Manifest pentru Dreptul la Educaţie: 10 priorităţi pentru autorităţi care vor îmbunătăţi sistemul de învăţământ

Organizaţia „Salvaţi Copiii” lansează „Manifestul pentru Dreptul la Educaţie”, un document care structurează 10 priorităţi ale sistemului de învăţământ pentru reducerea ratei de abandon şcolar, a ratei de părăsire timpurie a şcolii, pentru creşterea calităţii educaţiei şi o mai bună protecţie a dreptului la educaţie. Documentul va fi transmis Ministerului Educaţiei şi Parlamentului, alături de semnăturile susţinătorilor.

Organizaţia Salvaţi Copiii lansează Manifestul pentru Dreptul la Educaţie prin care îşi propune să vină în sprijinul autorităţilor publice care se ocupă de sistemul de învăţământ şi solicită încadrarea în agenda ministrului Educaţiei a 10 priorităţi pentru îmbunătăţirea sistemului de educaţie:

• Utilizarea a minimum 6% din PIB pentru educaţie şi transpartenţa în folosirea banilor publici.
• Asigurarea accesului universal la educaţie preşcolară, primară şi secundară pentru toţi copiii
• Îmbunătăţirea calităţii educaţiei printr-o mai bună formare iniţială şi continuă.
• Curriculum modern, actualizat ştiinţific şi bazat pe cercetări şi bune practici privind educaţia copiilor.
• Incluziunea şcolară a copiilor cu dizabilităţi
• Adoptarea şi implementarea Strategiei naţionale şi planului de acţiune privind educaţia timpurie.
• Introducerea educaţiei interculturale şi a educaţiei pentru toleranţă şi eliminarea discriminării şi a unor sisteme de prevenire şi eliminare a violenţei în şcoli.
• Participarea copiilor în procesul decizional al şcolilor (obiectiv propus de  copii).
• Asigurarea serviciilor de consiliere prin creşterea numărului de consilieri şcolari, astfel încât unui consilier să-i revină 300 de elevi.
• Consolidarea cooperării dintre sectorul public şi organizaţiile neguvernamentale

Toate cele 10 obiective ale „Manifestului pentru Dreptul la Educaţie” aduc în discuţie problemele urgente cu care se confruntă copiii în ţara noastră în sistemul de învăţământ românesc, luând în considerare obligaţiile ce-i revin României, conform legislaţiei interne şi a Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului.

Organizaţia Salvaţi Copiii îi invită pe toţi cei care cred că educaţia trebuie să fie o prioritate pentru România, atât pentru Parlamentul şi cât şi pentru Guvernul României, să semneze „Manifestul pentru Dreptul la Educaţie”. Documentul însoţit de semnături va fi trimis Ministerului Educaţiei, dar şi celor două comisii de educaţie ale Parlamentului României.

„Preconizăm că programele şi acţiunile iniţiate în îndeplinirea acestor obiective vor avea ca impact scăderea ratei de abandon şcolar şi a ratei de părăsire timpurie a şcolii, creşterea calităţii educaţiei şi o mai bună protecţie a dreptului la educaţie. De asemenea, îndeplinirea obiectivelor enunţate mai sus va conduce la efientizarea sistemului de educaţie şi oferirea de şanse egale, în special în rândul celor din categoriile cele mai vulnerabile”, consideră reprezentanţii Organizaţiei „Salvaţi Copiii”.

Obiective ale „Manifestului pentru Dreptul la Educaţie” 

Orice strategie de asigurare a unei educaţii de calitate pentru copiii din România trebuie să ia în considerare colaborarea experţilor din domeniul educaţiei cu cei din domeniul social de la nivel local, cu autorităţile locale, cu elevii şi cu părinţii, în vederea sprijinirii copiilor vulnerabili, inclusiv a copiilor de etnie romă.

1. Utilizarea a minimum 6% din PIB pentru educaţie şi transparenţă în folosirea banilor publici. Alocarea de resurse financiare corespunzătoare nevoilor sistemului de învăţământ trebuie să conducă la respectarea art. 8 din Legea 1/2011 a educaţiei naţionale care prevede că că ”Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv”. Acest obiectiv va cuprinde şi următoarele elemente: îmbunătăţirea guvernanţei/administrării sistemului de învăţământ, în special a monitorizării la toate nivelurile, a descentralizării şi a eficacităţii şi eficienţei alocării de resurse şi colectării datelor dezagregate şi fiabile pentru măsurarea performanţei sale, cu accent pe reducerea disparităţilor dintre judeţe şi comunităţi;

2. Asigurarea accesului universal la educaţie preşcolară, primară şi secundară pentru toţi copiii, mai ales în cazul copiilor ce provin din comunităţi sărace, rurale sau rome. Asigurarea accesului copiilor din comunităţi vulnerabile la educaţie preşcolară şi şcolară trebuie realizată prin: a. creşterea numărului de grădiniţe cu program normal sau prelungit şi de grădiniţe estivale, inclusiv în comune sau localităţi cu număr redus de copii de vârstă preşcolară; b. cuprinderea în programe ”A doua şansă” a copiilor, tinerilor sau adulţilor care nu au fost niciodată la şcoală sau care au abandonat învăţământul obligatoriu; c. pregătirea cadrelor didactice pentru schimbarea atitudinii lor faţă de copiii romi.
Pentru ca tot mai mulţi copii să beneficieze de dreptul la educaţie, Salvaţi Copiii organizează în fiecare an Festivalul Brazilor de Crăciun. Acest eveniment este special dedicat strângerii de fonduri destinate copiilor aflaţi în dificultatea de a merge la şcoală. În cele 14 ediţii organizate până acum, Salvaţi Copiii a strâns peste 3 milioane de euro, bani care au ajuns la 23.260 de copii.

3. Îmbunătăţirea calităţii educaţiei printr-o mai bună formare iniţială şi continuă a profesorilor. Obiectivul presupune: formarea continuă a cadrelor didactice şi a consilierilor şcolari,schimb de bune practici între profesori, creşterea numărului de profesori de sprijin pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale; pregătirea cadrelor didactice pentru lucrul cu elevii cu cerinţe educaţionale speciale şi creşterea numărului acestora, examinarea obligatorie a cadrelor didactice cu un psiholog, atât scris, cât şi oral, aplicarea de chestionare de feedback lunare pentru elevi, cu privire la profesori şi ore.

4. Curriculum modern, actualizat ştiinţific şi bazat pe cercetări şi bune practici privind educaţia copiilor. Obiective secundare: programă şcolară actualizată şi restructurată, bazată pe aplicare, nu pe memorare; schimbarea modului de predare prin creşterea proporţiei metodelor specifice educaţiei non-formale utilizate în orele de curs; introducerea treptată, în materiile din trunchiul comun, a unor elemente despre istoria şi cultura altor popoare; asigurarea manualelor şcolare gratuite (cu adevărat) până la clasa a XII-a inclusiv.

5. Incluziunea şcolară a copiilor cu dizabilităţi. Pentru o mai bună integrare şcolară a copiilor cu dizabilităţi, propunem: a. elaborarea unei politici naţionale ample şi specifice pentru respectarea drepturilor copilului cu dizabilităţi şi alocarea de resurse pentru implementarea lor; b. Asigurarea unor servicii de bază (precum educaţia, sănătatea) accesibile şi adaptate pentru copiii cu dizabilităţi şi acordarea de sprijin familiilor copiilor cu dizabilităţi, în mod special, sporirea eforturilor de includere a copiilor cu dizabilităţi în sistemul de învăţământ de masă; măsuri pentru un transport adaptat: rampe automate, covoare tactile, anunţuri sonore în mijloacele de transport în comun, semafor adaptat, peroane adaptate ; dotarea şcolilor cu echipament modern pentru desfăşurarea orelor de curs si pentru accesul şi participarea elevilor cu dizabilităţi: laboratoare moderne, materiale didactice de calitate, echipament special pentru persoanele cu dizabilităţi; c. Curriculum şi evaluări cu adevărat adaptate copiilor cu dizabilităţi.

6. Adoptarea şi implementarea Strategiei naţionale şi planului de acţiune privind educaţia timpurie. Formarea cadrelor didactice, extinderea şi dezvoltarea modelelor de educaţie timpurie individualizată, consolidare şi respectarea standardelor pentru evaluarea copiilor şi a performanţelor cadrelor didactice din instituţiile preşcolare, mobilizarea comunităţilor locale la găsirea de soluţii pentru problemele specifice localităţilor din mediul rural şi urbanul mic.

7. Introducerea educaţiei interculturale şi a educaţiei pentru toleranţă şi eliminarea discriminării la toate nivelurile sistemului de învăţământ, precum şi a unor sisteme de prevenire şi eliminare a violenţei în şcoli. Elaborarea de materiale şi organizarea de sesiuni de pregătire la nivel naţional ca modele de schimbare a practicilor psiho-educaţionale în mediul şcolar, înlocuirea comportamentelor agresive cu comportamente de relaţionare adecvate, deprinderea unor tehnici de gestionare a conflictelor şi de utilizare a educaţiei pozitive în şcoli.

8. Participarea copiilor în procesul decizional al şcolilor. Implicarea activă a elevilor în deciziile privind bugetul şcolii (stabilirea priorităţilor, recomandări, proiecte). Comunicarea directă dintre CŞE (consiliul şcolar al elevilor) şi ceilalţi elevi din şcoală, prin modificarea structurii acestuia, organizarea de discuţii/dezbateri deschise în cadrul CŞE, transparenţa şi raportarea activităţii de către consiliul elevilor. Măsuri pentru o mai bună informare a părinţilor şi elevilor asupra drepturilor avute (platforma online, help-line, întâlniri de lucru, mass media, forumuri online, webinar, cu informaţii şi date pe înţelesul copiilor).

9. Asigurarea serviciilor de consiliere prin creşterea numărului de consilieri şcolari, astfel încât unui consilier să-i revină 300 de elevi. În prezent, există un consilier şcolar la 800 de copii, ceea ce face imposibilă evaluarea, consilierea şi monitorizarea elevilor care apelează la serviciile consilierului şcolar.

10. Consolidarea cooperării dintre sectorul public şi organizaţiile neguvernamentale. Îndeplinind încă din 1990 un rol activ în reformarea şi dezvoltarea sistemului de protecţie a drepturilor copilului, implicarea activă şi sistematică a organizaţiilor neguvernamentale devine necesară, în special prin participarea lor în faza de planificare a politicilor şi proiectelor de cooperare, dar şi în cea de monitorizare a aplicării observaţiilor Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului cu privire la dreptul la educaţie al copilului;

Copiii din România n-au acces la educaţie de calitate din cauza sărăciei

Pentru relevanţa strategică şi programatică a educaţiei, Salvaţi Copiii consideră că datele privind sărăcia reflectă într-o măsură importantă accesul copiilor români la educaţie de calitate.

• Conform ultimelor statistici europene, în anul 2013, 48,5% dintre copiii din România trăiau în risc de sărăcie sau excluziune socială, media în statele membre ale UE fiind de 27,7% (Sursa: Eurostat). În acelaşi an (2013), 32,1% din copiii din România se aflau sub pragul sărăciei relative (stabilit la 60% din mediana veniturilor disponibile la nivel naţional. (Sursa: Institutul Naţional de Statistică, baza de date Tempo-online). Cele mai vulnerabile gospodării sunt cele formate din doi adulţi şi trei sau mai mulţi copii, 55,3% dintre acestea aflându-se în sărăcie relativă în anul 2014 (Sursa: date provizorii, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Setul Naţional de Indicatori de Incluziune Socială, 2014).

• Sărăcia afectează dreptul copiilor la educaţie. Astfel, printre cele mai mici rate de cuprindere şcolară se înregistrează în regiunile cele mai afectate de sărăcie (în special regiunea de N-E) şi în mediul rural (care este mult mai afectat de sărăcie decât cel urban; la nivel naţional, în rândul populaţiei generale, rata sărăciei relative în mediul urban este de 9,%, pe când în cel rural este de 29%). De exemplu, 16,4% dintre copiii cu vârste între 07-10 ani din rural nu sunt cuprinşi în învăţământul primar, comparativ cu 9% în cazul copiilor din urban, din aceeaşi categorie de vârstă. Diferenţele rural-urban se adâncesc în cazul copiilor între 11 şi 14 ani: 25% dintre copiii de această vârstă din rural nefiind înscrişi în învăţământ, comparativ cu 6% în cazul celor din urban. (Sursa: Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Setul Naţional de Indicatori de Incluziune Socială, 2014).

• Aproape 366.000 de copii cu vârsta între 3 - 17 ani nu urmau nicio formă de învăţământ (preşcolar, primar, gimnazial, liceal sau profesional), în anul 2013 (sursa: Institutul Naţional de Statistică, date prelucrate), iar aproximativ 24.400 copii au abandonat învăţământul primar şi gimnazial, în anul şcolar 2012-2013 (sursa: Institutul de Ştiinţele Educaţiei,  Analiza sistemului de învăţământ preuniversitar din România din perspectiva unor indicatori statistici, 2015).

• 80% dintre copiii romi nu merg nici la grădiniţă, nici la creşă, iar 19% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 7 şi 11 ani nu sunt şcolarizaţi. Lipsa pregătirii preşcolare reprezintă cel mai mare factor de risc pentru absenteismul şi abandonul şcolar al copiii romi. (Sursa: Barometrul Incluziunii Romilor, Fundaţia pentru o Societate Deschisă, 2007)

• În pofida problemelor acute din domeniul educaţiei, în 2012 şi 2013, România s-a situat pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte procentul cheltuielilor pentru educaţie din produsul intern brut (PIB). Ţara noastră a cheltuit pentru educaţie 3% din PIB în 2012 şi 2,8% în 2013, în timp ce  media la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene a fost de 5%. Cele mai mari procente, între 6,5-7,1%, au fost cheltuite de Danemarca, Portugalia, Suedia, Cipru şi Slovenia. (Sursa: Eurostat, baza gov_10a_exp)

• 23% dintre copiii cu dizabilităţi nu merg la şcoală; doar o treime dintre ei urmează învăţământul de masă. În plus, copiii cu dizabilităţi şi familiile lor se confruntă în continuare cu stigmatizarea şi discriminarea. (Sursă: Studiu realizat de către Asociaţia de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic – România (ASCHF-R) privind familiile care au în îngrijire copii şi tineri cu handicap fizic în 9 judeţe, 2010)

• Participarea copiilor la învăţământul public implică, de cele mai multe ori, costuri considerabile care trebuie acoperite de familie, cu toate că legea prevede că învăţământul obligatoriu este gratuit. Costurile generate de aspecte precum achiziţia de rechizite, manuale sau uniforme, ori achitarea fondului clasei şi al şcolii (inclusiv mascate sub formă de donaţii din partea asociaţiilor de părinţi) se pot dovedi, pentru familiile din mediile defavorizate, o povară prea mare, care poate conduce la absenteism sau chiar abandon şcolar ori neînscrierea copilului la şcoală. Potrivit unei cercetări efectuate de Salvaţi Copiii, pentru acoperirea cheltuielilor ce ţin de educaţia unui copil, exceptând plata personalului din învăţământ, părinţii sunt nevoiţi să aloce încă o dată şi jumătate suma alocată de statul român acelui copil. (Sursa: Organizaţia Salvaţi Copiii, Învăţământul gratuit costă – Cercetare cu privire la ”costurile ascunse” din educaţie, Bucureşti, 2010)

• Calitatea educaţiei reprezintă în continuare o preocupare importantă. 40% dintre copiii de 15 ani sunt semianalfabeţi (abia ştiu să scrie şi să citească). Potrivit studiilor realizate la nivel internaţional, educaţia oferă atât copiilor, cât şi familiilor,  comunităţilor şi ţării lor şansa de a întrerupe cercul vicios al sărăciei şi al excluderii sociale.