat pentru „Verdens Gang" (VG), Tor Larsen, aflat după gratii pentru dublu omor. Nici interlopii norvegieni nu-i pun gând bun atactorului. „Nu-l cunoaştem. Nu ne lăsăm asociaţi cu asemenea fapte. Cu prima ocazie, îl luăm în primire. Toate bandele din Oslo au pus deja recompensă pe capul său", a declarat un membru al organizaţiei B-gjengen, citat de VG.