Siderurgia românească şi-a luat faţă europeană

După primul semestru, producătorii de oţel aliniază rezultatele financiare la nivelul celor cerute de Bruxelles. Combinatele siderurgice impresionează Europa, dar mai puţin piaţa autohtonă.

Importurile de oţel continuă să crească vertiginos.

Într-o jumătate de an, profit cât într-un an. Iar acolo unde au fost pierderi, creşte viguros profitul. Penultimul raport de monitorizare al industriei siderurgice autohtone pare cel mai spectaculos dintre cele realizate din 2005 încoace. De două ori pe an, la început de primăvară, respectiv de toamnă,

Ministerul Economiei transmite la Comisia Europeană date despre evoluţia celor şase combinate siderurgice autohtone, într-un program de monitorizare a stării de viabilitate. Până la sfârşitul 2008, fiecare combinat trebuie să fie declarat  viabil, pe baza unor indicatori acceptaţi de Bruxelles (în principal raportul dintre câştiguri şi vânzări).

Combinatul care nu va trece examenul va trebui să returneze înapoi ajutorul de stat primit până la sfârşitul lui 2004, ceea ce echivalează cu intrarea în faliment.  Dacă examenul ar fi fost dat la sfârşitul anului trecut, trei combinate (Galaţi, Călăraşi şi Reşiţa) ar fi fost declarate admise „din prima”.

La Târgovişte, probabil s-ar fi intrat într-o reexaminare mai indulgentă, iar la Câmpia Turzii şi Hunedoara s-ar fi spus „ne pare rău”. Ruşii de la Mechel, respectiv indienii de la Mittal-Arcelor s-au pus însă pe treabă şi au reuşit să regleze finanţele oţelăriilor pe care le conduc, beneficiind de avantajele integrării într-un grup economic.

Viabilitate prin investiţii

Astfel, după o jumătate de an, toate combinatele, cu puţin ajutor, ar fi fost declarate admise. „Erau de aşteptat performanţe economice bune în acest an, pe de-o parte datorită eforturilor investiţionale realizate de combinate în ultimii ani, care au dus la eficientizarea producţiei.

Pe de altă parte, conjunctura de piaţă este extraordinară, cu cereri şi preţuri ridicate pentru oţel”, spune Petru Ianc, şeful direcţiei generale de Politică Economică din Ministerul Economiei. Oficialul atrage însă atenţia că profiturile sunt încă mici faţă de sumele consistente care ar trebui investite pentru adaptarea producţiei la cerinţele pieţei şi ameliorarea productivităţii muncii.

„Fără aceste investiţii, practic, combinatele  nu vor fi pregătite pentru a derula o activitate viabilă şi în perspectiva în care piaţa va intra pe scădere”, spune Petru Ianc.

Productivitatea, indicator sensibil

Productivitatea muncii rămâne departe de performanţele europene. Pe de-o parte se poate vorbi de supraîncărcarea cu personal. Aceasta se vede luând numai cazul combinatelor de la Călăraşi, Reşiţa şi Hunedoara, trei combinate cu un nivel/structură de producţie şi tehnologie apropiate: cu mai puţin de 300 de angajaţi, primul produce 1.250 tone de oţel pe salariat pe an, de peste cinci ori mai mult decât celelate două combinate, cu 1.300 de angajaţi.

Producţie inflexibilă

Consumul intern de oţel a continuat să crească şi, la jumătatea anului, depăşise 2,5 mil. de tone. O creştere care a înghiţit în principal importuri ajunse, în primul semestru, la 1,75 mil. de tone. Astfel, sunt toate şansele să fie depăşit recordul de 3,25 mil. de tone, importul de anul trecut.  Producţia anuală rămâne cantonată în jurul valorii de 6,2 mil. de tone (2,9 mil. în primul semestru 2008), din care exportul, undeva la 3,8 mil. de tone (1,8 mil. de tone în primele şase luni).