Toyota exclude problemele de natură electronică
0
Oficialii companiei Toyota sunt siguri că sistemul electronic de acceleraţie nu este cauza problemelor la pedala de acceleraţie, lucru dovedit în urma testelor amănunţite.
"Vreau să fie absolut clar: ca rezultat al testelor noastre, nu credem că accelerarea bruscă din cauza unei defecţiuni la sistemul electronic este posibilă", a precizat Takeshi Uchiyamada, inginer în cadrul companiei şi vicepreşedinte executiv.
"Vom continua cercetările pentru a descoperi cauza acestui eşec. Toyota a vândut 40 de milioane de maşini cu acest sistem şi nu s-a înregistrat nici măcar un caz în care sistemul electronic de acceleraţie să ridice probleme", a adăugat Uchiyamada., citat de Los Angeles Times.
În ciuda scuzelor venite din partea directorilor executivi care se ocupă de problemele de securitate, Shinichi Sasaki, vicepreşedintele executiv responsabil de asigurarea calităţii, a sugerat că accelerarea bruscă este cauzată de covoraşele plasate în mod necorespunzător.