Calea Dorobanţilor urcă în topul zonelor cu cele mai scumpe spaţii comerciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiriile sunt comparabile cu acelea de pe Magheru şi Victoriei şi le depăşesc chiar de patru ori pe cele din malluri Calea Victoriei, dar şi Bulevardul Magheru rămân liderii

Chiriile sunt comparabile cu acelea de pe Magheru şi Victoriei şi le depăşesc chiar de patru ori pe cele din malluri

Calea Victoriei, dar şi Bulevardul Magheru rămân liderii incontestabili ai topului zonelor cu cele mai scumpe spaţii comerciale. Lipsa cvasitotală fie şi numai a câţiva metri pătraţi de închiriat în apropierea acestor artere a adus însă în atenţia investitorilor şi alte locaţii. O nouă stea a acestui segment al pieţei imobiliare este Calea Dorobanţilor.

Chiriile lunare de peste 100 de euro pe metrul pătrat, dar şi veritabilele licitaţii pentru spaţiile comerciale îi îndreptăţesc pe cei de la Colliers International să estimeze că această zonă va deveni un punct de reper pentru retailerii care ţintesc un public cu dare de mână. În acest context este cu atât mai vizibilă o realitate a pieţei bucureştene de profil. Lipsesc spaţiile comerciale moderne. Un bun argument în acest sens îl oferă şi un studiu al companiei de consultanţă DTZ Echinox, în care se apreciază că, deşi este previzibilă o dublare a numărului de metri pătraţi pe segmentul retail de până la aproximativ 250.000 de metri pătraţi, nu vor exista spaţii neînchiriate.

Noi branduri intră puternic pe Calea Dorobanţilor

Dacă până la finele anului trecut, Calea Dorobanţilor era cunoscută ca locaţie pentru reprezentanţe auto, dar şi pentru magazine de mobilă de lux, în prezent, un alt gen de investitori se arată interesaţi de zonă. Traficul pietonal intens din zonă, o reţea vastă de transport public, precum şi accesul uşor către centrul oraşului sunt motivele pentru care mulţi retaileri vizează Dorobanţii. Specialiştii Colliers International spun că cea mai atractivă parte este cea cuprinsă între intersecţia cu Ştefan cel Mare şi Piaţa Dorobanţilor. Aici au venit şi cei de la Einstein Group şi Ziggo House pentru a deschide primul lor magazin bucureştean. Totodată, Monica Barbu, şeful departamentului retail de la Colliers International, spune că principalul nou-venit în zonă pe segmentul serviciilor financiare este grupul Garanti Bank. "Ei au închiriat 230 de metri pătraţi, iar principalele motive pentru care au ales zona Dorobanţi sunt numărul mare de locuitori, dar şi potenţialul economic semnificativ al zonei", afirmă Monica Barbu.

Vorbim în continuare în bună măsură de o piaţă dominată de proprietari. Georgiana Andrei, broker în cadrul Colliers International, spune că numărul mic de spaţii disponibile a condus la o realitate inedită pe piaţa de profil. Cei care doresc vad în Calea Dorobanţilor se văd adesea nevoiţi să liciteze între ei pentru a obţine un spaţiu comercial. Este şi cazul celor de la ID Sarrieri, care, pentru a închiria circa 100 de metri pătraţi, au trecut printr-o veritabilă licitaţie. "Este deja o practică standard pentru locaţiile comerciale de top ca proprietarii să stabilească un termen-limită până la care primesc ofertele financiare ale potenţialior chiriaşi", spune Georgiana Andrei. În acest fel se exclude din start posibilitatea unei diminuări a preţului cerut de proprietar.

Piaţa spaţiilor comerciale în 2007

"De cele mai multe ori, tranzacţia se încheie la preţul cerut de acesta, există însă şi cazuri în care datorită faptului că sunt mai mulţi doritori nivelul chiriei lunare să crească cu până la 30%", afirmă Georgiana Andrei. Perioada de explozie a dezvoltărilor de pe zona comercială va continua şi în anii următori. Un studiu al companiei de consultanţă DTZ Echinox arată că, în aproape fiecare oraş de peste 100.000 de locuitori, a fost anunţat un proiect de centru comercial de amploare. În prezent, fiecărui bucureştean îi revin doar aproximativ 0,07 metri pătraţi de mall. Deşi se estimează o dublare a acestei suprafeţe medii, Capitala României rămâne una dintre cele mai sărace metropole europene din punctul de vedere al zestrei de spaţii comerciale. Chiriile şi randamentele în acest tip de investiţie scad însă pe măsură ce tot mai mulţi dezvoltatori aleg să intre pe piaţă. În prezent, chiria medie, conform datelor DTZ, este undeva în jurul a 25 de euro pe metrul pătrat. Ea va continua însă un trend descendent până în 2009, când se estimează că va atinge un preţ de echilibru.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite