Afacerile pe internet rezistă crizei globale
0Autorităţile spun că veniturile anuale din comerţ electronic vor fi de 250 milioane de euro, însă companiile sunt mai rezervate. În timp ce în Occident se prezintă date tot mai sumbre despre falimente răsunătoare în domeniu, în România, comerţul electronic va prospera.
Datele oferite de Autoritatea pentru Comunicaţii (ANC) par desprinse dintr-un film SF, în condiţiile în care tot mai puţini consumatori mai au bani pentru cumpărături, şi mai ales în varianta electronică. Rapoartele ANC arată că numărul magazinelor online din România va continua să crească cu 50% pe an în intervalul 2009-2011, ajungând până la 3.000 de magazine funcţionale.
Piaţă de 250 de milioane pe an
„În acest moment, piaţa are o valoare de 250 de milioane de euro, iar în următorii doi ani, volumul vânzărilor online va atinge un miliard de euro, fără a lua în calcul turismul sau plata facturilor”, subliniază preşedintele ANC, Liviu Nistoran. Cifrele ANC nu sunt compatibile cu cele ale unor companii precum Romcard sau Gecad.
De exemplu, reprezentanţii Gecad spun că, în primele nouă luni, volumul tranzacţiilor cu carduri în toate magazinele româneşti online a fost de 40 milioane de euro, iar până la finalul anului va ajunge la cel mult 60 milioane de euro. Gecad monitorizează aproximativ 87% din piaţa românească de ePayment.
La rândul lor, reprezentanţii Romcard, care deţine aproape 60% din piaţa tranzacţiilor procesate pe baza standardului 3D Secure, au precizat că în primele zece luni tranzacţiile s-au ridicat la 43 de milioane de euro.
Jocurile pe calculator, cele mai cerute
Conform studiului, în prezent, în România există aproximativ 900 de magazine online active, iar cele mai multe vând produse IT&C. Jocurile pentru calculator, jucăriile, florile, ceasurile şi biletele se comercializează în 30% din magazinele online.
Cartea şi informaţia se vând în doar 10% din totalul magazinelor şi acelaşi procent ocupă vestimentaţia şi moda.
Studiul mai arată că 72% din cei care au cumpărat online în ultimele 12 luni au revenit pentru a achiziţiona noi produse. Doar 21% din respondenţi au declarat că au avut probleme cu magazinele online.
Cheltuieli
Peste 25% din respondenţi declară că au cheltuit peste 2.000 de lei în magazinele online româneşti de IT&C. Venitul mediu al celor care nu fac cumpărături online este 1.072 lei/lună, în timp ce la cumpărătorii online este de 1.945 lei.
Grawe România, creşteri de 24%
Grawe România Asigurare a înregistrat prime brute subscrise de 30,2 milioane euro în primele nouă luni, cu circa 24% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2007.
Pentru sfârşitul acestui an, compania estimează o temperare a creşterii afacerilor la 20% pe fondul crizei mondiale. Pentru 2009, compania se aşteaptă la o valoare a primelor brute subscrise pe segmentul asigurărilor generale de circa 1,5 milioane euro.
Ropharma se extinde
Compania din Braşov a anunţat convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor pe 17 decembrie 2008, în vederea aprobării fuziunii cu Farmaceutica Aesculap, Medica Bacău şi Global Pharmaceuticals Braşov.
Acţiunile nou-emise vor fi atribuite acţionarilor societăţilor absorbite, în conformitate cu raportul de schimb stabilit în proiectul de fuziune. Capitalul social al companiei se va majora de la 3,9 milioane lei la 12,6 milioane lei.
Argus şi-a mărit profitul de opt ori
Producătorul de ulei Argus Constanţa a obţinut în primele nouă luni ale acestui an un profit net de circa 27 milioane lei (7,4 milioane euro), de 7,8 ori mai mare faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul majorării afacerilor cu 83%.
În intervalul ianuarie-septembrie anul trecut, Argus Constanţa obţinuse un profit net de 3,45 milioane lei. Compania de la malul mării produce în principal ulei rafinat, destinat pieţei interne.