Gazprom: Vrem în continuare să cumpărăm benzinării în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania petrolieră sârbă NIS, deţinută de Gazprom Neft, nu renunţă la planul de a cumpăra benzinării în România, după ce Rompetrol a refuzat oferta sârbilor, au declarat, pentru „Adevărul", reprezentanţii Gazprom Neft.

„NIS are o strategie de amploare privind extinderea în afara Serbiei - în regiunea Balcanică şi sud-estul Europei. În prezent, evaluăm activele care ar putea fi interesante pentru noi, dar şi parteneriatele, inclusiv pe teritoriul României. În cadrul acestui proces, am trimis o scrisoare către cei de la Rompetrol, prin care le-am propus să ia în consideraţie o posibilă cooperare într-o arie largă de domenii, inclusiv în dezvoltarea de afaceri pe partea de retail (vânzare de carburanţi în benzinării - n.r.)", au precizat oficialii Gazprom Neft, la solicitarea ziarului „Adevărul".

„Lipsa de interes din partea Rompetrol nu va afecta planurile noastre privind o posibilă intrare pe piaţa din România", au mai spus reprezentanţii diviziei petroliere a gigantului rus.

În urmă cu două săptămâni, oficialii Rompetrol declarau că au primit o scrisoare de intenţie de la NIS prin care sârbii îşi exprimau interesul de a prelua întregul lanţ de 450 de benzinării ale Rompetrol din România.

Rompetrol a refuzat însă oferta celor de la NIS. Potrivit lui Titov Buzescu, vicepreşedinte al Rompetrol, benzinăriile companiei ar valora 500-600 de milioane de euro.

De ce vrea NIS benzinării în România

Compania petrolieră sârbă NIS, unde Gazprom este acţionar majoritar, deţine două rafinării în Serbia, la Pancevo şi Novi Sad, cu o capacitate totală de 7,3 milioane de tone pe an, şi are nevoie de o piaţă cât mai mare de desfacere a produselor petroliere.

Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului rus, a achiziţionat 51% din compania sârbă în 2009 şi un pachet de 5,15% din acţiuni în martie 2011. Rompetrol a fost de asemenea interesat de procesul de privatizare a NIS în 2007.

Grupul Rompetrol este deţinut integral de compania kazahă de stat KazMunaiGaz, care a cumpărat 75% din companie în 2007 şi restul de 25% în 2009.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite