INTERVIU Românii de la cel mai mare concurs de programare pentru studenţi: mii de euro la Google sau cercetare pe băncile facultăţii?
0
Ieri, “Adevărul” v-a prezentat prima parte a interviului cu cei trei programatori români care vor merge în vară la cel mai mare concurs studenţesc de programare şi a celor doi antrenori ai lor. Astăzi, publicăm partea a doua, exclusiv online.
Mai jos veţi găsi poveştile celor doi antrenori despre experienţele lor la Google şi la Twitter, impresii despre industria românească, dar şi perspectivele de viitor ale acestor studenţi care se plafonează în România. Concluzia puţin tristă este că România stagnează, în timp ce alte ţări avansează.
Adrian Budău, Şerban Stan şi Mihai Calancea sunt medaliaţi la olimpiadele naţionale şi internaţionale, iar antrenorii lor, Marius Dumitran şi Andrei Grigorean au fost la Google şi Twitter.
Cum faci trecerea din facultate mai departe în industrie?
Marius Dumitran: E naturală. Ai doar trei drumuri posibile. Ori industrie, ori cercetare, ori startup. Cercetarea înseamnă să te apuci de mate. Dacă nu vrei asta, te duci în industrie.
Adrian Budău: Eu sunt anul 1 şi am lucrat deja la Adobe, de unde mi-am dat demisia în decembrie.
Câtă multă practică înseamnă facultatea şi cât de mare sunt diferenţele la ieşirea din mediul universitar?
Marius Dumitran: Şi eu şi Andrei am lucrat prin Statele Unite ale Americii. Am luat interviuri la Google şi la Twitter, pentru că se bazează cu problemele de concurs şi nu sunt extrem de dificile majoritatea. Ajungi acolo şi te învaţă. În SUA se iau băieţi deştepţi şi îi învaţă ei. La Google, pe full time, în primele 3-6 luni nu trebuie să fii foarte productiv. Ei se aşteaptă de la tine să înveţi um merg lucrurile.
Andrei Grigorean: Google, Twitter şi Facebook folosesc propriile tehnologii. Dacă eşti expert vei fi productiv, dar majoritatea angajaţilor învaţă de la zero aceste tehnologii. Pe ei nu-i interesează să ştii tot felul de tehnologii, îi interesează să înveţi repede. Acolo e punctul de întâlnire. Ei se confruntă cu probleme de scalabilitate foarte mari şi chiar au nevoie de algoritmi inteligenţi. Nu pot să programeze din topor, fără niciun fel de gândire. Sunt foarte mulţi angajaţi Google care nu sunt programatori, ci se gândesc la probleme. Google Translate avea o problemă că nu ştia să traducă nume proprii. Un coleg se chinuia să traducă entităţi. Liderul de proiect era cercetător din lumea academică şi scopul lui era să-şi dea seama cum traduci cuvintele care nu trebuie traduse.
Cum înveţi să fii inovator, să vii cu soluţii la astfel de probleme??
Marius Dumitran: 10000 de ore de muncă.
Adrian Budău: În principiu atmosfera de concurs te face să te gândeşti mai mult la un lucru. Nu ştiu ce să fac, mă uit la o problemă şi îmi pică fisa. Nu trebuie să înveţi mult, trebuie să lucrezi mult. Îţi merge mintea repede pe orice.
Şerban Stan: Noi suntem atraşi de tensiunea din concurs. În concurs ai câteva ore şi se întâmplă mai des să-ţi pice fisa.
Andrei Grigorean: La un moment dat ajunge să fie o recunoaştere a unor modele. Ajunge să semene cu şahul. Citesc probleme şi restrâng posibilităţile la 2-3, doar datorită experienţei. Oricine ar fi lucrat cât am lucrat eu ar ajunge la aceleaşi concluzii. Nu e aşa chiar de scos din nimic. Te prinzi subconştient, te ajută că ai lucrat foarte mult.
Cum vă mai dezvoltaţi ingeniozitatea?
Adrian Budău: Anul trecut am organizat un concurs şi au venit nişte elveţieni la noi. Iar ceea ce am făcut cu ei, am primit şi în tabăra. Era ceva cu o staţie de tren din Zurich.
Andrei Grigorean: Ei se confruntau cu o problemă reală, cum să faci programul la trenuri.
Marius Dumitran: La concurs în Rusia au dat o problemă reală, cu traficul. Îţi dădeau informaţii despre trafic din mai multe intersecţii, luate prin GPS. Unele erau chiar greşite, dar ştiai şi informaţii reale despre un oraş, iar după aia ştiai unde sunt semafoarele. Trebuia să uneşti două zone ale Moscovei, fără să ştii unde mai sunt şi semafoare.
Andrei Grigorean: Practic tu trebuia să faci un program care, cunoscând semnale GPS, învaţă cum merg semafoarele din oraş. Scopul lor era să-ţi facă pe GPS un traseu cât mai rapid. Ei voiau să înveţe cum merg semafoarele şi să implementeze cea mai scurtă soluţie. Dar aceasta a fost o problemă din afara concursului, pentru că altfel trebuiau cinci ore pentru o singură problemă.
Şi cum vă ajută această capacitate de a învăţa, de a prinde modele, într-un concurs cum e ACM ICPC?
Marius Dumitran: Cititul soluţiilor te ajută foarte mult, pentru că prinzi foarte multe legate de algoritm. Andrei se uită mult la sursele altora, pentru că se fură meserie aici. Sunt concursuri la care poţi să vezi sursele după concurs. Tu te-ai chinuit, ai scris 500 de rânduri şi altul a făcut-o în 50 de rânduri. Înveţi şi de la alţii.
Adrian Budău: E un concurs, se cheamă Top Coder şi e individual, pe internet. A fost finala anul trecut şi la finală au luat doar doi oameni punctaj pozitiv. Doi oameni au rezolvat cea mai uşoară problemă.
Andrei Grigorean: Top Coder e cea mai mare comunitate de programare, e deschisă pentru toată lumea. Dacă olimpiada e pentru elevi, ACM pentru studenţi, Top Coder e pentru toată lumea. Chiar participă cei mai buni şi cei mai buni. Toţi ne ştim de pe Top Coder. E un algoritm, un clasament mondial şi aici e cel mai greu pentru că nu există niciun fel de restricţii. La turneele organizate de ei poate să se califice oricine peste 18 ani. Anul trecut au fost doar doi oameni care au făcut ceva, adică cea mai uşoară problemă.
Şerban Stan: Unul dintre ei a făcut-o în 300 de rânduri - 400 de rânduri. Celălalt a făcut-o în 10 rânduri şi ne uitam mască cum i-a mers mintea. Dar restul, din cei mai buni ai lumii, nu au rezolvat-o.
Andrei Grigorean: Iar puştiul din Belarus, cel mai bun la ACM ICPC este pe doi. Pe locul 1 este un rus, angajat Google. România este pe locul 21, în scădere continuă.
De ce?
Şerban Stan: Pentru că media la noi nu creşte, media scade sau rămâne cam la fel. Intră mai mulţi oameni şi tot coboară media. Alte ţări tot îşi cresc nivelul.
Andrei Grigorean: Noi nu suntem slabi, dar suntem la fel de buni precum eram acum cinci ani. Alţii sunt mulţi mai buni decât erau acum cinci ani.
Atunci de ce stagnăm?
Marius Dumitran: Vârfurile sunt în continuare sus, dar în alte ţări şi valul doi şi valul trei sunt apropae de vârfuri. La noi e diferenţă între vârfuri şi valul 2 sau valul 3. Eu sunt antrenor la ACM de 4-5 ani şi e lumea din ce în ce mai puţin interesată pentru că în ultimii ani au venit ucrainienii peste noi în regionale şi acum ne calificăm rar. Ei sunt anul 1. Andrei a fost la Google. Când te duci la Google şi câştigi 7000 de dolari pe lună, apoi vii să te antrenezi intens pentru un concurs la care teoretic nu câştigi nimic, pentru că de obicei doar te califici în finală chiar dacă erai cel mai bun din România, nu aduce motivaţie suplimentară. La Politehnică sunt 50 de echipe. Fix ăia cei mai buni nu mai au motivaţia să tragă. Cred că lipsa de motivaţie e un motiv puternic pentru rezultatele mai slabe.
Andrei Grigorean: Nu mai continuă lumea în facultate. Şi e pur şi simplu mult mai greu.
Atunci de ce ai face-o?
Şerban Stan: Mie personal îmi place algoritmica.
Adrian Budău: Plăcere şi glorie.
Marius Dumitran: Cred că e în sânge, după ce participi la concursuri 10 ani. Înanul I vii cu o inerţie de la olimpiade. Adrian a fost la Olimpiada Internaţională în septembrie şi în octombrie a fost regionala. Nu s-a pregătit şapte luni pentru concursul ăsta. Ei ştiau că o să facă parte din echipă, din martie i-am racolat la echipa universităţii. Eu şi Andrei participăm şi la pregătirile lotului, ne ştim şi de pe infoarena.ro, cel mai mare site de pregătire pentru programatori. Toată comunitatea, toţi olimpicii internaţionali şi naţionali lucrează acolo. Ne ştim şi de acolo. Acum încerc să fac transferuri fix pentru concursul ăsta, cum şi în State se aleg studenţi pentru anumite scopuri.
Din liceu, câţi mai vin?
Marius Dumitran: La universitate vin toţi olimpicii care rămân în ţară. Nu înseamnă prea mult, mai puţin de un sfert.
Adrian Budău: Din generaţia de anul trecut, cei care mergeam la olimpiade, toţi au plecat. Din cei care au participat de-a lungul timpului, adică 10-11, am rămas patru oameni, dar Şerban şi Mihai vor pleca.
Andrei Grigorean: Din peste 10 oameni vor mai fi în ţară doi.
Adrian, tu de ce vrei să rămâi în România?
Adrian Budău: Mie îmi place aici. Eu nu am nicio problemă. Ca să intru un internship e foarte uşor. Pot oricând să plec. O duc bine, nu am niciun stres. Prefer viaţa de aici, decât viaţa de afară. E mai interesantă.
Şerban, tu unde vrei să pleci şi de ce?
Şerban Stan: Eu am intrat la Oxford. Şi aştept asta tocmai ca să fac schimb de experienţă. Voi avea acces la informaţii, dar nu cred că voi avea colegi la fel de bine pregătiţi pe sistemul ăsta de olimpiade cum am avut la Unibuc.
Marius Dumitran: Oxford, Cambridge. În Europa noi ne batem cu Rusia, Polonia, Ucraina, Kazahstan. Ţările ex-sovietice.
De ce tocmai ţările sovietice?
Andrei Grigorean: O explicaţie istorică ar fi industrializarea forţată, cel puţin în România, când a apărut nevoia. A fost creată nevoia de ingineri şi a fost adaptat sistemul liceal pentru a produce ingineri. Liceele cele mai bune au fost şi au rămas cele de mate - fizică. Asta e o explicaţie istorică pentru background. Noi ştim matematică.
Adrian Budău: În străinătate, studenţii cresc mult la Universitate. La noi mi se pare că stagnezi.
Voi unde aţi terminat liceul?
La Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti. Este un liceu privat.
Ce este acesta mai exact?
Şerban Stan: Liceul Internaţional de Informatică este patronat de Fundaţia Lumina. Ea are patroni turci. El este interesant pentru olimpici ca noi deoarece, faţă de celelalte licee de stat, a oferit pregătiri de olimpiadă la un nivel foarte înalt. Un om interesat de performanţe la Olimpiadă, ar alege asta instantaneu. E mai deschis liceul ăsta. Politica liceului e să-i ajute pe olimpici.
Adrian Budău: Aveau şi un sistem bun. Iniţial toată lumea medaliată la olimpiada internaţională era invitată. Şi primeai internat gratuit, liceu gratuit, pregătire gratuită, cantină. În timp au adunat atât de mulţi olimpici, încât au mai pus restricţii şi trebuie să ai performanţe ca să ai şi gratuităţi. când sunt olimpici comasaţi. Ăsta e principalul motiv pentru care am crescut acolo, pentru că erau alţii la fel de buni.
Cum sunt profesorii aici?
Şerban Stan: Sunt foarte buni, dar în general sunt români sau turci, pe care i-au găsit mai buni. Aveau în particular profesori de pregătire. Se organizează cursuri în paralel, pentru anumite specializări, dacă tu vrei să te dezvolţi într-o direcţie.
Adrian Budău: Acum predau şi eu acolo. Toţi predăm acolo
Andrei Grigorean: Momentan liceul are patru profesori la olimpiadă, dintre care noi (Andrei, Marius şi Adrian) suntem trei.
Marius Dumitran: Problema e că majoritatea care au mai stat şi au mai predat la liceu, au tulit-o la master acum. E un gol de olimpici în ţară.
Din firmele mari, există unele care se implică în mediul universitar?
Marius Dumitran: Cu Politehnica sunt foarte multe parteneriate. La Universitate e o singură facultate, dar în ultimii cinci ani avem în fiecare săptămână un concurs cu roboţi, un reprezentant de la unele firme, ori un laborator de Microsoft. Avem o colaborare puternică cu Microsoft. Se face programare pe roboţi, pe mobile. Există un lucru de care avea nevoie clar facultatea. Industria a venit aproape de facultate. Şi noi înercăm să aducem cât mai multe firme în facultate şi firmele sunt interesate de absolvenţii de la noi. Problema e că Google s-a dus în Polonia pentru că ei rămâneau acolo. Românii...nu mai suntem aşa de mulţi. În Zurich, din 100 de oameni pe etaj, erau 12-14 români. S-ar simţi nevoia de o firmă mare.
Andrei Grigorean: Nu e de ajuns să fie mare, trebuie să facă lucruri interesante. Asta e problema, că industria din România nu are nevoie şi nu vrea să se înhame la proiecte mişto. Un startup ucrainean care va face recunoaştere facială a fost vândut cu 30 de milioane de dolari la Google. În România nu o să se întâmple asta. Nimeni nu are curajul să investească sute de mii de euro într-un proiect SF.
De câte resurse aţi avea voi nevoie de un startup de tipul acesta?
Andrei Grigorean: Genul de startup nu o să-ţi genereze venituri. Cel mai probabil te cumpără cineva şi în momentul în care singurele opţiuni sunt fie te cumpără cineva, fie se duc banii pe apa sâmbetei, nu riscă nimeni în România.
Marius Dumitran: Mircea Paşoi şi Cristi Strat au făcut infoarena.ro, apoi au încercat balauru.ro, care nu putem să zicem că a fost un succes major. Au mai încercat o dată şi au plecat în Canada cu Summify, care apoi a fost cumpărat de Twitter şi acum sunt project manageri şi probabil vor sări şi vor mai încerca să facă un startup, dar nu în România.
De ce alte resurse, în afară de cunoştinţe, ai nevoie ca să dezvolţi un proiect?
Adrian Budău: Oameni cu experienţă în tehnologie.
Andrei Grigorean: Dar avem nevoie de proiecte cool, nu numai de oameni cu experienţă în tehnologie şi business.
Voi aţi lucrat la chestii cool cât aţi fost la Google?
Andrei Grigorean: Am făcut două internship-uri şi la primul am lucrat într-o echipă de doi oameni. Era un proiect cumpărat. Google achiziţionase o companie din New York. Dacă în general Google se ocupă cu reclame pe net, care costă puţin, dar le vede toată lumea, compania asta se ocupa de reclame care generează foarte mult revenue. De exemplu, o reclamă pe site-ul BBC generează foarte mult. Făceam un produs care ajuta companiile mari din online să-şi facă un pricing. Era multă statistică şi economie. A trebuie să învăţ şi eu. Angajase Google un economist care să se întâlnească în fiecare săptămână cu noi, pe care-l plăteau cu 2.000 de dolari pe oră. Era o întâlnire la care nu trebuia să lipseşti. Am lucrat efectiv cu clienţi. Am fost în Chicago şi New York, la Fox, chiar în sediul lor şi am vorbit cu şeful de vânzări online de la Fox. Îi arătam ce creşteri poate să aibă. Cifrele erau foarte mari. Se discuta la 100 de milioane de ani din revenue online. O schimbare de 50 cenţi pe reclamă se propaga şi îţi aducea venituri. Era mişto că nu era doar informaţie, lucrai şi cu clienţi.
Marius Dumitran: Eu am lucrat la infrastructură la YouTube. Când vin videoclipurile nu ai voie să te uiţi la unele pentru că eşti în România, iar în alte ţări e mai cu probleme. Trebuia îmbunătăţită infrastructura şi era nevoie de multă atenţie pentru că venea Olimpiada de vară. La un meci de fotbal, cineva a filmat direct şi a pus videoclipul în acea secundă. YouTube nu are cum să-şi dea seama. În câteva secunde primeau de la organizatori o plângere şi dădeau jos videoclipul. Nu era extrem de interesant, dar am învăţat multe, iar proiectul era foarte important pentru YouTube.
Andrei Grigorean: Dar mai avem un proiect 100% românesc şi îl foloseşte poate toată lumea. Pe Chrome, dacă intri şi scrii greşit o adresă, de exemplu, în loc de infoarena.ro scrii infoerena.ro, îţi va apărea “Did you mean infoarena.ro”. Nu pe Google, ci când greşeşti site-ul. Acela e un proiect total românesc. Asta cu site-ul e făcut de doi ingineri români acum mulţi ani, prin 2005-2006.
Voi doi aveţi o idee la ce vreţi să faceţi pe viitor? Sunt foarte multe firme mari.
Adrian Budău Eu vreau să încerc încă un pic din toate. Vreau să încerc nişte internship-uri acum, poate la master nu ştiu dacă rămân sau plec în afară. Poate un doctorat. Aş vrea să fac un pic de research. Eu sunt mai degrabă spre inginerie, spre software development, nu spre cercetare, deşi lumea care vine de la olimpiade spre asta se duce.
Şerban Stan: Eu voi vedea cum stă treaba cu research-ul. Voi dori să fac internship-uri în industrie, să văd ce înseamnă. Am înţeles că intership-urile în domeniul banking-ului sunt un pic diferite şi vreau să văd ce e vorba despre ele. La sfârşitul facultăţii poate îmi voi alege ceva. Momentan nu am nimic clar că aş vrea să fac.
Adrian Budău: Avantajul la materia asta este că dacă ai luat rezultate bune la olimpiade, ai timp din plin. Nu vei sta niciodată pe drumuri că să nu ai ce mânca.
Andrei Grigorean: Întotdeauna rămâne în spate opţiunea de a te angaja la o companie mare, fără prea multă bătaie de cap.
Care este diferenţa dintre ajutorul oferit de internship-uri, de un full time faţă de un master la o universitate?
Andrei Grigorean: Masterul e mai mult research, te duci înspre cercetare. Internship-urile, chiar dacă au proiecte de research, de obicei nu sunt atât de mult axate pe aşa ceva.
Marius Dumitran: Eu am fost la Twitter, în echipă de data analytics. 90% erau doctori. Echipa era împărţită în două. În ingineri şi în doctori. Asta nu înseamnă că inginerii nu aveau neapărat doctorat. Se mâncau cifre pe pâine. Inginerii cu doctorate codau foarte puţin, scriau un script, ceva. Dar nu scriau cod serios. Dar veneau cu date şi hrăneau inginerii cu date. Erau echipe de vreo 10 oameni.
Cercetarea e partea care-ţi permite să fii mereu pe buza cunoaşterii şi să descoperi ceva nou, pe când în industrie e dezvoltare pură?
Marius Dumitran: La firmele mari, cercetătorii nu scriau neapărat articole ştiinţifice, dar aveau cunoştinţe de statistică, de analiză,ca să poată să rumege nişte date extrem de bine. 70-80% din ingineri nu au nicio treabă, nu trebuie să sape foarte mult în statistică.
Andrei Grigorean: Există ingineri care ajung să facă ştiinţă şi oameni de ştiinţă care ajung să facă inginerie. Eu cred că 90% din angajaţii Google citesc un articol ştiinţific măcar o dată pe lună. Eşti obligat. Şi eu am fost forţat cumva de nevoie să citesc.
Marius Dumitran: Google are o cultură să angajeze doctori. Google e stratificat pe nivele de inginerie. Dacă ai doctorat eşti la un nivel avansat. Faţă de cineva care a terminat licenţa şi nu are experienţă, eşti chiar cu două niveluri mai sus. Google chiar încurajează, are chestia asta. Facebook nu e chiar aşa. Facebook oarecum te trage din facultate. La noi în facultate vin în fiecare an Twitter, Facebook, Google să-şi atragă interni sau angajaţi full time şi simt atitudinea Facebook care ar fi dispuşi să-i ia pe cei de anul doi să înceapă la anul, să nu mai termine facultatea. Chiar dacă sunt probleme cu vizele pentru români. Atitudinea lor este “hai mai bine vii la un internship, nu-ţi termini facultatea”
Andrei Grigorean: Google are programe prin care te ajută să faci Stanford. Dacă vrei să iei nişte cursuri, un master sau ceva auxiliar, un minor şi vrei să şi lucrezi, e ok, te ajută, nu lucrezi aşa mult. La Facebook, te iau din liceu. Ei chiar au angajaţi pe care i-au luat în liceu, nici măcar nu s-au înscris în facultate.
Adrian Budău: Am avut şi noi oameni care au intrat la Facebook înainte de facultate, viza a fost o problemă. Nu prea le pasă. Important e să te ducă capul.
Cum e procesul de recrutare din facultate? Vine un tip de la Google şi ţine o prezentare, strânge cinci studenţi? Mâine vine unul de la Facebook...
Marius Dumitran: În general firmele vin şi fac prezentări, prezintă compania, nişte nişte axe tehnologice. Nu fac doar PR, vin şi cu ceva: uite ce tehnologii faine facem noi aici. După aia, prezintă oferta lor. Cam asta e. Fac asta în octombrie-noiembrie. Ideea este că se duc mulţi interni la firmele astea. În mare sunt mulţumiţi şi vor să atragă foarte mulţi şi deja e competiţie.
Adrian Budău: Suntem 10 oameni de la Unibuc la Twitter. Asta e numai la Twitter.
Se încarcă comentariile...
