Exista un interes din ce in ce mai mare al investitorilor francezi pentru Romania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Franta - mai prezenta in Romania decat in Bulgaria * Printre reprezentantii patronatelor - G.C. Paunescu si Ovidiu Tender

"Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana este sprijinita atat de Franta, cat si de celelalte tari membre, dar aceasta nu este de ajuns. Succesul negocierilor de aderare va depinde mai ales de Romania, dar nu numai de Guvern, ci si de societate in general", a declarat Philippe Etienne, ambasadorul Frantei la Bucuresti. Acesta s-a intalnit, ieri, cu reprezentantii patronatelor si sindicatelor din Romania, cu ocazia unei dezbateri despre rolul acestora in procesul de integrare europeana. Reprezentantii patronatelor si sindicatelor - printre care s-au aflat si G. C. Paunescu si Ovidiu Tender - au solicitat ca Franta sa continue sa sprijine Romania in procesul de aderare la Uniunea Europeana. Raspunsul ambasadorului francez a venit prompt: "Franta sprijina integrarea Romaniei, dar pentru o aderare cu succes este necesara continuarea reformelor in administratie, in justitie. Aderarea la Uniunea Europeana depinde doar de Romania", a mai spus Etienne. De asemenea, patronatele, prin vocea lui G.C. Paunescu, s-au aratat nemultumite de nivelul schimburilor comerciale dintre Romania si Franta. Declaratia ambasadorului francez a contrazis insa aceasta opinie. "Franta este cel de-al treilea partener comercial al Romaniei, valoarea schimburilor comerciale dintre cele doua tari ajungand in 2003 la 3 miliarde de dolari, adica cu 30 la suta mai mult decat in 2002", a adaugat Etienne. El a precizat ca Franta, dupa Italia si Germania, detine o parte importanta din piata, respectiv 7-8 la suta. "Este un interes din ce in ce mai mare al investitorilor francezi pentru Romania. Franta este mai prezenta in Romania decat in Bulgaria, de exemplu, iar din totalul investitiilor straine din Romania, cele franceze reprezinta 10 procente. De asemenea, sunt si multe intreprinderi mici si mijlocii care vin aici pentru a face afaceri, iar Romania este vazuta in Franta ca un adevarat concurent in ce priveste IMM-urile. Este vorba pana la urma de intreprinderi mici si mijlocii care parasesc Franta si vin in Romania sa investeasca si sa creeze noi locuri de munca", a mai declarat oficialul francez. In finalul intalnirii, ambasadorul a tinut sa aminteasca faptul ca este foarte important ca opinia publica sa inteleaga ce inseamna aderarea la UE. "Bineinteles ca majoritatea sunt de acord cu aderarea, dar foarte putini inteleg ce inseamna aderarea la UE", crede Etienne.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite