Virusul incompetenţei la purtător

Cei care vor să facă doctorate „adevărate“ sunt afectaţi de noua ordonanţă de guvern FOTO Wikimedia

Mă întreb ce rol va mai avea Consiliului Naţional de Etică (CNE) şi dacă mai e cazul să fie reînfiinţat, cel de până mai ieri, vinovat de numeroase rateuri, fiind deja desfiinţat de noul ministru al Educaţiei. Cele două atribuţii, dreptul de a propune retragerea titlului de doctor şi retragerea titlului de conducător de doctorate, vor reveni, conform ordonanţei, universităţilor.

Se aplică un cunoscut principiu din Drept şi anume acela al reciprocităţii dintre adoptarea unei măsuri şi interzicerea ei. Doar că în ştiinţă, reciprocitatea nu-şi prea are rostul, mai grav, ea poate deveni riscantă.

Probleme morale

Pe vremea când eram preşedinte al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), existau destule universităţi în ţară care nu aveau dreptul de a organiza doctorate (IOD), dreptul de a organiza comisii de doctorat şi implicit pe acela de a acorda titlul de doctor, ca să nu mai vorbim de atâtea facultăţi din cadrul lor. Dacă nu mă înşel, astăzi au rămas foarte puţine private de IOD. Cum se ştie, universităţile nu sunt toate de prima mână, spre a mă exprima cuviincios. Au dovedit-o, între altele, cele peste patru sute de recomandări pentru cărţi scrise în închisoare şi care conduc automat la reducerea pedepsei, în legătură cu care s-au sesizat, mai bine mai târziu decât niciodată, Ministerul Justiţiei şi DNA. A lăsa pe seama celor care n-au fost capabile să recunoască plagiatul sarcina de a-l denunţa şi pedepsi denotă o mare naivitate din partea autorităţilor.

Este evident că unele din universităţile noastre vor avea mari probleme morale. E cât se poate de generos gestul de a permite profesorilor care acordă titlul de doctor să-l şi retragă, mai mult, să le interzică unor colegi ai lor incompetenţi dreptul de a mai conduce doctorate. Dar e un cuţit cu două tăişuri. Şi un joc periculos, fiindcă este singurul în care jucătorii sunt şi arbitri.

Ce încredere să avem în profesorii care n-au sesizat în bibliografia tezei de doctorat a unui ministru din guvernul actual confuzia dintre prepoziţia latină „apud“, care e o simplă referire la un text, şi autorul sau titlul unui text? De ce i-am credita cu priceperea şi cu onestitatea ştiinţifică de a adopta o măsură atât de drastică precum retragerea titlului de doctor sau a dreptului de a conduce pe viitor teze?

Incompetenţă iresponsabilă

În definitiv, nu ne aflăm în faţa unor accidente. Din nefericire, avem de-a face cu un fenomen de corupţie care macină şcoala românească şi, pe cale de consecinţă, întreaga societate. Toţi doctorii frauduloşi în ştiinţe sau în litere sunt purtătorii pe viaţă ai virusului incompetenţei profesionale şi morale, un fel de SIDA la nivel intelectual şi totodată practic. Se observă cu ochiul liber, în toate domeniile, o scădere alarmantă a competenţelor. De aici decurg toate neajunsurile, de aici, iresponsabilitatea aproape generală. Frauda e o cauză şi un efect: ea dă naştere nepriceperii iresponsabile şi se naşte din ea. Cerc vicios care nu prea poate fi tăiat precum nodul gordian.

Tangentele şi secantele la un cerc vicios sunt inextricabile. Revenind la ordonanţa cu pricina, aş adăuga un lucru: ea poate fi normală într-o lume universitară normală, dar la noi, ea presupune în prealabil o reformă de fond a învăţământului şi cercetării, una şi bună, nicidecum, aşa cum se întâmplă la noi, şi nu numai în şcoală, de a face un lucru de mai multe ori şi, de fiecare dată, prost. Nu cred că a numărat nimeni câte reforme ale învăţământului au fost adoptate după 1989. Despre numărul amendamentelor, ce să mai vorbim. Fie că ne referim la autostrăzi, fie la şcoală, este o datină la noi de a le „repara“ mai în fiecare an. Ca, de altfel, la toate cele. Luând-o mereu de la capăt. Şi nu neapărat de la capătul care trebuie.

Poate că unii m-or fi bănuind că, profesor fiind, pun totul în cârca şcolii. E adevărat, dar nu fiindcă meseria mea a fost, de la început şi până la sfârşit, legată de şcoală. Dar fiindcă niciun alt domeniu nu poate face, dacă funcţionează greşit, un rău mai de durată decât şcoala. Nicăieri ştafeta incompetenţei iresponsabile nu e mai plină de urmări nefaste decât în şcoală. Şi asta, deoarece aceste urmări nu sunt imediat recognoscibile, ca în medicină, de exemplu, şi chiar ca în justiţie. Urmările nu se văd uneori decât după ani sau decenii.

Din mâna unor dascăli proşti, împăunaţi cu titluri nemeritate, ies promoţii succesive de avortoni intelectual, care, la rândul lor, creează premisele unei epidemii de ignoranţă şi de lipsă de simţ al realităţii şi al valorii, în stare să ucidă, lent, dar sigur, o societate, o naţiune, o ţară. Nu sunt decât câteva zile de când două anchete jurnalistice i-au surprins pe unii cetăţeni de-ai noştri ignorând câte zile are săptămâna sau fiind de acord cu o hotărâre guvernamentală care să creeze la noi un climat tropical. E adevărat că era teribil de frig şi viscolul nu trecuse de tot. Brrr!