Ce seriale de televiziune urmăreşte Barack Obama

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, este un adept al serialelor de televiziune, acesta urmărind numeroase filme în timpul său liber, informează cotidianul New York Times.

Într-un articol publicat de cotidianul New York Times putem afla preferinţele primului om al planetei în materie de seriale de televiziune. Diversitatea preferinţelor sale este cea care, la o primă analiză, pare să producă uimirea publicului.

Este ştiut de mai mult timp că unul din serialele preferate este „Homeland”, film în care este prezentată, în mare, activitatea CIA, de la modul în care „intervievează” pe cei veniţi de pe câmpuri de luptă, până la metode de abordare ale agenţiilor de informaţii străine.

O altă producţie, apropiată ca profil, este „House Of Cards”, serial în care sunt prezentate jocurile politice şi ambiţiile celor scena politică. Însă, pe lângă acest tip de seriale, printre preferinţele liderului de la Casa Albă regăsim şi „Game of Thrones”, dar mai ales „Breaking Bad”, producţie cu ale cărei episoade pare să fie rămas în urmă, potrivit New York Times.  

„Breaking Bad” este un serial în care sunt prezentate întâmplările unui profesor de liceu de chimie, Walter White, un geniu care află din primul episod că suferă de cancer pulmonar. Pe lângă această problemă, White are un copil cu dizabilităţi şi o soţie gravidă, ceea ce îl face să se implice în traficul de droguri.

Pe lângă serialele de televiziune menţionate anterior, pot fi adăugate şi filme care prezintă viaţă americană din alte perioade, cum sunt „Boardwalk Empire” (perioada Prohibiţiei) şi „Mad Men” (anii 60).

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite