Ariton: Nu privatizăm nimic dacă nu obţinem un preţ bun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Economiei nu va vinde pachete minoritare de acţiuni din companii precum Transelectrica sau Transgaz decât dacă va obţine cel mai bun preţ pentru acestea, a declarat astăzi ministrul de resort, Ion Ariton, citat de Mediafax.

„Vom vinde pachetele minoritare doar dacă ne convine preţul. Nu se va vinde nimic decât dacă este avantajos pentru bugetul naţional, pentru că până la urmă acolo se vor duce banii", a afirmat Ariton la prezentarea bugetului pentru anul viitor al instituţiei în faţa comisiilor reunite din Senat şi Camera Deputaţilor.

Ministerul Economiei intenţionează să plaseze pe piaţa de capital pachete de 10-15% din capitalurile unor companii precum Romgaz, Nuclearelectrica, Transelectrica, Transgaz sau Hidroelectrica.

Nu vor fi cedate participaţiile majoritare la companiile strategice

„Privatizările, cele minoritare, rămâm aşa cum le ştim. Privatizările majoritare nu se fac nici la Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Electrica Distribuţie, Transelectrica sau Transgaz. În scrisoarea cu FMI nu s-a pus problema acestor privatizări majoritare în perioada imediat următoare", a adăugat Ariton.

El a afirmat că oferta de vânzare a 9,84% din acţiunile deţinute de stat la OMV Petrom, din luna iulie, a fost „una reuşită", chiar dacă nu a fost finalizată.

„Am fi putut să vindem acel pachet de acţiuni la OMV Petrom, dar nu am vrut să vindem pentru că nu ne-a convenit preţul. Împreună cu Guvernul am stabilit că preţul nu era cel mai bun. În acceaşi situaţie suntem şi cu celelalte pachete minoritare", a spus Ariton.

Bugetul pentru anul viitor al Ministerului Economiei a primit luni avizul comisiilor parlamentare de specialitate, cu 26 de voturi „pentru", 15 voturi „împotrivă" şi nicio abţinere.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite