VIDEO Bendeac rupe tăcerea: „Câştigam la Antena 1 cât câştigă alţii în doi ani. Sunt mândru că am renunţat pentru un principiu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai
Bendeac spune că a primit o listă cu persoane din trustul Intact,
şi nu numai, pe care nu avea voie să le imite FOTO Facebook
Mihai Bendeac spune că a primit o listă cu persoane din trustul Intact, şi nu numai, pe care nu avea voie să le imite FOTO Facebook

Actorul Mihai Bendeac a încercat să lămurească, în cadrul unui clip postat pe canalul său de pe YouTube, aspecte legate de plecare sa de la Antena 1, scoterea din grila de programe a emisiunii „iComedy“ şi planurile sale de viitor. Bendeac s-a arătat mândru că a renunţat la bani pentru un principiu în încercarea de a-şi obţine dreptul la liberă exprimare.

„La un moment dat am vrut să facem o emisiune cu Radu Banciu şi cu Mircea Badea. Acum fiind un show care se adresează unui public larg, care accesează aspecte din zona politică sau socială, asta a fost o chestie de notorietate, dat fiind conflictul perpetuu în care sunt cei doi. Mi s-a părut normal să facem o astfel de emisiune, eram complet imparţiali. Ideea e că nu am fost lăsaţi să facem treaba asta. Nu m-a suprins foarte tare, am încercat să trec peste, ni s-a zis că nu putem să parodiem nimic din ce are legătură cu Antena 3. Apoi am primit o listă cu persoane care nu aveau neapărat legătură cu trustul. După doi ani de zile am început să pun piciorul în prag“, şi-a început pledoaria Mihai Bendeac.

În ceea ce priveşte ipoteza conform căreia Bendeac ar fi fost dat afară de la Antena 1 în urma deciziei sale de a-l invita în cadrul show-ului său, „iComedy“, pe Radu Banciu, actorul spune că „acesta nu a fost motivul determinant pentru ce s-a întâmplat“. „Mi-e foarte greu să vorbesc pentru că fiecare cuvânt pe care îl scot ar putea costa 3.000 de euro sau 5.000 de euro. Dar am ajuns să preţuiesc libertatea, pentru că libertatea de exprimare, pe mine, chiar mă costă“, a continuat acesta.

Mihai Bendeac, dezvăluiri despre perioada Antena 1

Mai mult, el a dezvăluit că salariul său era uriaş la Antena 1, aproximativ câştigurile unui angajat de rând într-un an sau doi, şi că este mîndru de faptul că nu a făcut un compromis şi nu şi-a încălcat principiile pentru bani.

„Ştiţi cât câştigam eu la Antena 1? Cam cât câştigă mulţi dintre voi într-un an sau doi. Sunt al dracului de mîndru de mine că am renunţat la banii ăştia pentru un principiu. Cu Mircea Badea am crescut. Mă uitam în copilărie. Mă trezeam cu Teo şi Mircea Badea şi mă culcam cu Mircea Badea, oricum ar suna“, a mărturisit Bendeac într-o filmare pe care a postat-o pe Youtube, scrie şi libertatea.ro.

Cred că o generaţie întreagă va primi o lecţie: «stai în pătrăţelul tău»“

„Ceea ce vreau eu să demonstrez acum este că internetul permite oricum să devină mogul. Pe umerii mei stă ceva mai greu decât aş putea să o duc, dar trebuie. Eu vreau să am aceeaşi libertate de expresie pe care o au actorii de satiră din Franţa , din Italia, din Spania. Dacă în urma procesului cu Antena 1, situaţia va fi negativă pentru mine, cred că o generaţie întreagă va primi o lecţie. Iar această lecţie este «stai în pătrăţelul tău»“, povesteşte actorul.

„Cred că este o greşeală uriaşă, nu poţi să înlocuieşti pe cineva, nu neapărat că sunt eu Mihai Bendeac, poate să fie oricine. Este o chestie lipsită de personalitate, fiecare om este într-un anume fel. Nimeni nu va fi în locul meu, cei care vor fi în locul meu vor face lucrurile aşa cum ştiu ei. Dacă o să fie Dan Capatos îi urez succes, sper să aibă tăria de a munci şi de a avea o viziune pentru acest format pe care l-am făcut cu foarte mult drag“, îşi dezvăluie părerea Bendeac despre posibilul său înlocuitor de la show-urile „iComedy“ şi „România dansează“.

Antena 1 nu m-a dat afară, mă ţine un pic prizonier“

„În acest moment, pentru a apărea la televizor, există două variante. Prima variantă ar fi să aştept să se termine procesul cu Antena 1, în care instanţa să decidă dacă acele clauze din contract sunt abuzive sau nu şi să-mi reiau dreptul la muncă, care acum îmi este îngrădit, iar varianta a doua ar fi desfacerea contractului. În momentul ăsta Antena 1 nu m-a dat afară, mă ţine un pic prizonier. Când am semnat contractul cu Antena 1 eram foarte tânăr, o mică «floricică», m-am dus fără avocat. N-am fost deloc atent“, arată Bendeac.

„Dacă voi ajunge în punctul în care îmi voi da seama că nu mai am ce face aici, da, voi pleca. Până una alta, am 30 de ani, nu am făcut nimic rău, mi-am cerut dreptul la libera exprimare şi nu cred că trebuie să las capul plecat în faţa nimănui. Mai ales în faţa unora“, mai spune el.

Propuneri care aduc atingeri valorilor naţionale

Pe de altă parte, reprezentanţii trustului Intact au spus că realizatorul a decis, în numele libertăţii de exprimare şi folosindu-se de postul de televiziune, să pornească adevărate conflicte cu simbolurile culturale şi spirituale ale Românie, precum Alexandru Arşinel sau Biserica Ortodoxă Română.

„Atâta vreme cât propunerile de conţinut emise de Mihai Bendeac pentru emisiunea iComedy sunt conflictuale, defăimătoare, triviale, denigratoare sau aduc atingere valorilor publice, considerăm că această „atitudine artistica“ încalcă flagrant obligaţiile contractuale şi editoriale asumate de acesta înca de la începutul proiectului“, se arată într-un comunicat trimis de Antena Group.

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite