Cine pune beţe-n roate coaliţiei britanice?

Mulţi prezic, iar alţii, şi mai numeroşi, speră că politica britanică va căpăta un nou stil.

Numai că Regatul Unit se caracterizează prin două culturi opuse, ce reprezintă un obstacol în calea unei schimbări semnificative.

La Westminster, politica se face în manieră conflictuală şi e acoperită de mass-media antagoniste. Pentru reforme durabile, va fi nevoie de schimbări mari în aceste ultime două domenii. Confruntarea este linia directoare a discursului politic britanic. Dacă, prin alte părţi, Parlamentele sunt dispuse în semicerc, la noi, Camera Comunelor e un fel de „groapă" a urşilor, în care taberele adverse se admonestează reciproc, de la o distanţă de două săbii. Imaginea dominantă a vieţii politice o reprezintă strigătele de aprobare şi huiduielile ce însoţesc întrebările adresate primului ministru. Sistemul electoral e gândit pentru a asigura majoritate unui singur partid.

Pe de altă parte, dialogul politic, aşa cum e reflectat de mass-media, nu e decât un perpetuu conflict între câştigători şi perdanţi, de gafe, de sciziuni şi de fleacuri. Mulţi politicieni deplâng această superficialitate, ce nu lasă loc unei dezbateri serioase, dar rari sunt cei care încearcă s-o depăşească şi încă şi mai rari cei care reuşesc performanţa. Electoratele Europei continentale sunt obişnuite cu oameni politici care recunosc că vor face compromisuri pentru că au opinii divergente. Partidele britanice nu vor putea nici ele să se prefacă de acord asupra tuturor chestiunilor.

Dacă liberal-democraţii şi conservatorii vor începe să recunoască deschis divergenţele şi să se comporte ca adulţii, nu înseamnă că presa e pregătită să adopte aceeaşi poziţie. Un exemplu : de teamă că participanţii la emisiunea de dezbatere politică „Question Time" ar putea cădea de acord unul cu altul, BBC a chemat şi doi jurnalişti nervoşi, pentru a preveni „necazul". Iar analiştii celor două partide nu contenesc să acuze coaliţia că trădează valorile fundamentale ale fiecărei formaţiuni ce o compun.

Aşa că degeaba vorbesc partenerii de coaliţie despre o eră nouă; puţine sunt şansele de a vedea născându-se o altă cultură politică.