Război cu săbii între bande rivale
0Peste 100 de persoane au fost implicate, sâmbătă seară, într-un nou scandal, la Craiova, în care s-au folosit bâte şi săbii, iar mai multe persoane au fost rănite. Scandalul a început
Peste 100 de persoane au fost implicate, sâmbătă seară, într-un nou scandal, la Craiova, în care s-au folosit bâte şi săbii, iar mai multe persoane au fost rănite. Scandalul a început între două bande rivale, într-o benzinărie din cartierul Romaneşti.
Din benzinărie, cele două găşti s-au bătut în câteva vile din cartier. Peste 40 de jandarmi şi 30 de poliţişti au intervenit pentru aplanarea conflictului. Forţele de ordine au patrulat în cartier şi peste noapte, pentru a preîntâmpina un nou conflict între cele două bande rivale.
Până duminică la prânz, potrivit şefului IJP Dolj, comisarul-şef Georgel Enescu, care a participat personal la aplanarea conflictului izbucnit între rromii din cartierul Romaneşti, anchetatorii au audiat peste 25 de persoane. Ieri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au emis ordonanţe de reţinere pe numele a şase dintre persoanele implicate în scandal. Rămâne însă de văzut dacă magistraţii craioveni vor da sau nu câştig de cauză celor implicaţi în terorizarea aproape zilnică a craiovenilor cu săbii, topoare sau pistoale.
"Pantera" ninja
Campionul european la box profesionist Sorin Tănăsie este cercetat pentru distrugere. În timp ce aştepta sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 6,00, la coadă la un fast-food din Craiova, Sorin "Pantera" Tănăsie "s-a simţit deranjat de un cetăţean, motiv pentru care i-a tăiat cauciucurile de la maşină, i-a spart toate geamurile şi a provocat mai multe stricăciuni caroseriei autovehiculului marca BMW", a declarat purtătorul de cuvânt al IJP Dolj, Maria Vasile.
În urma unui apel telefonic primit la 112, un echipaj al Secţiei 5 Poliţie s-a deplasat la faţa locului, iar Florin Tănăsie a fost condus la secţie pentru cercetări. (Irma Huculici, Cosmin Pretorian)