Dacia şi Mercedes, mariaj din interes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Modelele compacte Mercedes vor conţine mult Renault, iar maşinile franceze şi Nissan vor beneficia de tehnologia germană. Reducerea costurilor de producţie obligă constructorii auto la utilizarea de piese şi platforme tehnice în comun pentru cât mai multe modele.

Constructorii auto Renault, Nissan şi Daimler au parafat o alianţă care le va permite să concureze mai eficient cu restul producătorilor pe segmentul de piaţă reprezentat de maşinile de mici dimensiuni şi consum redus de combustibil. De fapt este vorba de extinderea alianţei existente de 11 ani dintre Renault şi Nissan, la care se adaugă acum şi constructorul german, recunoscut în principal datorită brandului de lux Mercedes, dar şi a micilor maşini Smart.

Parteneriat strategic Dacia, Renault-Nissan şi Groupama Asigurări

VIDEO. Reclamã la Dacia Duster în Germania şi Franţa

Duster, locul I în deşert la Raliul Gazelelor, în faţa Mercedes

Crearea acestei alianţe survine pe fondul uneia dintre cele mai grave crize din industria auto la nivel global, care a condus la majorarea cererii pentru autoturisme cât mai economice. Preşedintele Daimler, Dieter Zetsche, a declarat că datorită concurenţei acerbe pe segmentul modelelor compacte, unde preţul dictează volumul vânzărilor, compania germană trebuie să-şi optimizeze costurile de producţie.

„Rabla" a propulsat Dacia în Europa

Programele de înnoire a parcurilor auto adoptate în mai multe state ale lumii şi volatilitatea preţului carburanţilor au contribuit la stimularea vânzărilor de autoturisme de mici dimensiuni, în detrimentul limuzinelor luxoase. Modelele compacte au marjele de profit mai reduse, iar producătorii utilizează piese, subansamble şi chiar platforme tehnice comune pentru a diminua cât mai mult posibil preţurile de vânzare. Renault şi Daimler estimează că alianţa lor va genera în următorii cinci ani economii de cel puţin două miliarde de euro.

Renault şi Nissan vor deţine fiecare câte 1,55% din acţiunile Daimler, în timp ce constructorul german preia 3,1% din titlurile fiecăreia dintre cele două companii.

Împreună, cei trei constructori auto se vor situa pe al patrulea loc mondial, cu 6,1 milioane de unităţi vândute pe an. Cooperarea va include dezvoltarea unei platforme comune pentru Smart Fortwo, produs de Daimler şi modelul Twingo al lui Renault. De asemenea, motoarele Renault-Nissan vor echipa viitoarele modele Mercedes din clasa compactă, iar brandul de lux al lui Nissan, Infiniti, va beneficia de motorizările produse de Daimler. În plus, nu-i exclusă proiectarea în comun a unui autovehicul electric.

Pentru Renault, alianţa reprezintă un succes important, după dificultăţile pe care le întâmpină în Rusia, unde deţine 25% din producătorul local AvtoVAZ, eşecul colaborării cu Mahindra&Mahindra în India şi amânarea intrării pe piaţa Chinei.

Succes pentru Renault

Un alt proiect al constructorului francez, de a transfera integral producţia noului model Clio în Turcia, a fost zădărnicit de poziţia ostilă a Guvernului de la Paris, ceea ce a făcut ca valoarea de piaţă a companiei să scadă sub cea însumată a Nissan şi Volvo.

Aura preşedintelui Renault-Nissan, Carlos Ghosn, de vizionar al industriei auto pălea, noua vedetă devenind Sergio Marchionne de la Fiat, mai ales după ce a realizat anul trecut fuziunea cu Chrysler, ceea ce i-a deschis accesul pe marea piaţă americană.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite