Unilever relocă producţia din Bulgaria pe platforma industrială din Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concentrarea capacităţilor de producţie în locaţii strategice va susţine creşterea businessului pe termen lung Compania Unilever România, specializată în producţia de bunuri de larg

Concentrarea capacităţilor de producţie în locaţii strategice va susţine creşterea businessului pe termen lung

Compania Unilever România, specializată în producţia de bunuri de larg consum, îşi va întregi capacitatea de producţie de pe platforma industrială din Ploieşti, prin relocarea producţiei fabricii din Dobrici, Bulgaria. Decizia face parte dintr-un proces mai amplu, care stă la baza strategiei companiei de a-şi concentra activitatea de producţie în locaţii strategice, care să susţină creşterea pe termen lung.

Fabrica din Bulgaria, care produce margarină sub brandul Kaliakra, îşi va înceta astfel activitatea, iar producţia mărcii va fi transferată la Ploieşti, unde Unilever mai produce margarină sub brandul Rama şi Delma, dar şi alte produse.

Consultări pentru măsuri compensatorii

"Nu a fost o decizie uşor de luat. Suntem conştienţi de implicaţiile sociale asupra angajaţilor din Dobrici. Am început deja consultările cu sindicatul din Dobrici şi speram ca la finalul acestora să putem stabili măsurile compensatorii şi mecanismele prin care consilierea, formarea personală şi sprijinul pentru găsirea unui nou loc de muncă vor fi accesibile tuturor. Consultările se vor finaliza la sfârşitul săptămânii viitoare", a declarat vicepreşedintele pentru operaţiuni logistice al Unilever Europa, Marc Engel. În ceea ce priveşte disponibilitatea brandului Kaliakra, ca parte a unui portofoliu regional de succes, Alexandra Gătej, preşedintele Unilever pentru Europa Centrală şi de Sud, a precizat că relocarea producţiei nu va influenţa planurile pe termen lung de investiţie în unul dintre cele mai cunoscute produse din Bulgaria. "Relocarea nu va afecta planurile pe termen lung de investiţii în produs, care va fi în continuare disponibil pentru consumatori şi parteneri. Gustul, calitatea şi disponibilitatea produselor cu brandul Kaliakra nu se vor schimba", a declarat, într-un comunicat, Alexandra Gătej. Decizia de a opri operaţiunile de la Dobrici afectează 70 de angajaţi direcţi ai Unilever şi 30 de persoane aflate sub contract de colaborare. Compania este prezentă pe piaţa românească prin intermediul subsidiarei Unilever South Central Europe, cu sediul central la Ploieşti, care coordonează de la Bucureşti regiunea formată din România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia şi Republica Moldova.

Un singur centru de producţie eficientizează afacerea

Concentrarea producţiei pe platforma industrială face parte dintr-un proces complex de eficientizare a businessului, prin optimizarea operaţiunilor sale de producţie şi distribuţie, şi implicit pentru o dezvoltare pe termen lung. La sfârşitul anului trecut, Unilever South Central Europe a inaugurat o nouă platformă industrială la Ploieşti, în urma unei investiţii de patru milioane de euro. Aici a fost transferată producţia muştarului şi a supelor Knorr, a condimentele Knorr şi Delikat, dar şi a margarinelor Rama şi Delma. Noua capacitate de producţie este rezultatul deciziei de a consolida, într-o singură locaţie, unităţile de producţie plasate anterior în Târgu Mureş şi Bucureşti. "Un singur centru de producţie înseamnă eficientizarea afacerilor companiei pe termen lung", a declarat, cu ocazia inaugurării fabricii, preşedintele Unilever South Central Europe, Alexandra Gătej. Potrivit reprezentanţilor companiei, fabrica de alimente de la Ploieşti angajează în total 430 de persoane, fiind pregătită să preia şi producţia brandului Kaliakra. Restul produselor comercializate pe piaţa românească, în speţă, produsele de curăţenie casnică CIF şi Domestos, balsamul de rufe Cocolino, întreaga gamă de produse de îngrijire personală sub mărcile Dove, Rexona, Axe şi Sunsilk, sunt importate. Unilever este lider valoric pe piaţa margarinei, a condimentelor, muştarului, deodorantelor, săpunului, produselor pentru curăţenia locuinţei. Principalii săi competitori pe plan naţional sunt companiile Procter&Gamble, Henkel, Colgate-Palmolive.

Relocarea nu va afecta planurile pe termen lung de investiţii în produs, care va fi în continuare disponibil pentru consumatori şi parteneri
Alexandra Gătej
preşedinte Unilever Europa Centrală şi de Sud

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite