Salarii din TVR. Cât a câştigat Mircea Radu pentru opt ediţii ale emisiunii „Down the Road“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Radu FOTO TVR
Mircea Radu FOTO TVR

Oamenii de la vârful TVR, inclusiv prezentatorul Mircea Radu (51 de ani), şi-au actualizat declaraţiile de avere pentru anul trecut. Au fost făcute publice şi salarii ale unor membri din conducerea TVR, care lucrează, totodată, în instituţii.

Cel mai mare salariu îl încasează şefa TVR, Doina Gradea, scrie Pagina de Media. Aceasta a raportat un venit anual, încasat de la TVR, de 50.000 de euro (245.169 de lei). 

Astfel, media lunară a fost de 4.200 de euro (aproximativ 20.000 de lei), conform declaraţiei de avere. 

La aceşti bani se mai adaugă şi tichete de masă (2.100 de lei, anual) şi vouchere de vacanţă (1.450 de lei). 

Salariul PDG-ului din TVR îl depăşeşte şi pe cel al Preşedintelui României. Prin comparaţie, Klaus Iohannis a raportat, în declaraţia de avere din iunie 2020, un venit anual de 37.000 de euro (180.000 de lei), notează sursa citată. 

Câţi bani a luat Mircea Radu pentru emisiunea „Down The Road - Aventura“

Şi prezentatorul Mircea Radu şi-a depus declaraţia de avere la finalul lunii iulie. Revenit în TVR la finalul anului 2019, pentru emisiunea „Down the road - Aventura“, Mircea Radu a devenit şi consilier al preşedintelui TVR Doina Gradea (în ianuarie), iar de luna trecută este noul director de comunicare al instituţiei. 

Declaraţia depusă de acesta pe site-ul TVR include doar veniturile de anul trecut, pentru emisiunea „Down the road“. Au fost difuzate opt ediţii, la finalul anului trecut, iar pentru acestea Mircea Radu a încasat 13.000 de euro (aproximativ 64.000 de lei). 

Filmările au durat două săptămâni, fiind nevoie de aproximativ 12 ore de filmare în fiecare zi, după cum au declarat reprezentanţii TVR în conferinţa de lansare a emisiunii. Doar formatul emisiunii a costat 95.570 de lei, aproximativ 20.000 de euro, mai scrie Pagina de Media. 

Salariile din CA: Şi în CA, şi angajaţi în TVR

Pe lângă declaraţiile depuse de Doina Gradea şi Mircea Radu, au mai depus documente asemănătoare şi oamenii din Consiliul de Administraţie. Un lucru interesant este că unii dintre aceştia încasează şi salariu de la TVR (unde sunt angajaţi pe diverse posturi), dar şi indemnizaţia de membru CA, potrivit Pagina de Media.  

Cătălin Blebea este încadrat şi ca jurnalist la TVR. A raportat un salariu de 53.000 de lei şi un venit de 50.000 de lei - indemnizaţie de membru CA. 

Astfel, acesta a ajuns la un venit mediu, lunar, de 8.500 de lei. 

Liviu Brătescu, numit secretar de stat la Ministerul Culturii în decembrie 2019, nu este angajat în TVR, drept pentru care a încasat doar indemnizaţia de membru CA - 50.000 de lei. 

De menţionat că i-au venit bani de la Academia Română - 50.000 de lei, unde a prestat muncă de cercetare, potrivit documentului.

Raico Cornea se numără printre cei care sunt şi angajaţi TVR şi parte a Consiliului de Administraţie. Pentru activitatea de angajat TVR a luat 65.000 de lei, anual, iar indemnizaţia din CA a fost de 34.000 de lei. În document apare şi un venit al soţiei sale - 40.000 de lei, anual - de la TVR Timişoara. 

Monica Ghiurco este un alt nume cu venit dublu de la TVR. Este încadrată ca jurnalist senior la TVR, post pentru care încasează anual aproape 87.000 de lei. De asemenea, indemnizaţia de membru CA îi mai aduce un venit de 50.000 de lei pe an. 

Soţul acesteia, ofiţer SPP, a încasat anul trecut aproximativ 84.000 de lei salariu. 

Bogdan Ghiţulescu este şi producător în TVR, cu un venit anual de 62.000 de lei. La această sumă se mai adaugă şi indemnizaţia de 50.000 de lei, pe an, ca membru în CA.

Nagy Debreczeni Hajnalka are două surse principale de venit: 50.000 de lei - indemnizaţia din CA şi un salariu anual tot de 50.000 de lei de la Fundaţia Progress. 

Sorin Ilieşiu încasează bani din trei părţi: 117.000 de lei, anual, de la UNATC Bucureşti (activitate didactică), 74.000 de lei - indemnizaţie „de merit” de la Uniunea Cineaştilor şi indemnizaţia de 50.000 de de lei, de la TVR. 

Dan Dorin Lazea are, de asemenea, venituri din mai multe locuri: 34.000 de lei, anual, de la Universitatea Bucureşti, 35.000 de lei (anual) de la Camera Deputaţilor şi indemnizaţia de la TVR - 50.000 de lei. 

Cristian Vasile Petcu a primit indemnizaţia de la TVR, de 50.000 de lei pe an, dar şi 372 de lei de la Universitatea Craiova (profesor - asociat). 

Soţia a figurează în declaraţia de avere ca angajat la Curtea de Conturi, cu un salariu de 75.000 de lei anual. 

Karen Attila Sebeşi lucrează în TVR, pe poziţia de jurnalist senior, de unde a primit un salariu de 52.000 de lei (anual). De asemenea, a beneficiat şi de sporul pentru poziţia din CA - 50.000 de lei. 

Soţia sa figurează tot ca angajată TVR, în Cluj, cu un salariu de 46.000 de lei pe an. 

Christel Ţopescu are un salariu de 94.000 de lei, pe an, în TVR, potrivit declaraţiei de avere pe 2019. De asemenea, încasează şi indemnizaţia de 50.000 de lei pentru activitatea din CA.

Smaranda Vornicu - Shalit, de asemenea, este angajată în TVR. Are un salariu de 85.000 de lei, anual, dar şi indemnizaţia de 55.000 de lei în Consiliul de Administraţie. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite