Un nou târg de universităţi străine în acest weekend la Bucureşti
0Târgul de universităţi străine „World Education” are loc sâmbătă şi duminică, pe 11 şi 12 octombrie, între orele 10:00 - 17:00, la Hotel Athenee Palace Hilton din Bucureşti. Potrivit organizatorilor, statisticile britanice evidenţiază o creştere de 7% în rândul tinerilor români care aplică pentru studii la universităţile din Regatul Unit.
La târg vor fi prezente peste 40 de instituţii de învăţământ superior din ţări precum Marea Britanie, Olanda, Austria, Belgia, Italia, Spania şi Elveţia, dintre care şapte universităţi sunt pentru prima dată în Bucureşti.
Alături de noii participanţi, vor fi prezente în plus faţă de anul trecut două instituţii de top din Franţa şi Italia, se arată într-un comunicat de presă de la World Education.
Astfel, va veni pentru prima dată la Bucureşti ESC La Rochelle Business School din Franţa, specializată în programe de afaceri şi turism internaţional în limbile franceză şi engleză, care a fost aleasă de Financial Times drept una dintre cele mai bune şcoli de afaceri pentru studii de masterat în domeniul managementului.
Târgul prezintă cinci universitati cu sediul în Londra deoarece oraşul este preferat de către studentii români pentru uşurinţa de a găsi de lucru şi pentru apropierea de elita din domeniul afacerilor.
Universităţi britanice de top
Printre universităţile britanice invitate anul acesta este şi celebra universitate a politicienilor britanici, City University din Londra, care este a şaptea-a în top 10 din clasamentul britanic The Guardian pentru anul 2015. Universitatea este un lider în domeniile managementului afacerilor şi marketing – specializări pentru care au depus dosare anul trecut peste 35% dintre români care au plecat să studieze în străinătate.
City University din Londra a instruit doi dintre cei mai importanţi politicieni britanici, Margaret Thatcher şi Tony Blair, dar se mândreşte şi cu alţi absolventi străini, cum ar fi Mahatma Gandhi şi primul prim-ministru indian Nehru Dzhevaharlal.
Printre noii participanţi se numară şi Academia Italiană de Arte şi Design NABA, Vrije University Bruxelles, cu programe de studii postuniversitare în inima Europei, pentru care taxele încep de la 620 de euro pe an, şi universitatea austriacă de ştiinte aplicate Carinthia, cu un preţ de 363 de euro pe semestru pentru programele de licenţă.
Programe pentru candidaţii români va prezenta şi London School of Hospitality and Tourism, parte din University of West London, care sunt adaptate la cerinţele pieţei turismului românesc.
Creşterea interesului pentru studiul în străinătate
"Numărul românilor care studiază în universităţi britanice a crescut cu 7% în acest an, potrivit sondajului Agenţiei Britanice de Statistică (HESA), pe fondul unei scăderi în medie cu 6% a studenţilor din alte ţări europene", a declarat coordonatorul proiectului pentru România Svetlan Danev.
Potrivit acestuia, în acest an pentru Marea Britanie au depus dosare de admitere 2.730 de românii, în comparaţie cu 2.550 în anul 2013. Aproape 60% din candidaţii la târgul "World Education", au preferat Marea Britanie, urmată de ţări precum Olanda, Danemarca şi Franţa, a declarat Danev.
Această creştere se datorează şi posibilitaţilor de creditare integrală a taxelor de studiu, precum şi ajutorului financiar pentru studenţii din UE cu venituri mici, care sunt acordate în urma parteneriatului dintre universităţi şi Agenţia Britanica pentru Acces Egal la Educaţie.
Şanse mari de angajare după absolvire în Marea Britanie
Marea Britanie este preferată de români şi datorită numeroaselor oportunităţi de realizare profesională, prestigiul diplomei şi procentul mic de studenţi care abandonează programele de învăţământ.
Potrivit agenţiei de statistică pentru învăţământul superior (HESA), 89% dintre absolvenţi devin angajaţi la şase luni de la absolvire şi una din cele şapte ţări din lume are un lider - prim-ministru sau şef de stat care a studiat în Marea Britanie.
Tot în creştere este şi interesul românilor pentru cele mai prestigioase universităţi (Oxford, Cambridge şi Russell Group), iar specializările preferate pentru solicitanţi sunt economie, informatică, ştiinţe ale naturii şi medicină.
Printre şcolile româneşti care trimit cel mai mare număr de elevi în universităţi de prestigiu prin proiectul ”World Education” se numără Colegiul Naţional ”Tudor Vianu”, Colegiul Naţional ”I.L. Caragiale”, Colegiul Naţional ”Gheorghe Lazăr”, toate din Capitală, şi altele.
FOTOREPORTAJ Specializările cele mai căutate de români la RIUF: Medicină şi IT
Reviro organizează primul eveniment de carieră pentru tinerii cu experienţă internaţională