Poate Fondul Monetar Internaţional să salveze lumea?

Dacă furtuna financiară se temperează, pe termen scurt cel puţin, lumea nu ar avea neapărat nevoie de un salvator! Iar dacă turbulenţele se înteţesc, Fondul Monetar Internaţional oricum nu ar avea suficient de multe resurse pentru a interveni eficient.

Principalul pericol vine din Europa – unde cele mai importante economii ale zonei trebuie să facă faţă unor probleme de natură politică, a căror soluţionare întârzie, iar asta ar putea fi o grea lovitură pentru economia globală. Foarte puţine lucruri pot fi însă făcute pentru a pune lucrurile pe direcţia corectă.

Economia globală încetineşte! Asta spun atât ultimele prognoze ale Fondului cât şi estimările realizate de renumita bancă de investiţii Goldman Sachs (GS). FMI a redus semnificativ previziunile de creştere pentru 2011 şi 2012, ceea ce lasă să se întrevadă vremuri extrem de tulburi pentru acest an. Pentru 2012, prin comparaţie cu prognoza realizată în iunie, Fondul estimează o creştere economică la nivel global cu jumătate de punct procentual mai mică.

Aceeaşi perspectivă pesimistă o au şi analiştii Goldman Sachs, care, tot la nivel global, estimează o creştere economică de 3,8% pentru acest an şi de 3,5% pentru 2012 – de asemenea semnificativ sub estimările anterioare, care erau de 3,9% pentru acest an şi de 4,2% pentru 2012.

FMI are o perspectivă extrem de pesimistă cu privire la evoluţia economiei americane, pentru care prognoza de creştere a PIB pe anul 2012 este de 1,8%. O creştere cel puţin anemică, dacă ţinem cont de faptul că ritmul de creştere a populaţiei SUA este de circa 1% pe an, ceea ce înseamnă că plusul PIB nu va genera suficiente locuri de muncă pentru diminuarea şomajului. Estimările Goldman Sachs sunt însă şi mai sumbre: potrivit analiştilor GS, economia SUA va creşte cu 1,4% în 2012 – cu mai mult de o jumătate de punct procentual mai puţin decât estimarea anterioară (2%).

Dar mult mai gravă este situaţia în Europa, unde, pentru zona euro per ansamblu, creşterea economică este estimată de Fond la doar 1,1% pentru 2012, ceea ce face imposibilă ieşirea statelor europene din capcana datoriilor. Ca şi în cazul SUA, Goldman Sachs este mult mai pesimistă: creşterea economică în Europa va fi de doar 0,1% în 2012 (faţă de 1,3% cât erau estimările anterioare), iar mai grav decât atât este faptul că analiştii GS spun că Germania şi Franţa vor intra în recesiune.

Iar situaţia va fi cruntă şi în Italia, care, potrivit estimărilor FMI, va avea în 2012 un plus al Produsului Intern Brut de doar 0,3%. Situaţia în Italia este însă agravată de un foarte probabil blocaj al pieţei creditului, care ar putea conduce la o înrăutăţire a evoluţiei economiei reale.

Iar în toată această poză, Grecia este cea mai mare problemă. Potrivit aceloraşi estimări ale FMI, datoria publică a Greciei va ajunge în 2012 la 190% din PIB, un vârf de unde ar putea reveni pe scădere – care se va produce însă lent, ajungând la 160% în 2016. În acest context, Grecia are nevoie de o creştere economică miraculoasă – care nu se întrevede însă la orizont!

Iar un eventual  compromis prin care Greciei să i se reducă într-un fel sau altul datoria va împinge în jos valoarea obligaţiunilor altor state europene. Şi asta pentru că “perspectiva” asupra datoriei guvernamentale a tot mai multor state europene  – care nu au probleme atât de mari precum Grecia – s-a mutat în mintea investitorilor de la categoria “risk-free” către nivelul “riscky”.  

Iar cifrele – valorile care trebuie avute în vedere - sunt imense! Datoria publică a Italiei, spre exemplu, era la finele lui 2010 de 1.840 de miliarde de euro, în timp ce, spre comparaţie, întreg Produsul Intern Brut al Germaniei este de doar 2.500 de miliarde – şi în plus, nu este nicio şansă ca cetăţenii germani să accepte să garanteze datoria publică a Italiei. (Întrega zonă euro are un PIB de circa 9.500 de miliarde de euro, dar nimeni nu are motive să se grăbească să-şi asume datoriile altui guvern).

Nici măcar FMI, ale cărui resurse financiare sunt de doar 246 de miliarde de SDR – Drepturi Speciale de Tragere, monedă virtuală folosită în contabilitatea Fondului (la începutul lunii septembrie, 1 USD=0,67353 SDR). Ceea ce înseamnă că întreaga capacitate de împrumut a Fondului este circa 386 de miliarde de dolari, respectiv 280 de miliarde de euro. Adică, 15% din datoria publică a Italiei! Ceea ce înseamnă că salvarea Europei este cu mult peste puterile FMI. Prin urmare, Germania, Franţa, Italia sau vecinele lor trebuie  să decidă clar cine va plăti datoriile Europei sau cum vor fi ele restructurate! Aproximativ un sfert din economia lumii este aşadar într-o mare dilemă, iar asta creează incertitudini şi temeri care se pot răspândi peste tot în lume – inclusiv în Statele Unite. Criza nu se poate rezolva peste noapte, iar rezolvarea nu poate veni de la vreo suprastructură financiară. Cel puţin nu de la FMI – sau nu de la un FMI aşa cum este el acum.

FMI trebuie să se restructureze! Îmbucurător ar putea fi în acest sens faptul că semnalele care arată că Fondul tinde să se transforme ....  există deja. Primul şi poate cel mai important semn este schimbarea de atitudine cu privire la modalităţile de reacţie la criză. De la un mesaj care îndemna la austeritate, FMI a ajuns - prin vocea noului preşedinte Cristine Lagarde - la un mesaj care îndeamnă statele lumii la măsuri de stimulare a economiei (adică cheltuieli – ceva de neconceput cu  doar unul sau doi ani în urmă).

Iar lucrurile nu par a se opri aici, pentru că procesul de restructurare a Fondului ar putea fi urgentat de propunerile (şi presiunile!) statelor BRIC. Între acestea şi cele care ar putea da un plus de putere instituţiei. Astfel, Brazilia are în lucru o propunere pentru WTO (Organizaţia Mondială a Comerţului) prin care să se stabilească regulile după care o ţară poate impune taxe suplimentare importurilor dintr-o ţară care foloseşte devalorizarea monedei naţionale pentru creşterea artificială a competitivităţii produselor sale la export.  Potrivit propunerii respective, “judecătorul” unor astfel de dispute ar putea fi chiar FMI, care ar trebui să stabilească gravitatea manipulării monedei. Altfel spus, printr-o astfel de iniţiativă s-ar putea ajunge la stabilirea unui interval de fluctuaţie a monedelor una în funcţie de alta (un mecanism asemănător celui stabilit prin acordul de la Bretton Woods), care, atunci când ar fi depăşit, ar da dreptul statului lezat să impună taxe suplimentare pe importuri.

Dar poate şi mai importante sunt presiunile făcute de economiile emergente, susţinute chiar şi de unii oficiali ai FMI, în sensul creşterii influenţei acestora în procesul decisional al Fondului. Rămâne însă de văzut dacă economiile respective sunt şi dornice să-şi susţină şi eventualele obligaţii financiare suplimentare … altfel spus – să plătească nota!

Principalul pericol vine din Europa – unde cele mai importante economii ale zonei trebuie să facă faţă unor probleme de natură politică, a căror soluţionare întârzie, iar asta ar putea fi o grea lovitură pentru economia globală. Foarte puţine lucruri pot fi însă făcute pentru a pune lucrurile pe direcţia corectă.

Economia globală încetineşte! Asta spun atât ultimele prognoze ale Fondului cât şi estimările realizate de renumita bancă de investiţii Goldman Sachs (GS). FMI a redus semnificativ previziunile de creştere pentru 2011 şi 2012, ceea ce lasă să se întrevadă vremuri extrem de tulburi pentru acest an. Pentru 2012, prin comparaţie cu prognoza realizată în iunie, Fondul estimează o creştere economică la nivel global cu jumătate de punct procentual mai mică.

Aceeaşi perspectivă pesimistă o au şi analiştii Goldman Sachs, care, tot la nivel global, estimează o creştere economică de 3,8% pentru acest an şi de 3,5% pentru 2012 – de asemenea semnificativ sub estimările anterioare, care erau de 3,9% pentru acest an şi de 4,2% pentru 2012.

FMI are o perspectivă extrem de pesimistă cu privire la evoluţia economiei americane, pentru care prognoza de creştere a PIB pe anul 2012 este de 1,8%. O creştere cel puţin anemică, dacă ţinem cont de faptul că ritmul de creştere a populaţiei SUA este de circa 1% pe an, ceea ce înseamnă că plusul PIB nu va genera suficiente locuri de muncă pentru diminuarea şomajului. Estimările Goldman Sachs sunt însă şi mai sumbre: potrivit analiştilor GS, economia SUA va creşte cu 1,4% în 2012 – cu mai mult de o jumătate de punct procentual mai puţin decât estimarea anterioară (2%).

Dar mult mai gravă este situaţia în Europa, unde, pentru zona euro per ansamblu, creşterea economică este estimată de Fond la doar 1,1% pentru 2012, ceea ce face imposibilă ieşirea statelor europene din capcana datoriilor. Ca şi în cazul SUA, Goldman Sachs este mult mai pesimistă: creşterea economică în Europa va fi de doar 0,1% în 2012 (faţă de 1,3% cât erau estimările anterioare), iar mai grav decât atât este faptul că analiştii GS spun că Germania şi Franţa vor intra în recesiune.

Iar situaţia va fi cruntă şi în Italia, care, potrivit estimărilor FMI, va avea în 2012 un plus al Produsului Intern Brut de doar 0,3%. Situaţia în Italia este însă agravată de un foarte probabil blocaj al pieţei creditului, care ar putea conduce la o înrăutăţire a evoluţiei economiei reale.

Iar în toată această poză, Grecia este cea mai mare problemă. Potrivit aceloraşi estimări ale FMI, datoria publică a Greciei va ajunge în 2012 la 190% din PIB, un vârf de unde ar putea reveni pe scădere – care se va produce însă lent, ajungând la 160% în 2016. În acest context, Grecia are nevoie de o creştere economică miraculoasă – care nu se întrevede însă la orizont!

Iar un eventual  compromis prin care Greciei să i se reducă într-un fel sau altul datoria va împinge în jos valoarea obligaţiunilor altor state europene. Şi asta pentru că “perspectiva” asupra datoriei guvernamentale a tot mai multor state europene  – care nu au probleme atât de mari precum Grecia – s-a mutat în mintea investitorilor de la categoria “risk-free” către nivelul “riscky”.  

Iar cifrele – valorile care trebuie avute în vedere - sunt imense! Datoria publică a Italiei, spre exemplu, era la finele lui 2010 de 1.840 de miliarde de euro, în timp ce, spre comparaţie, întreg Produsul Intern Brut al Germaniei este de doar 2.500 de miliarde – şi în plus, nu este nicio şansă ca cetăţenii germani să accepte să garanteze datoria publică a Italiei. (Întrega zonă euro are un PIB de circa 9.500 de miliarde de euro, dar nimeni nu are motive să se grăbească să-şi asume datoriile altui guvern).

Nici măcar FMI, ale cărui resurse financiare sunt de doar 246 de miliarde de SDR – Drepturi Speciale de Tragere, monedă virtuală folosită în contabilitatea Fondului (la începutul lunii septembrie, 1 USD=0,67353 SDR). Ceea ce înseamnă că întreaga capacitate de împrumut a Fondului este circa 386 de miliarde de dolari, respectiv 280 de miliarde de euro. Adică, 15% din datoria publică a Italiei! Ceea ce înseamnă că salvarea Europei este cu mult peste puterile FMI. Prin urmare, Germania, Franţa, Italia sau vecinele lor trebuie  să decidă clar cine va plăti datoriile Europei sau cum vor fi ele restructurate! Aproximativ un sfert din economia lumii este aşadar într-o mare dilemă, iar asta creează incertitudini şi temeri care se pot răspândi peste tot în lume – inclusiv în Statele Unite. Criza nu se poate rezolva peste noapte, iar rezolvarea nu poate veni de la vreo suprastructură financiară. Cel puţin nu de la FMI – sau nu de la un FMI aşa cum este el acum.

FMI trebuie să se restructureze! Îmbucurător ar putea fi în acest sens faptul că semnalele care arată că Fondul tinde să se transforme ....  există deja. Primul şi poate cel mai important semn este schimbarea de atitudine cu privire la modalităţile de reacţie la criză. De la un mesaj care îndemna la austeritate, FMI a ajuns - prin vocea noului preşedinte Cristine Lagarde - la un mesaj care îndeamnă statele lumii la măsuri de stimulare a economiei (adică cheltuieli – ceva de neconceput cu  doar unul sau doi ani în urmă).

Iar lucrurile nu par a se opri aici, pentru că procesul de restructurare a Fondului ar putea fi urgentat de propunerile (şi presiunile!) statelor BRIC. Între acestea şi cele care ar putea da un plus de putere instituţiei. Astfel, Brazilia are în lucru o propunere pentru WTO (Organizaţia Mondială a Comerţului) prin care să se stabilească regulile după care o ţară poate impune taxe suplimentare importurilor dintr-o ţară care foloseşte devalorizarea monedei naţionale pentru creşterea artificială a competitivităţii produselor sale la export.  Potrivit propunerii respective, “judecătorul” unor astfel de dispute ar putea fi chiar FMI, care ar trebui să stabilească gravitatea manipulării monedei. Altfel spus, printr-o astfel de iniţiativă s-ar putea ajunge la stabilirea unui interval de fluctuaţie a monedelor una în funcţie de alta (un mecanism asemănător celui stabilit prin acordul de la Bretton Woods), care, atunci când ar fi depăşit, ar da dreptul statului lezat să impună taxe suplimentare pe importuri.

Dar poate şi mai importante sunt presiunile făcute de economiile emergente, susţinute chiar şi de unii oficiali ai FMI, în sensul creşterii influenţei acestora în procesul decisional al Fondului. Rămâne însă de văzut dacă economiile respective sunt şi dornice să-şi susţină şi eventualele obligaţii financiare suplimentare … altfel spus – să plătească nota!