Fostul responsabil cu pieţele asiatice devine director al Heineken România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorul de bere Heineken România va avea de la 1 iunie un nou managing director, Onno Rombouts, fost responsabil al grupului olandez pe pieţele asiatice.

Acesta îl înlocuieşte pe Jan Derck van Karnebeek, promovat la 1 ianuarie ca şef al diviziei Heineken Europa Centrală şi de Est.

Rombouts a lucrat pentru Heineken aproape 20 de ani, în Olanda, Republica Dominicană, Ungaria şi alte ţări.
Înainte de sosirea în România, Rombouts a condus operaţiunile Heineken în regiunea Asia Pacific, de la Singapore.

Sub conducerea sa, profitul Heineken pe pieţele de export din Asia a crescut cu peste 100%, iar vânzările au crescut considerabil, se arată într-un comunicat al grupului.
Heineken este cea mai mare companie producătoare de bere din Europa şi a treia din lume ca volum de bere vândută.

Grupul are pe piaţa românească patru fabrici, la Miercurea Ciuc, Constanţa, Craiova şi Mureş.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite