UE ar putea fi lovită curând de colapsul sistemelor publice de pensii

Îmbătrânirea şi reducerea populaţiei în spaţiul UE sunt motivele pentru care vom ieşi la pensie „la sfântu’ aşteaptă“. Experţii susţin că actuala criză va fi depăşită de 10 ori ca intensitate de o viitoare criză a pensiilor, dacă statele membre nu se vor mobiliza să îşi modifice sistemele de pensii.

Prelungirea vârstei de pesionare, nu numai în România, ci şi în alte ţări europene, a încins spiritele aproape peste tot unde s-a pus în discuţie. Văzută ca o măsură nedreaptă de către cei vizaţi şi delicată de către guverne din cauza nepopularităţii ei, prelungirea vârstei de pensionare pare inevitabilă. Este, în esenţă, concluzia unui raport al Parlamentului European, publicat în ianuarie, acest an.

Citiţi şi:

„Decreţeii" salvează sistemul de pensii
Miniştrii lui Boc se apucă de strategii

O prognoză alarmantă

Îmbătrânirea şi reducerea populaţiei în spaţiul UE ar putea avea un impact de circa 10 ori mai grav asupra economiilor statelor comunitare prin comparaţie cu actuala criză financiară globală, afirmă experţii europeni în raportul amintit. În consecinţă, reformarea sistemelor publice de pensii şi stimularea celor private a devenit o urgenţă în statele UE. Printre măsurile neapărat necesare, raportul recomandă şi creşterea vârstei de pensionare.

Criza economică a distras atenţia guvernelor de la problemele pe termen lung. În unele ţări UE, reformele au fost stopate sau chiar întoarse din drum, din cauza protestelor pe care le-au provocat. Alte ţări au întârziat sau au amânat reforma pensiilor, preferând să se împrumute pentru a menţine sistemele actuale.

Toate aceste decizii vor avea însă efecte adverse devastatoare, deoarece fac „reformele necesare din viitor mai costisitoare şi mai dificil de realizat", afirmă experţii Uniunii Europene, care au analizat sistemele de pensii şi perspectivele demografice ale celor 27 de state membre UE.

Printre măsurile neapărat necesare, raportul UE notează creşterea vârstei de pensionare, reducerea metodelor de indexare a pensiilor de stat, precum şi sprijinirea sistemelor de pensii private, ca piloni complementari ai sistemului public.

Până în anul 2060, rata medie de dependenţă la nivel european (rata de dependenţă însemnând raportul dintre populaţia de peste 65 de ani faţă de populaţia cu vârste între 15-64 de ani) se va dubla, ceea ce va face ca presiunea asupra sistemelor publice de pensii să devină insuportabilă. Or, „niciun sistem de pensii nu poate supravieţui unei asemenea dublări a raportului pensionari/salariaţi", avertizează raportul citat.

În Vest, tendinţa e 65 de ani

Deja reforma din 2000, ce a ridicat gradual vârsta de pensionare de la 57 pentru femei şi 62 pentru bărbaţi - la 60, respectiv 65 de ani, nu mai e valabilă peste tot în spaţiul UE. În mai multe state vest-europene, vârsta de pensionare a trecut de 65 de ani. În Islanda şi Norvegia, vârsta standard de pensionare este de 67 de ani, iar cei care o depăşesc primesc un bonus: pensie suplimentară până la 70 de ani. Şi Danemarca, Olanda şi Germania au mărit vârsta de pensionare la 67 de ani pentru bărbaţi şi 65 pentru femei.

Germania ia chiar în considerare un proiect ce ar „duce" vârsta de pensionare la 70 de ani pentru bărbaţi şi 67 pentru femei. În Marea Britanie, limita a fost deja decisă pentru 68 de ani, până în 2045. În alte ţări, precum Franţa, Spania şi Grecia se desfăşoară încă o dezbatere aprinsă pe această temă.

Pensionarea anticipată

O altă măsură ce are toate şansele să fie instituită la nivel UE este renunţarea la pensionarea anticipată. Propunerea a venit din partea miniştrilor europeni ai Muncii care au luat în calcul riscul ca numărul şomerilor din Uniune - în prezent 23 de milioane - să crească cu alte 6 milioane până la sfârşitul lui 2010.

Mai multe state europene si-au bazat la un moment dat politica ocupării forţei de muncă pe ideea greşită că pensionările anticipate ar face mai mult loc tinerilor pe piaţa muncii. În realitate, anticipatele au grevat şi mai mult sistemele de pensii. Ţări ca Finlanda sau Marea Britanie şi-au dat seama rapid că o astfel de politică duce la creşterea taxării mâinii de lucru şi creează distorsiuni în economie.

Datoria „ascunsă"

Potrivit economistului american Jagadeesh Gokhale, citat de Reuters, datoria publică a Greciei şi a altor ţări europene, ce îngrijorează pieţele financiare, nu ar mai corespunde realităţii dacă ar fi adăugate atât susţinerea financiară a sistemului de pensii, cât şi a celui de sănătate.

Gokhale, care a întocmit un raport asupra acestui subiect pentru un think-tank din Washington, Cato Institute, a calculat că, adăugând aceste „poveri" financiare, datoria reală a Greciei ar fi de 875% din PIB, nu de 120% cât spune prognoza oficială. Nici la nivel UE situaţia nu ar fi mai roz, datoria medie fiind de 434% din PIB, adică de cinci ori mai mare decât în versiunea oficială. În Spania ar reprezenta 244% din PIB, în Germania - 418%, în Marea Britanie - 442%, iar în Franţa - 549%. În aceste condiţii, e de părere economistul american, guvernele europene ar trebui să lase, treptat, pensiile şi sănătatea în seama sectorului privat.

Europenii ies în stradă

Proiectele vizând mărirea vârstei de pensionare au scos oamenii în stradă în mai multe ţări europene. Spania s-a confruntat cu cele mai puternice proteste, 85% din spanioli fiind împotriva majorării vârstei de pensionare de la 65 la 67 de ani. Proteste similare s-au înregistrat în Olanda şi Grecia, iar în Franţa, unde 6 francezi din 10 se opun unui proiect asemănător, sindicatele au ameninţat cu megaproteste.

Ce uită să menţioneze rapoartele

Experţii europeni insistă asupra necesităţii măririi vârstei de pensionare, ca una din măsurile absolut necesare reformei sistemului de pensii. Previziunile conform cărora în următorii 25 de ani procentul persoanelor de peste 60 de ani va ajunge la 50% din populaţie, iar speranţa de viaţă va trece de 80 de ani reprezintă bazele teoriei cu „vârsta de pensionare".Există însă şi voci care atrag atenţia asupra neajunsurilor unei astfel de măsuri.

Una este speranţa de viaţă statistică, şi alta capacitatea fizică şi psihică ale unui bărbat de 70 de ani sau ale unei femei de 67 de ani. Poate o persoană ajunsă la o astfel de vârstă să muncească, cantitativ şi calitativ la fel ca una de 55-60 de ani? Medicii sunt sceptici. Odată cu înaintarea în vârstă, creşte uzura morală şi scade capacitatea unui individ de a munci în acelaşi ritm cu o persoană mai tânără.

Vor apărea astfel probleme de randament ce ar putea influenţa activitatea unei întregi companii. În plus, chiar dacă se presupune că un personal îmbătrânit are avantajul experienţei, nu există şi garanţia că poate acumula rapid informaţii sau tehnologii noi, de pe piaţă, la fel ca un personal mai tânăr.

Reversul medaliei

O dată aplicată, măsura creşterii vârstei de pensionare ar putea atrage după sine o scădere a calităţii vieţii, în general, şi o creştere a cheltuielilor sociale, adică exact contrariul a ceea ce guvernele speră să obţină. Confederaţia sindicatelor estoniene atrăgea, recent, atenţia, într-o scrisoare adresată prim-ministrului, asupra consecinţelor pe care creşterea vârstei de pesionare le poate avea asupra pensionarilor înşişi, a pieţei forţei de muncă şi a economiei ţării, în ansamblu.

Motivul nerostit

„Măsura nu ţine cont nici de cererea reală de pe piaţa job-urilor, nici de starea sănătăţii vârstnicilor, nici dacă aceştia mai sunt sau nu motivaţi să lucreze", susţine conducerea Confederaţiei.

Cei care susţin mărirea vârstei de pensionare mai au un motiv despre care nu se prea vorbeşte. Aşa cum a spus pe şleau premierul italian Silvio Berlusconi, în februarie, cu ocazia unei reuniuni informale a şefilor de stat şi de guvern din UE, „pensionarii apasă din ce în ce mai mult asupra cheltuielilor tuturor ţărilor". Iar mărirea vârstei de pensionare ar putea avea, pe lângă avantajul scăderii numărului pensionarilor, şi pe acela al creşterii perioadei de cotizare.