Scene dintr-un documentar realizat în anii ’60 şi interzis de regina Elisabeta, în serialul Netflix „The Crown“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cel de-al treilea sezon al serialului original Netflix „The Crown“, serial ce tratează vieţile membrilor familiei regale britanice, producătorii au introdus scene reale dintr-un documentar realizat în 1969 şi care a fost trei ani mai târziu „interzis“ de Regina Elisabeta a II-a.

În cel de-al patrulea episod al sezonului, actriţa care o interpretează pe suverana Marii Britanii, Olivia Colman, îşi dă acordul pentru realizarea unui documentar numit „Royal Family“ şi care avea să se filmeze timp de 18 luni.

Adevăratul documentar, lansat la data de 21 iunie, 1969 în Anglia şi SUA, a fost un adevărat fenomen, fiind vizionat de milioane de oameni. După trei ani, însă, el a fost interzis de regină, de teamă că „s-ar pierde elementul de mister“ în ceea ce-i priveşte pe membrii familiei regale britanice.

Documentarul realizat de BBC oferea pentru prima dată nişte imagini mai intime, din viaţa de zi cu zi a familiei regale. Astăzi, filmul stă închis într-un seif şi nu a mai fost vizionat de decenii întregi. „Royal Family“ cuprinde imagini cu prinţul Philip care frigea cârnaţi pe grătar în Balmoral şi cu regina Elisabeta care discută cu preşedintele SUA, Richard Nixon. Într-o altă secvenţă, Regina Elisabeta poate fi văzută ducându-l pe fiul Majestăţii Sale, prinţul Andrew, în vârstă de cinci ani, să-şi cumpere îngheţată, scrie Daily Mail. 

Olivia Colman în The Crown FOTO Netflix

image

A fost prima dată când membrii familiei regale au fost văzuţi ca oameni normali, simpli. A fost ca un reality show, înainte ca acestea să devină populare. Acest lucru i-a expus spre o popularitate inconfortabilă, notează presa britanică. Documentarul a dat startul controlului intens, pe care îl resimt feţele regale, de la presă şi public. El a fost catalogat de experţi drept o mişcare de imagine „dezastruoasă“, deşi a fost lăudat de cetăţenii britanici.  

„Cred că monarhia, într-un mod foarte interesant în anii ’60, a încercat să iasă din concepţia tradiţională că ar fi fost de neatins sau complet desprinşi de realitate. Este o unealtă pentru ca noi să tragem cu ochiul la lucrurile care se întâmplau în spatele uşilor închise, ca să înţelegem monarhia, ca oameni de rând.“, scria un ziarist britanic.

image

„Au realizat că dacă fac aşa ceva prea des, familia regală britanică s-ar pune într-o lumină ieftină, ar pierde elementul de mister“, a declarat şi Robert Lacey, consultant istoric pentru serialul „The Crown“.

Când regina Elisabeta l-a văzut, i-a plăcut produsul final – cu câteva reţineri. „Am fost cu toţii destul de emoţionaţi să i-l arătăm Reginei, fiindcă nu aveam nicio idee despre cum va reacţiona“, spunea editorul filmului, Michael Bradsell. „L-a criticat puţin, deoarece credea că e prea lung, dar regizorul Dick Cawston a convins-o că două ore nu este deloc prea mult“, a adăugat el.

„Unii oameni spun că asta ar deschide o portiţă, şi, după asta, interesul tabloidelor nu ar înceta să apară“, explică biograful regal, Hugo Vickers. „Ar vrea să ştie mai mult, şi mai mult, şi mai mult“, a adăugat el.

De asemenea, filmul original dezvăluie şi o scenă amuzantă în care regina Elisabeta îl descrie pe ambasadorul SUA din acea perioadă drept „o gorilă“. Alături de prinţul consort Philip şi fiul Charles, regina Elisabeta le povesteşte amuzată întâlnirea cu ambasadorul: „Mi-a fost extrem de dificil să-mi păstrez seriozitatea când Secretarul General mi-a transmis: «Se apropie o gorilă». I-am spus: «Ce remarcă nepoliticoasă». Mă aflam în mijlocul încăperii când s-a auzit soneria şi imediat s-au deschis uşile. Chiar părea o gorilă. Avea un corp curt şi mâini foarte lungi. Mi-a fost teribil de dificil să nu izbucnesc în hohote“, povestea suverana în documentarul din 1969.

În serialul Netflix, este sugerat faptul că prinţul consort Philip este cel care ar fi avut ideea documentarului, fiind ulterior certat de regina Elisabeta pentru „dezastrul“ cauzat. În realitate, filmul „Royal Family“ a fost realizat la sugestia noului secretar de presă de atunci al Palatului Kensington, William Heseltine.

Documentarul a fost difuzat de două ori în 1969 şi încă o dată în 1972, după care regina Elisabeta ar fi ordonat ca el să fie scos din circulaţie. Chiar şi acum, după 40 de ani de la lansare, decizia suveranei în privinţa filmului rămâne neschimbată.  În 2011, 90 de secunde din documentarul despre Familia Regală au fost expuse la National Portait Gallery. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite