Homosexualitatea la Hollywood, acceptată sau blamată?
0
La câteva zile de la gala Globurilor de Aur, unde Jodie Foster a ţinut un discurs emoţionant prin care şi-a recunoscut orietarea sexuală, o mai veche întrebare reactualizată de mărturisirile sincere ale faimoasei actriţe circulă pe buzele tuturor. Este oare Hollywoodul împotriva homosexualităţii?
Prin discursul de la gala de premiere şi la 47 de ani de la debutul său în actorie, Jodie Foster şi-a făcut publică, indirect, pentru prima oară orientarea sexuală. Deşi un act de curaj, pentru actriţa care mereu şi-a protejat intimitatea cu vehemenţă, discursul acesteia relevă problemele pe care le întâmpină actorii gay atunci când vorbesc despre preferinţele lor sexualw, chiar şi într-un loc cunoscut ca fiind tolerant, precum Hollywoodul.
Declaraţiile actriţei au stârnit un val de reacţii pozitive şi au apărut la câteva zile după ce regizorul Steven Soderbergh a povestit cum cel mai recent film al său, „Behind the Candelabra“ (care spune povestea vieţii celebrului pianist Valentino Liberace), a fost respins iniţial de toate studiourile din Hollywood, pentru că a fost considerat prea „gay“ .
Presiuni asupra actorilor şi căsătorii aranjate
„Acum 40 de ani, lumea era foarte diferită. Nu existau homosexuali în niciun domeniu public, dar acum s-au schimbat multe. O generaţie întreagă a crescut cu ideea de normalitate în ceea ce priveşte identitatea gay“, a declarat pentru pentru „The Independent“ Brian Robinson, organizator al festivalului londonez de film gay.
Cu toate acestea, la Hollywood se produc în masă filme care să atragă ambele sexe, tineri şi bătrâni, iar atunci când investiţiile în astfel de producţii ating câteva sute de milioane de dolari, orice ar putea pune în pericol câştigul la box-office trebuie înlăturat.
„Publicul gay reprezintă o minoritate a audienţei. În mod tradiţional, unul din zece spectatori este homosexual.“
În timp ce regizorilor şi producătorilor le este permis să fie deschişi în ceea ce priveşte orientarea lor sexuală atâta timp cât munca nu le este afectată, actorilor le sunt impuse anumite reguli şi sunt supuşi presiunii de către agenţii lor. În perioada de glorie a Hollywoodului, reprezentanţii şi agenţii vedetelor obişnuiau să le aranjeze acestora diverse căsătorii pentru a-i asigura pe fani că starurile lor preferate erau heterosexuale, iar acest gen de aranjamente există şi azi.
Uneori nici regizorii filmelor nu-şi puteau recunoaşte homosexualitatea, pentru că astfel autoritatea lor ar fi fost subminată.
Chiar şi cariera lui Jodie Foster, o actriţă plătită cu milioane de dolari pentru a apărea în filme precum „Tăcerea mieilor“ şi „The Accused“ ( „Acuzata“), ar fi fost afectată dacă aceasta şi-ar fi recunoscut public orientarea sexuală la începutul anilor ’90. Cu toate acestea, ea a jucat rareori roluri în comedii romantice, majoritatea filmelor sale aparţinând genului thriller/acţiune, în care actriţa portretizează femei independente, dure. De aceea, declaraţia sa nu a şocat ci mai degrabă a confirmat un lucru pe care toată lumea îl ştia dar despre care nimeni nu vorbea.
„Televiziunea este mult mai prietenoasă faţă de gay“
Mai sunt şi cazuri când actorii care interpretează roluri exotice, sensibile, nevrotice sunt categorizaţi automat ca fiind gay. Acest lucru a dus la multe speculaţii de-a lungul anilor, despre sexualitatea unor staruri precum James Dean, Cary Grant, Montgomery Clift, Greta Garbo şi Marlene Dietrich.
Un film relativ recent, ce tratează problema homosexualităţii este şi „Brokeback Mountain“, unde rolurile principale sunt interpretate de doi actori heterosexuali. Filmul a iscat numeroase controverse, iar actorul Tony Curtis a avut cea mai dură reacţie: a refuzat să vadă filmul. Faptul că pelicula nu a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film a subliniat profunzimea cu care anumite „elemente“ din comunitatea Hollywoodului se opun homosexualităţii.

Starurile care totuşi „ies la iveală“ tind să o facă în momentul în care nu se mai află în lumina reflectoarelor. Există şi excepţii precum Angelina Jolie, Anna Paquin şi Evan Rachel Wood, care şi-au recunoscut bisexualitatea, fără a avea însă de suferit.
„Publicul gay reprezintă o minoritate a audienţei. În mod tradiţional, unul din zece spectatori este homosexual. Nimeni nu va face filme pentru acel gen de public. De la filmul «My Best Friend's Wedding» («Iubitul meu se însoară»), apar din ce în ce mai puţine personaje gay. Televiziunea este mult mai prietenoasă faţă de gay“ a comentat un angajat în domeniul cinematografiei pentru „The Independent“.
După ce niciun studio nu a vrut să accepte scenariul pentru filmul „Behind the Candelabra“, regizorul Soderbergh a apelat la la HBO, televiziune în serialele căreia au apărut numeroase personaje gay de-a lungul timpului.
Prin contrast, cinematografia americană promovează o imagine absolut heterosexuală, ceea ce încă face mărturisirea publică dificilă pentru mulţi actori.