ArcelorMittal, în instanţă pentru datorii la energie
0Combinatul ArcelorMittal Galaţi a fost dat în judecată de Transelectrica pentru datorii de 7,8 milioane de lei la transportul electricităţii. Transelectrica are de recuperat creanţe în valoare totală de 31 de milioane de lei de la 14 companii pentru serviciul de transport, datoria indienilor de la Mittal fiind cea mai mare.
Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi, al doilea mare consumator de electricitate din ţară, după Alro, a fost acţionat în instanţă de Transelectrica pentru faptul că nu şi-a achitat facturile pentru transportul energiei electrice. În total, producătorul de oţel are de plătit către Transelectrica 7,8 milioane de lei, din care 6,1 milioane de lei reprezintă datoria propriu-zisă, iar restul de 1,7 milioane de lei sunt penalităţi.
„ArcelorMittal a fost acţionată în instanţă la 1 iunie 2011 la Tribunalul Galaţi, termenul de judecată fiind 24 octombrie 2011. Creanţele provin din plata parţială a facturiilor pe lunile octombrie, noiembrie şi decembrie din anul 2009", au declarat, pentru „Adevărul", reprezentanţii Transelectrica, precizând totodată că în această perioadă a fost achitată 91% din suma datorată. La acea dată, combinatul ArcelorMittal îşi asigura necesarul de consum energetic prin două contracte cu furnizorii Electrica şi Petprod.
Reprezentanţii ArcelorMittal Galaţi nu au dorit să comenteze pe marginea acestui subiect.
Consumator de energie ieftină
Combinatul gălăţean nu are o imagine prea bună în piaţa de energie, după ce, iarna trecută, a încheiat un contract cu Hidroelectrica prin care primeşte electricitate la un preţ cu 25% mai mic decât media pieţei. Deşi contractul a fost încheiat pe bursa de energie OPCOM, cele două companii au folosit un artificiu: Mittal a depus o cerere de cumpărare a energiei la un preţ atât de mic, încât îi putea răspunde doar Hidroelectrica, cel mai ieftin producător de energie din România. Iar cantitatea livrată combinatului este uriaşă - 1,75 TWh pentru 2011, echivalentul a 3,5% din consumul anual al întregii ţări.
Potrivit contractului semnat între Hidroelectrica şi ArcelorMittal Galaţi, combinatul siderurgic va plăti lunar, în avans, în prima zi a lunii contractuale. Dacă Mittal nu achită factura timp de 30 de zile de la data scadenţei, Hidroelectrica poate sista alimentarea cu energie. Mai mult, producătorul de electricitate poate rezilia contractul, dacă Mittal întârzie şi mai mult cu plata.
Garanţii financiare
Însă combinatul siderurgic profită de faptul că Transelectrica nu-şi poate deconecta clienţii de la reţea, pentru că acest lucru ar afecta şi alţi utilizatori de electricitate. „Din punct de vedere tehnic, întreruperea serviciului de transport al energiei electrice pentru furnizorul rău-platnic afectează şi clienţii care îşi îndeplinesc obligaţiile de plată", precizează reprezentanţii Transelectrica într-o notă către Autoritatea de Reglementare, prin care cer introducerea unor garanţii financiare care să fie executate în momentul în care un client nu îşi achită factura.
Mai mult, oficialii Transelectrica au arătat faptul că majoritatea clienţilor sunt conectaţi la sistemele de distribuţie, pentru care îşi plătesc facturile, şi că nu există o prevedere care să explice clar ce se întâmplă în cazul în care un client achită tariful de distribuţie, dar nu şi pe cel de transport.
Mai puţini bani de investiţii
Transelectrica are de recuperat creanţe în valoare totală de 31 de milioane de lei pentru transportul energiei de la 14 companii, cea mai mare datorie fiind a combinatului Mittal, iar cea mai veche datează din iulie 2008. Transelectrica are nevoie de sute de milioane de euro pentru extinderea şi modernizarea reţelei energetice.