80 de miliarde de lei nerambursabili pentru investitiile IMM-urilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

In urmatorii patru ani, programul va insuma 1.000 de miliarde de lei

Pentru acest an, intreprinderile mici si mijlocii au la dispozitie 80 de miliarde de lei in vederea dezvoltarii activitatii si crearii de noi locuri de munca, in cadrul Programului national multianual de sustinere a investitiilor firmelor mici si mijlocii. Programul se va derula prin intermediul Bancii Comerciale Romane, pe baza Acordului de intermediere bancara semnat, ieri, intre BCR si Agentia Nationala pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie. "Aceasta initiativa vizeaza cresterea volumului de activitate si a competitivitatii IMM-urilor, precum si crearea de noi locuri de munca, prin sustinerea investitiilor realizate in 13 sectoare industriale", a declarat Silvia Ciornei, presedintele ANIMMC. Valoarea proiectului se va ridica, in patru ani, la aproximativ 1.000 de miliarde de lei, in 2006 nivelul anual al finantarilor putand ajunge la 350 de miliarde de lei. "BCR a fost selectata pentru acest program prin licitatie deschisa. Acest gen de finantare va spori resursele IMM-urilor, iar pe de alta parte va consolida disciplina lor financiara", a mai declarat Ciornei. De asemenea, alaturarea unui credit comercial la o finantare nerambursabila va obisnui societatile sa lucreze cu o banca si va elimina discutiile referitoare la beneficiile granturilor, este de parere oficialul ANIMMC. Sprijinul acordat IMM-urilor prin acest program va avea o componenta nerambursabila, care acopera pana la 40% din valoarea proiectului de investitii fara taxa pe valoarea adaugata, si un credit comercial acordat de BCR, reprezentand minimum 45% din valoare. De asemenea, beneficiarul este obligat sa aiba o contributie proprie in numerar sau natura de cel putin 15% din costurile fara TVA ale proiectului de investitii. Pot beneficia de finantare nerambursabila firmele cu capital integral privat, care inregistreaza venituri din exploatare de cel putin trei luni, care indeplinesc conditiile de creditare ale BCR si nu au restante la buget sau credite restante. Dintre cele 13 sectoare economice in care firmele mici si mijlocii trebuie sa-si desfasoare activitatea pentru a fi incluse in program amintim industria textila, pielariei, industria lemnului, a celulozei si hartiei, precum si fabricarea substantelor, a produselor chimice si a fibrelor sintetice si artificiale etc.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite