Venituri din chirii - ce obligaţii are proprietarul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Venituri din chirii. Proprietarii care închiriază apartamentul au obligaţia de a înregistra contractul la fisc
Venituri din chirii. Proprietarii care închiriază apartamentul au obligaţia de a înregistra contractul la fisc

Românii care obţin venituri din chirii trebuie să ştie că, potrivit legii, trebuie să-şi înregistreze contractele de închiriere la organul fiscal din zona în care îşi are domiciliu, dra trebuie să plătească şi o serie de taxe către stat.

Potrivit unui ghid ANAF publicat în 2014, „contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal , altele decât veniturile din arendare, au obligaţia să înregistreze contractul de închiriere la organul fiscal , în termen de 15 zile de la data încheierii contractului între părţi. O dată cu înregistrarea contractului se depune şi Declaraţia privind venitul estimat/norma de venit”.

Specialiştii în fiscalitate spun că în cazul în care imobilul închiriat este deţinut în comun, contractul se va înregistra la Fisc de către fiecare proprietar .

„Contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare , au obligaţia să depună Declaraţia privind venitul estimat/norma de venit formular 220, în termen de 15 zile de la încheierea contractului între părţi.”, se mai arată în ghidul ANAF privind impozitarea venitului pe chirii.

Venituri din chirii – ce obligaţii are proprietarul. Cât plătim

Impozitul anual datorat se calculează de organul fiscal competent, pe baza declaraţiei privind venitul realizat, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net anual determinat în sistem real pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, impozitul fiind final.

Organul fiscal stabileşte impozitul anual datorat şi emite decizia de impunere, pe care o comunică contribuabililor.

Diferenţele de impozit rămase de achitat conform deciziei de impunere anuale se plătesc în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioadă pentru care nu se calculează şi nu se datorează obligaţii fiscale accesorii (dobânzi şi penalităţi de întârziere). Impozitul anual datorat se virează integral la bugetul de stat.

Proprietarii care închiriază apartamentul trebuie să ştie că pe lângă impozitul de 16% trebuie să plătească şi contribuţiile salariale pentru sănătate (CASS).

„Plata CASS se efectuează anticipat, în cursul anului, cu regularizarea sumelor datorate anual, după caz, în funcţie de plafonul minim şi maxim. Contributia lunară nu poate fi mai mică de 5,5% din salariul de bază minim brut pe ţară dacă venitul din chirii este unicul pentru care se plăteşte CASS (plafon minim) şi nu poate fi mai mare de 5,5% din 5 salarii medii brute (plafon maxim)”, mai spune ghidul ANAF.

Venituri din chirii – ce obligaţii are proprietarul. Decizia de impunere

„Decizia de impunere pentru plăţi anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi privind obligaţiile de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale ” este actul administrativ fiscal care se emite de organul fiscal competent ca urmare a prelucrării datelor înscrise de contribuabil în declaraţia privind venitul estimat/norma de venit. Prin aceasta, se stabilesc plăţile anticipate cu titlu de impozit datorate de contribuabil în contul impozitului pe venitul anual datorat.

„Decizia de impunere pentru plăţi anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi privind obligaţiile de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale ” se întocmeşte în două exemplare. Un exemplar se comunică contribuabililor iar cel de-al doilea se arhivează la organul fiscal competent, la dosarul contribuabilului. Contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor pe parcursul unui an, cu excepţia veniturilor din arendare, datorează plăţi anticipate cu titlu de impozit în contul impozitului pe venit către bugetul de stat, se mai arată în ghidul ANAF.

Plăţile anticipate se stabilesc de organul fiscal competent, pe fiecare sursă de venit, luându-se ca bază de calcul venitul anual estimat sau venitul net realizat în anul precedent, după caz, prin emiterea unei decizii care se comunică contribuabililor, potrivit legii.

În cazul în care, potrivit clauzelor contractuale, venitul din cedarea folosinţei bunurilor reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută, determinarea venitului anual estimat se efectuează pe baza cursului de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din ziua precedentă celei în care se efectuează impunerea.

Plăţile anticipate se efectuează în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, respectiv 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie, 25 decembrie.

Potrivit avocat.net, nedepunerea la termen a declaraţiilor de venit de către persoanele fizice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 500 lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite