România nu stă mai rău decât zona euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarul european pentru Buget a încercat să liniştească temerile privind evoluţia economiei. Responsabilul pe Buget al UE, Janusz Lewandowski, a arătat ieri că problemele României, în actualul context din zona euro, nu sunt excepţionale.

Pesimismul european din acest moment induce o atitudine defensivă în rândul statelor UE, îndemnându-le să rămână mai degrabă în expectativă, decât să treacă la acţiune, a transmis ieri, la Bucureşti, comisarul european pentru Buget, Januzs Lewandowski. Oficialul a subliniat că această stare nu trebuie să persiste, mai ales în condiţiile în care alocarea fondurilor europene în cadrul politicii de coeziune are nevoie de sprijin politic.

Citiţi şi:

Jeffrey Franks: Perspectivele României sunt mai bune decât ale unor state europene. Deficitul bugetar a scăzut şi economia îşi revine

În cazul României, comisarul este de părere că problemele economice nu sunt excepţionale în actualul context european. Cu alte cuvinte, dificultăţile cu care se confruntă zona euro sunt mai ample. „România are probleme mult mai mici, în condiţiile în care întreaga zonă euro se confruntă cu probleme financiare, iar pieţele sunt cu ochii pe datoriile suverane", a arătat Lewandowski.

La rândul său, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a transmis în cadrul întâlnirii cu oficialul UE că „există speranţa" ca în 2011 România să aibă o situaţie financiară mai bună.

Banii de la UE, o problemă

Oficialul european a subliniat importanţa apărării politicii de coeziune - prin care se alocă fondurile UE - mai ales de către state ca România, interesate să primească şi după 2014 cel puţin aceeaşi sumă ca şi după aderare. În legătură cu acest subiect, consilierul prezidenţial Leonard Orban, fost comisar european, a arătat că negocierile privind viitoarele alocări de fonduri vor fi mult mai dificile şi că nu este exclusă o reducere a acestora după 2014.

Interese divergente

Anterior, Lewandowski a declarat, pentru „Adevărul Europa", că noua politică de coeziune va trebui să fie ambiţioasă, dar realistă. „Să ne uităm la economii, să ne uităm la ce s-a cheltuit, la nivel naţional, mai ales. Cei cu o contribuţie netă la buget ar vrea că aceasta să scadă, nu să crească. Asta e situaţia, cel puţin momentan", a arătat comisarul european.

Reamintim că România a atras, în primele nouă luni, fonduri europene în proporţie de sub 70% faţă de nivelul anului trecut. Doar la agricultură şi dezvoltare rurală se vor înregistra performanţe faţă de 2009. Situaţia este dramatică la Fondul de Coeziune, unde s-a absorbit mai puţin de o treime din bani faţă de anul trecut.

"România are probleme mult mai mici, în condiţiile în care întreaga zonă euro se confruntă cu probleme financiare, iar pieţele sunt cu ochii pe datoriile suverane."
Janusz Lewandowski
comisarul european
pentru buget

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite