Nemulţumiri şi nervi la „Faimoşi“ încă din prima ediţie Exatlon 2: Ce le-a reproşat colegilor gimnasta Cristina Nedelcu VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Al doilea sezon al reality show-ului „Exatlon“ a avut premiera la Kanal D şi a fost marcat de nemulţumiri, nervi, momente dramatice, dar şi bucuria primelor victorii.

În prima ediţie a celui de-al doilea sezon al show-ului „Exatlon“, cei 10 „Războinici“ şi cei 10 „Faimoşi“ au avut parte atât de primele confruntări pe traseele dificile, prin care au reuşit să îşi cunoască adversarii, cât şi de testarea propriilor abilităţi fizice şi psihice.

Prima ediţie a adus şi prima accidentare. Beatrice, din echipa „Războinicilor“, a avut mari probleme la începutul traseului din cauza faptului că s-a lovit puternic cu bărbia de suprafaţa trambulinei. Impactul a fost atât de serios încât, la contactul cu apa, concurenta dădea semne ca este serios zdruncinată şi nu reuşea să îşi menţină echilibrul. A fost nevoie de intervenţia celor de pe margine pentru a o scoate din apă. Totuşi, după ce şi-a revenit, Beatrice a reluat cursa şi chiar a reuşit să o învingă pe adversară, gimnasta Monica Roşu.

Imagine indisponibilă

La rândul ei, Naomi, tot din echipa Războinicilor, a fost la un pas de a se îneca, pentru că nu ştie să înoate foarte bine. Şi în cazul ei a fost nevoie de intervenţia salvamarilor.

Pe de altă parte, echipa „Faimoşilor“ a fost marcată de nemulţumiri şi nervi. Cristina Nedelcu, multiplă campioană mondială, europeană şi naţională la gimnastică aerobică, s-a remarcat încă de la primele dueluri, când a reuşit performanţa de a aduce puncte importante pentru echipă. Astfel, rapiditatea acesteia pe traseu, dar şi stăpânirea de sine şi controlul emoţiilor au desemnat-o ca fiind cea mai bună variantă în cel de-al doilea meci, jocul bonus, când echipele şi-au ales reprezentanţii.

Deşi a avut cel mai bun timp contra adversarei Ana-Mariei Otvos, ajungând de cele mai multe ori prima la ultimul obstacol, aceasta le-a reproşat coechipierilor săi că strategia de a o trimite „în teren“ nu a fost cea mai bună alegere. Gimnasta şi-a avertizat coechipierii că nu se simte sigură pe momentele de final ale traseului. „V-am spus că degeaba trimiteţi cel mai rapid om pe traseu. Trebuie să învăţăm să facem strategia…“, le-a spus sportiva celorlalţi, dupa ce nu a reuşit să câştige punctele.

Imagine indisponibilă

Cântăreţul What’s UP a izbucnit în lacrimi de nervi după ce a pierdut ultimul duel al ediţiei, iar astfel echipa sa a pierdut şansa de a petrece o zi într-o vilă de lux din Republica Dominicană. Mai mult, au apărut tenisiuni între cele două echipe, după ce unii dintre „Războinici“ l-au acuzat pe What’s Up că i-a înjurat, cântăreţul a negat, însă a recunoscut că le-a arătat un semn obscen.  

Au existat însă şi momente de fairplay. Yamato Zaharia, multiplu campion naţional, european şi mondial la Kempo, a intrat în concurs hotărât să câştige pentru echipa „Faimoşilor“. Fairplayul care îl caracterizează pe tânărul sportiv a fost remarcat atât de coechipieri, cât şi de rivali.

Pe un traseu greu, cu un final îndelung disputat care presupunea foarte multă îndemânare, Alin Andronic şi Yamato Zaharia au reuşit să aducă fiecare câte două puncte pentru echipele lor. Alin a recunoscut că traseul a fost foarte dificil şi că Yamato Zaharia este un adversar redutabil: „Îl apreciez foarte mult, este un sportiv foarte bun, un caracter frumos şi un atlet cu mult fairplay“.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite