Donaţia de la Romgaz rămâne la bugetul public
0Fondul Proprietatea, care deţine 15% din acţiunile Romgaz, a pierdut procesul împotriva producătorului de gaze pentru donaţia de 400 de milioane de lei către bugetul de stat, decizia instanţei fiind definitivă şi irevocabilă. Decizia aparţine Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercial, potrivit unor surse citate de Mediafax.
Contactaţi de „Adevărul", reprezentanţii Fondului Proprietatea au declarat că „informaţiile referitoare la cazul Romgaz vor fi publicate într-un raport curent al Fondului Proprietatea pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti, cât mai curând posibil", adică în cursul zilei de astăzi. Adunarea Generală a Acţionarilor Romgaz, companie deţinută în proporţie de 85% de Ministerul Economiei, a decis la 30 noiembrie 2010 să doneze 400 de milioane de lei către bugetul statului, în baza unei hotărâri de guvern. Tot atunci, Electrica a donat 150 de milioane de lei, iar Loteria Română - 70 de milioane de lei. Fondul Proprietatea a contestat în instanţă decizia statului de a obliga Romgaz să doneze o parte din profitul din 2009. În ianuarie, Tribunalul Sibiu a respins cererea formulată de Fondul Proprietatea împotriva Romgaz privind anularea deciziei AGA, iar Fondul a anunţat că va continua litigiul la Curtea de Apel.