Crespo, convins de soacră să investească în România
0Fostul mare fotbalist argentinian a inaugurat ieri, în orăşelul gorjean Rovinari, o fabrică de camere video de supraveghere. Rodica Rossi, soacra lui Crespo, e o româncă stabilită în Italia acum 30 de ani.
Vizita lui Hernan Crespo, fostul mare fotbalist argentinian, la Rovinari e un eveniment istoric pentru localitatea situată la 25 de kilometri de Târgu-Jiu.
Fotbalistul de 37 de ani a ajuns în Gorj ca asociat al unei firme italiene, care a participat, alături de o companie românească, la construirea unei unităţi de producţie de camere de supraveghere.
Starul sud-american s-a dovedit foarte îngăduitor cu metehnele româneşti şi a aşteptat 15 minute ca prefectul judeţului, Liviu Andrei, să-şi facă apariţia. „Am fost reţinut de probleme importante", şi-a motivat acesta lipsa de punctualitate.
A primit o plachetă şi cheia de aur a oraşului
Fabrica se află chiar lângă termocentrala Rovinari, a doua ca putere din România. Crespo a tăiat panglica inaugurală, împreună cu primarul localităţii, Dorin Filip, care a trecut recent de la PDL la PNL.
„Doi prieteni mi-au spus despre această posibilitate de a face o investiţie în Rovinari. Sunt mulţumit de fabrica realizată aici. Arată foarte bine şi cred că şi angajaţii sunt mulţumiţi de condiţiile de muncă. Sperăm că afacerea se va dezvolta şi că o să reuşim să angajăm mai mulţi oameni", a spus Hernan Crespo.
Argentinianul a participat apoi la o festivitate şi la o conferinţă de presă la sediul Primăriei Rovinari, în cadrul căreia a primit cheia din aur a oraşului şi o plachetă.
Primarul şi-a făcut campanie electorală
Primarul Filip a fost emoţionat de prezenţa vedetei internaţionale. „Este o onoare pentru noi să-l avem aici pe renumitul fotbalist Hernan Crespo. Pentru oraşul nostru este un eveniment deosebit, chiar istoric".
Primarul, care candidează pentru un nou mandat, n-a avut însă nicio reţinere în a-şi face şi puţină campanie. Filip şi-a pus un afiş electoral chiar deasupra unui banner de bun venit dedicat lui Crespo.
Remus Băluţeanu, asociatul român, a povestit cum a ajuns celebrul fotbalist să vină la Rovinari, un orăşel de aproximativ 10.000 de suflete.
„Eu sunt reprezentant şi administrator al grupului Enova şi desfăşurăm o activitate în Rovinari din anul 2000. Avem mai mulţi parteneri italieni, iar doi dintre ei sunt prieteni foarte buni ai lui Hernan. Au fost aici, au studiat terenul, le-a plăcut şi au decis să vină. Crespo este prieten cu colaboratorii noştri din Italia".
Fabrica va produce 100 de camere de supraveghere video pe zi. „Este prima fabrică de acest gen din Europa.
Asemenea produse se fabrică în momentul acesta numai în China. Cu ajutorul partenerilor noştri din Italia şi al celebrului fotbalist Crespo am reuşit să facem ca un vis să devină realitate la Rovinari.
Produsele vor fi vândute, în primul rând, pe piaţa românească şi apoi la nivel mondial. Sperăm ca într-un an să extindem capacitatea producţiei şi să ajungem la 80 de angajaţi", adaugă Remus Băluțeanu.
Cei 30 de angajaţi ai fabricii au fost calificaţi în noua meserie de specialişti veniţi din Italia. Viorel Andrei, 28 de ani, din Rovinari, a terminat facultatea de management, dar nu şi-a găsit de lucru în domeniul în care s-a pregătit.
Hernan Crespo a fost gura de foc a Argentinei
Acesta nici nu visa că va ajunge să lucreze pentru Crespo. „Nu mă gândeam că voi ajunge să lucrez în fabrica unui renumit fotbalist al lumii. Sunt mândru de acest lucru. Eu trebuie să verific un înregistrator video la care se conectează camerele de supraveghere. Are inclusiv un mediu de stocare, la care pot să mă conectez chiar pe internet. Munca pe care o desfăşor este plătită bine".
Maria Spătar, de 34 de ani, a fost profesoară, iar acum este angajată la fabrică. „Este pentru prima dată când lucrez într-o fabrică de genul acesta şi în această meserie. Am lucrat în învăţământ ca profesor de discipline tehnice. E plăcut că lucrez pentru un mare fotbalist. Nu e dificil ceea ce facem. La început, normal e că e mai greu, până ne obişnuim. Au venit specialişti din Italia care ne-au pregătit timp de câteva zile".
Se dă în vânt după sarmalele soacrei
„Nu am fost niciodată în România", mărturiseşte fostul atacant. „Este una dintre puţinele ţări pe care nu am avut posibilitatea să o cunosc. Am jucat în Champions League şi în Europa League, dar n-am evoluat împotriva unei echipe româneşti. Am profitat de această posibilitate ca să cunosc o nouă ţară şi să văd investiţia. Sunt convins că se vor face lucruri frumoase la Rovinari", a spus fotbalistul argentinian.
Crespo e căsătorit cu o tânără originară din România şi a dezvăluit că soacra lui l-a convins să vină în România. „Soţia este acasă, cu cele două fetiţe. Ea este născută în Italia, dar soacra este româncă şi e stabilită de 30 de ani în Italia. Mi-a vorbit frumos despre România şi datorită ei am acceptat să vin în această ţară". Crespo rămâne fidel sarmalelor făcute de soacră. „Am mâncat mici, dar îmi plac mai mult sarmalele făcute de soacra mea".
„Am deja părul alb"
Hernan Crespo a asistat, ieri după-masă, la două meciuri de fotbal desfăşurate pe stadionul din Rovinari. Primul meci s-a disputat între Pandurii Târgu-Jiu II şi Jiul Rovinari, ambele din Liga a III-a, iar în cel de-al doilea au jucat două echipe de juniori.
Crespo i-a oferit un tricou căpitanului de la echipa câştigătoare. Argentinianul a fost asaltat apoi de copii, care voiau să obţină un autograf. „E frumos să vezi tineri care joacă fotbal. Eu nu am jucat, pentru că am deja părul alb. Se simte căldura latină în România", a spus Crespo.
"Sperăm că afacerea se va dezvolta şi că o să reuşim să angajăm mai mulţi oameni."
Hernan Crespo fost atacant argentinian
Rovinari, gloria apusă a unui oraş minier
Situat în judeţul Gorj, la 25 de kilometri distanţă de Târgu-Jiu, Rovinari este un oraş minier de 12.500 de locuitori. Baza economică a zonei este reprezentată de exploatarea cărbunelui în cariere de suprafaţă şi producerea energiei electrice în cadrul celebrei termocentrale de la Rovinari, una dintre cele mai mari din Europa.
Rovinari a devenit oraş în 1981, printr-un decret al lui Nicolae Ceauşescu, fiind considerat o aşezare prosperă în perioada comunistă. După 1990, a devenit o localitate tot mai săracă.
În prezent se încearcă dezvoltarea oraşului Rovinari prin atragerea de investiţii în alte domenii decât mineritul. Zona are potenţial turistic şi este legată, prin drumul european E69, de oraşe importante ale ţării.
„Am plâns în 1994"
„Adevărul": Ce ai făcut în 1994, atunci când Argentina a fost învinsă de naţionala României?
Hernan Crespo: Am plâns.
E posibil să antrenezi în România?
Da, de ce nu? Atunci când o persoană alege cariera de antrenor, trebuie să antreneze orice echipă.
Îl vedeţi pe Dan Petrescu ca antrenor la Chelsea?
Pe Dan Petrescu îl cunosc. Este un jucător istoric. A jucat împotriva Argentinei în 1994, dar şi în alte meciuri. Nu sunt în măsură să vorbesc despre capacităţile lui ca antrenor.
Al doilea marcator din istoria echipei naţionale a Argentinei
Hernan Jorge Crespo s-a născut pe 5 iulie 1975, la Buenos Aires. La vârsta de 18 ani, atacantul argentinian a debutat la River Plate, sub culorile căreia a jucat trei sezoane.
Evoluţiile bune de la Olimpiada din 1996, de la Atlanta (SUA), unde naţionala „pumelor" a obţinut medalia de argint, i-au adus lui Crespo transferul în Italia, la Parma. De atunci şi până în 2012, Crespo a jucat numai în Italia, cu excepţia a două sezoane în care a evoluat la Chelsea.
El a trecut pe la Lazio, Inter, Milan şi Genoa. La începutul acestui an, argentinianul semnase pentru o echipă din India, dar n-a mai ajuns acolo pentru că proiectul de revigorre a fotbalului indian n-a mai fost pus în practică.
Cariera lui Crespo la naţionala Argentinei a început în 1995 şi s-a terminat în 2007, cu un bilanţ de 64 de selecţii şi 35 de goluri. Crespo este al doilea marcator din toate timpurile al Argentinei, după Batistuta, dar înaintea lui Maradona, Messi ori Kempes.
Alessia Andra a copilărit la Bucureşti
Alessia Andra Rossi , soţia lui Hernan Crespo, s-a născut în Italia. Stabilită în Peninsulă încă din anii '80, Rodica, mama Alessiei, s-a căsătorit cu un cetăţean italian. Chiar dacă s-a născut în Peninsulă, soţia lui Crespo a copilărit la Bucureşti.
În fiecare vară şi în fiecare iarnă, ea venea împreună cu părinţii pentru a-şi vizita bunicii. Alessia i-a vorbit lui Hernan despre locurile copilăriei sale, stârnindu-i acestuia curiozitatea.
S-au cunoscut în 2005
Şi pentru ca relaţia cu ţara în care s-a născut şi a crescut mama ei să fie una şi mai puternică, Alessia a hotărât ca naşa de cununie să fie cea mai bună prietenă a ei, tot o româncă, stabilită şi ea de mulţi ani în Italia.
Hernan Crespo şi Alessia Andra Rossi s-au cunoscut la Roma. Crespo tocmai lăsase în urmă o relaţie amoroasă cu Marcela Kloosterboer, o actriţă din Argentina, despre care declarase că „e femeia vieţii lui".
Legătura cu fotomodelul Alessia l-a făcut să uite repede decepţia suferită când Marcela s-a căsătorit cu altcineva. Alessia, cu opt ani mai tânără, participase la Miss Italia. Au petrecut Crăciunul împreună, iar Hernan a decis s-o ducă în Argentina şi să o prezinte familiei.
În 2005 au făcut două cununii. Cea civilă a avut loc în Italia, la Limido Comasco, un orăşel cu 2.000 de locuitori. Cununia religioasă a avut loc la Buenos Aires. La petrecere au fost prezente 300 de persoane, între care mulţi colegi de-ai lui Hernan (Ortega, Almeyda, Mascherano).