Aceşti cretini care ne decimează
0Înţeleg că există ghinion, întâmplare, destin. Oricine poate fi victima unui accident dramatic, după cum oricine poate distruge, fără intenţie, viaţa altor oameni. Uneori, hazardul joacă un rol covârşitor.
Nu pot înţelege însă tembelismul, cretinismul, iresponsabilitatea, indolenţa, prostia, dobitocia. Când acestea aduc moarte şi durere, personajele în cauză nu au dreptul la clemenţă. În mod normal, trebuie să dea socoteală, indiferent dacă victime au fost copiii lor, iubitele lor sau necunoscuţi de pe stradă.
E clar că gospodarii aceia din Vâlcelele, judeţul Călăraşi, nu au vrut să-şi omoare fetiţa de doi ani şi jumătate. Dar au omorât-o! Inconştienţa lor a făcut ca un puţ adânc de zece metri, săpat în curtea casei, să nu fie nici acoperit, nici îngrădit. O capcană în care putea cădea oricine – un copil, un bătrân, un adult neatent. A căzut mai întâi o jucărie, iar după ea – şi fetiţa. Părinţii o vor avea pe conştiinţă toată viaţa.
Nici însoţitoarele celor trei copii înecaţi în Mureş nu le-au vrut răul. Dar nu şi-au făcut treaba de însoţitoare!
Nici responsabilii unei sucursale bancare din Oradea nu şi-au dorit să omoare pe cineva. Dar au plasat aiurea un panou instabil, capcana perfectă pentru a strivi un copil.
Nici administratorii unui ştrand din Piatra Neamţ nu au vrut să facă rău cuiva. Dar au aspirat o fată într-o gură de scurgere lipsită de capac.
Nici proprietarul unui zid din Cluj nu le-a pus gând rău trecătorilor de pe trotuar. Dar şubrezimea zidului era sortită a produce victime. Şi a produs.
Banatul e plin de beizadele vitezomane, care transformă şoselele în cimitire. Pe tinerii cretinoizi atât îi duce mintea: să umple limuzina cu gagici şi să accelereze. Dar părinţii lor, care-i instalează în maşini scumpe înainte de a-i înţărca, sunt de-o iresponsabilitate criminală.
Copii muşcaţi de câini periculoşi... muşcaţi de maidanezi... electrocutaţi la prize sau reşouri improvizate... prăbuşiţi de la etajul 5... tăiaţi în lama de topor...înecaţi în ştranduri sau în lacuri de agrement... căzuţi în guri de canal fără capac...
Copii sacrificaţi de oameni mari şi fără minte. E îngrozitor câţi iresponsabili fac umbră acestui pământ!