Slăbirea valutelor n-a potolit inflaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cotaţiile euro şi ale dolarului au scăzut în septembrie, dar media scumpirilor a urcat pe fondul creşterii preţurilor la alimente. Importatorii şi comercianţii, care de regulă scumpesc mărfurile când valutele cresc, au „uitat“ să reducă preţurile odată cu scăderea euro şia dolarului.

În lunile de vară, cotaţiile principalelor valute scad, iar în 2010 acest trend s-a menţinut şi în prima lună de toamnă. În septembrie, dolarul SUA a scăzut de la 3,33 la 3,14 lei, iar euro - de la 4,29 la 4,26 lei, şi asta ar fi trebuit să se reflecte în evoluţia preţurilor, mai ales la mărfurile de import. Aşa cum după creşterea valutelor urmează scumpiri, era firesc ca după scăderea lor să avem ieftiniri.

Dar lucrurile n-au evoluat aşa, ci dimpotrivă, preţurile şi-au accelerat marşul ascendent. Media lunară a scumpirilor - inflaţia - a fost, în septembrie, de 0,56%, iar cea anuală a ajuns la 7,77%, un record al ultimilor doi ani, potrivit datelor raportate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Pe primele nouă luni ale anului, rata inflaţiei a fost de 6,25%, nivel care n-a mai fost atins din 2004. În perioada ianuarie-septembrie 2010, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,87%, cele nealimentare cu 8,44%, iar tarifele serviciilor au avansat cu 5,47%.

Alimentele, primul factor de presiune

Analiştii economici sunt oarecum surprinşi de creşterea din septembrie a inflaţiei şi arată că din grupa mărfurilor alimentare va veni o presiune tot mai mare pe scumpiri. „De obicei, dacă anul agricol este bun, toamna apar ieftiniri pentru că atunci se adună recolta. Dar 2010 nu a fost un an tocmai bun, şi presiunea inflaţionistă din zona alimentelor se va resimţi până în iunie-iulie anul viitor", ne-a declarat Nicolaie Alexandru Chidesciuc, senior economist la ING Bank. Într-adevăr, în categoria mărfurilor alimentare, creşteri de peste un punct procentual ale preţurilor au fost înregistrate la pâine, produse de franzelărie şi specialităţi (1,02%), legume şi conserve de legume (3,6%), ulei, slănină, grăsimi (3,9%), brânză (1,2%) şi ouă (5,9%).

Scumpiri semnificative au mai fost raportate la cartofi (7,4%), ulei (4,6%) şi miere de albine (1,1%). La polul opus, scăderi de peste un punct procentual au fost înregistrate la fructe şi conserve din fructe, care s-au ieftinit cu 1,96%.

Atenţie la preţurile reglementate!

O presiune inflaţionistă ar putea veni şi din zona tarifelor pentru utilităţi (în special electricitate şi gaze), în condiţiile în care au apărut deja anunţuri, oficiale sau nu, potrivbit cărora în această toamnă se vor scumpi gazele. Deocamdată, în categoria mărfurilor nealimentare au avut loc puţine modificări de preţuri semnificative, respectiv numai la cărţi-reviste (1,1%) şi combustibili (1,3%).

Pe segmentul servicii, modificări mai importante ale preţurilor au avut loc la preţurile pentru apă, canal şi salubritate (1,9%), dar şi pentru transportul urban (1,2%) şi cel prin CFR (2,9%). Reamintim că Banca Naţională a României a majorat estimarea privind rata inflaţiei la finele acestui acest an, de la 3,7% la 7,8%, ca urmare a majorării TVA de la 19% la 24% începând din luna iulie.

Top 10 scumpiri în septembrie

1. Ţigări 26,1%
2. Citrice 15,4%
3. Salubritate 13,8%
4. Cartofi 10,8%
5. Conserve 10,3%
6. Cărţi 10,2%
7. CFR 8,6%
8. Curent electric 8,5%
9. Medicamente 7,8%
10. Transport urban 5,6%
* Septembrie 2010 faţă de decembrie 2009
Sursa: INS

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite