Azi, la Siderurgica, noi negocieri intre sindicate si noul proprietar, grupul LNM
0Astazi, la Hunedoara, are loc o noua runda de negocieri intre sindicatele de la Siderurgica si noul proprietar, Grupul LNM. Obiectul principal al discutiilor il constituie soarta celor aproximativ
Astazi, la Hunedoara, are loc o noua runda de negocieri intre sindicatele de la Siderurgica si noul proprietar, Grupul LNM. Obiectul principal al discutiilor il constituie soarta celor aproximativ 2.000 de salariati din totalul de 4.300, care, potrivit contractului de privatizare, isi vor pierde locurile de munca actuale (la data privatizarii, combinatul avea pierderi de circa 24 milioane dolari). Zilele trecute, dupa o vizita la fata locului, seful Autoritatii pentru Privatizare, Ovidiu Musetescu, si reprezentantii Grupului LNM le-au promis liderilor de sindicat ca vor gasi solutii pentru ca o mare parte dintre cei care urmeaza sa fie disponibilizati sa-si poata continua activitatea in noile capacitati de productie ce urmeaza a fi puse in functiune sau dezvoltate si modernizate. "Este vorba de Fabrica de dolomita, care poate fi reconfigurata pentru producerea varului folosit in constructii, si de Halda de zgura, care urmeaza a fi exploatata, pretul materiei prime care rezulta de aici fiind de trei-patru ori mai mic decat cel de pe piata", a declarat, pentru Adevarul, liderul sindicatului de la Siderurgica, Petru Vaidos. Cele doua obiective urmeaza sa fie incredintate de noul proprietar unui "operator specializat". O alta solutie pentru crearea de noi locuri de munca va consta in infiintarea unei societati, de aceasta data cu capital de stat, care sa se ocupe de ecologizarea zonei, in special a celor doua furnale oprite in urma cu 14 ani. "Societatea se va numi Ecosid-SA si va avea in jur de 200 de salariati, proveniti tot din actualul personal de la Siderurgica", spune Petru Vaidos. A treia solutie avuta in vedere consta in preluarea de catre noul proprietar a celor trei filiale ale Siderurgica inca neprivatizate. Este vorba de Electrosid (fosta sectie de reparatii electrice), Mecanica Sider (prelucrari mecanice pentru piese de schimb) si Constructiisid (cuptoare industriale). In fine, parcul industrial care urmeaza a fi construit la Hunedoara si caruia guvernul i-a alocat deja 1 milion de dolari (pretul actiunilor Siderurgica) va inghiti, la randul sau, o parte din excedentul de forta de munca. In ce priveste soarta celor 2.200 de salariati care urmeaza sa ramana in combinat, numarul acestora nu va mai fi redus in urmatorii ani, spun reprezentantii LNM, dimpotriva, pe masura redresarii productiei, vor fi facute angajari, cu prioritate din randul celor disponibilizati.