INTERVIU Julio Iglesias: „Cu românii mi-a fost întotdeauna foarte uşor să comunic. Avem un dialog al sufletelor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
julio iglesias

La 70 de ani, Julio Iglesias trăieşte cu aceeaşi pasiune pe scenă. Artistul are o legătură specială cu românii, nu numai pentru faptul că Valeriu Lazarov a fost unul dintre mentorii săi, ci şi pentru că a susţinut numeroase concerte la noi în ţară. Cântăreţul va aduce din nou energia latină în faţa publicului român, în cele trei concerte pe care le va susţine aici: Mamaia (19 iulie), Galaţi (20 iulie) şi Sala Palatului din Bucureşti (22 iulie).

„Adevărul“: Aţi susţinut multe concerte în România, de-a lungul anilor. Ce vă amintiţi în mod special despre primul, pe scena Festivalului Cerbul de Aur, de la Braşov?

Julio Iglesias: Am cântat deja de 13 ori în România. Iubesc această ţară şi am nenumărate amintiri frumoase legate de ea. În 1969, când Valeriu Lazarov, prietenul meu de suflet de care îmi este nespus de dor, m-a adus la Braşov, eram la prima participare la un festival din străinătate. În 1968 câştigasem în Spania Festivalul de la Benidorm, unde m-am lansat. Îmi amintesc că era foarte frig la Braşov, pentru că era prin februarie sau martie, şi că am avut emoţii mari, mai ales că regulamentul cerea şi interpretarea unei piese româneşti. Am ales cântecul „Ale tale“.
 
Ce a însemnat Valeriu Lazarov pentru dumneavoastră?

De la Valeriu am învăţat foarte multe. Am colaborat adesea în Spania, în perioada în care el lucra pentru Televiziunea Spaniolă. Era un profesionist de excepţie, foarte exigent şi cu un talent înăscut pentru televiziune. Lui îi datorez primul contact cu România şi multe lucruri esenţiale pe care mi le-a transmis, legate de profesie. 

Aveţi vreo amintire specială din România?

Cea mai frumoasă amintire este dragostea cu care românii m-au înconjurat ori de câte ori am cântat pentru ei. 

Aţi revenit aici şi după căderea comunismului. Ce schimbări aţi observat?

Îmi amintesc că, în 1969, la Braşov, am fost cazat la hotel într-un corp alocat străinilor, unde românii nu aveau acces. Vedeam că unii oameni ar fi vrut să vina să schimbe câteva vorbe cu noi, dar exista o teamă. Apoi, m-am întors în 1999, la Bucureşti, iar în 2007 am petrecut două săptămâni în România, fiindcă am avut cinci concerte la Sibiu, Bacău, Timişoara, Bucureşti şi Constanţa. România a evoluat mult. Şi anul trecut, când am revenit la Bucureşti, am văzut o schimbare în bine faţă de 2012. Aveţi o capitală frumoasă, cu bulevarde largi, cu multe clădiri cu o arhitectură deosebită. Pe de altă parte, Sibiul şi împrejurimile sale verzi mi-au amintit de Galicia, regiunea din nordul Spaniei de unde era tatăl meu.

Românii, spaniolii, italienii au toţi o descendenţă latină. Aţi observat vreo trăsătură aparte la publicul român?

Ca latini, avem în comun multe trăsături: pasiune, sensibilitate, romantism, emoţia profundă pe care ne-o trezeşte în suflet un cântec sensibil. Cu românii mi-a fost întotdeauna foarte uşor să comunic. Nu ştiu limba română, dar există un dialog al sufletelor, care se încheagă dincolo de limbajul verbal. 

Fiii dumneavoastră, Julio jr şi Enrique, sunt, la rândul lor, cântăreţi celebri. Aţi putea face o comparaţie între cariera lor şi a dumneavoastră?

Sunt foarte mândru de ei, ca de altfel de toţi cei opt copii cu care am fost binecuvântat. Enrique este foarte ambiţios, a muncit mult pentru a ajunge unde este acum şi munceşte în continuare ca să se menţină în top, ceea ce de multe ori este chiar mai dificil decât a ajunge printre cei mai buni. Julio jr este polivalent, cântă, joacă în piese de teatru, se ocupă de modă. Nu îmi plac comparaţiile. Fiecare are propriul stil, propria personalitate. Important este să reuşeşti prin ceea ce eşti, nu pentru că te asemeni cu X sau Y.

Să fii unul dintre cei mai mari artişti ai lumii poate deveni o povară, uneori?

Niciodată. Iubirea oamenilor este întotdeauna o binecuvântare. 

E vreun aspect al celebrităţii care v-a afectat, ca persoană, într-un mod la care nu v-aţi fi aşteptat?

Mi-ar fi plăcut să pot sta mai mult cu copiii. Cu cei mari am petrecut destul de puţin timp, pentru că eram mai mereu în turneu. Acum, cu cei mici, încerc să mă organizez în aşa fel încât ori de câte ori am câteva zile libere între concerte să mă întorc acasă. 

Ce aţi sacrificat pentru faimă şi ce n-aţi sacrifica niciodată pentru a avea succes?

Viaţa a fost şi este foarte generoasă cu mine. Nu m-am gândit neapărat dacă a trebuit să fac sau nu sacrificii şi, oricum, chiar dacă au fost, nu au fost făcute pentru succes, ci pentru pasiunea pentru muzică. Muzica este viaţa mea.

Ştiu cât de mult vă iubiţi fanii. Aţi simţit vreoadată că i-aţi dezamăgit?

Atunci când simt că un concert nu a ieşit întru totul aşa cum îmi doream sufăr mult, pentru că este de datoria noastră să oferim publicului tot ce e mai bun. 

Aţi avut colaborări şi duete cu artişti precum Diana Ross, Sting, Stevie Wonder, Frank Sinatra şi mulţi alţii. Este vreunul special?

Ţin foarte mult la toate aceste colaborări de excepţie pe care am avut privilegiul să le am. Pe toţi îi iubesc la fel. Sunt nu doar artişti de excepţie, ci şi oameni minunaţi, generoşi, calzi, de la care am învăţat multe. 

Când urcaţi pe scenă, cântaţi mereu cu aceeaşi pasiune. Cum vă „antrenaţi“ pentru spectacole? 

E destul de complicat de explicat. Scena este pentru mine un catalizator. Se întâmplă ceva - ceva magic, aş îndrăzni să spun, în momentul în care apar în faţă publicului şi simt vibraţia lui. 

Dacă ar fi să alegeţi un erou din lumea reală, care ar fi acesta?

Eroine sunt toate acele mămici care se trezesc de dimineaţă, duc copiii la şcoală, merg la serviciu, se întorc acasă şi nu stau o clipă, iar a doua zi o iau de la capăt. Eroi sunt şi toţi cei care îşi păstrează demnitatea, în pofida greutăţilor, cei care înving boala, chiar şi atunci când nu li se mai dă nicio şansă... Există mulţi eroi în viaţa de zi cu zi, dar foarte puţini sunt cei care îi observă şi îi apreciază la adevărată valoare. 

Credeţi că aţi găsit răspunsul la întrebarea pe care o au toţi bărbaţii: ce-şi doresc femeile?

Da, am acest răspuns de 23 de ani (râde). Pentru mine, femeia vieţii mele este soţia mea, Miranda (fostul model olandez Miranda Rijnsburger – n.r.). Ne-am căsătorit acum trei ani, dar suntem împreună de mai bine de două decenii. Este nu doar o soţie minunată, ci şi o mamă excepţională, un suflet frumos, de la care am învăţat să fiu mai bun, mai generos.

Vă mai uitaţi la fotbal (Julio Iglesias a jucat o scurtă perioadă la Real Madrid – n.r.)?

Sigur, nu ratez niciun meci al lui Real Madrid şi niciun meci important din Cupele Europene sau de la Campionatul Mondial. Sau, dacă ratez vreunul, este dintr-un motiv important: în seara respectivă am concert. Aşa s-a întâmplat, spre exemplu, anul trecut, la Bucureşti, dar cei de la hotel au fost drăguţi şi mi-au înregistrat meciul. Condiţia a fost să nu mi se spună rezultatul înainte (râde). 

Credeţi că fotbaliştii de astăzi sunt mai mult vedete decât sportivi?

Jucătorii de fotbal au fost dintotdeauna vedete, odată ajunşi la un anumit nivel. Important este să nu uităm că esenţa o reprezintă sportul, nu vedetismul. 
 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite