Vâlcov: Modificările fiscale vor fi adoptate astăzi în şedinţa de Guvern. Dacă nu se aprobă, Guvernul poate fi acuzat de manipularea Bursei
0Consilierul pe probleme economice al premierului Darius Vâlcov a afirmat, miercuri seara, că Ordonanţa de Urgenţă care introduce mai multe modificări fiscale va fi pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de joi şi că prăbuşirea Bursei de la Bucureşti „este o variaţie normală” şi „un moment bun pentru a investi”.
Ordonanţa nu se află însă în lista actelor normative trimisă presei de Executiv, dar Ordinea de zi a unei poate fi modificată chiar şi cu jumătate de oră înainte de începerea acesteia (ora 15,00).
Într-o emisiunea la Antena 3, consilierul premierului a menţionat că a citit, în cursul zilei de marţi, un interviu în care reprezentantul unei companii spunea că, de anul viitor, preţurile la energia electrică vor creşte cu „40%, faţă de sfârşitul lui 2018, ceea ce se va reflecta şi în preţul produselor”.
Vâlcov l-a citat pe Petre Stroe, CEO-ul MET Energy România, care a susţinut că le este greu să le explice clienţilor care sunt cauzele acestei creşteri. MET are preponderent clienţi din rândul companiilor, printre care Continental şi Dacia - Renault.
„Acest domn care tocmai ne anunţa ieri, şi ca el sunt mulţi domni, îi cheamă băieţi deştepţi, că preţurile la energie vor creşte de anul viitor cu 40% vor (va) avea mâine (astăzi, joi - n.red.) o surpriză foarte plăcută, pentru că preţurile la energie şi la gaze, pe următorii trei ani, vor fi îngheţate. Ceea ce vom reuşi noi va fi pentru consumatorii casnici. Mai mult decât atât, pentru consumatorii industriali, pentru că trebuie să susţinem şi dezvoltarea economiei, am reuşit ca, prin ordonanţă, şi aici, preţul să fie plafonat, dar plafonul va fi diferit de 68 de lei, pentru că, pentru dumnealor se aduc gaze şi din import. Atunci va fi o medie între 68 de lei, preţul din producţia internă, şi cât se aduce din import, plus ceea ce stă ca şi rezervă în zăcământ”, a precizat Vâlcov, în emisiunea de la Antena 3, miercuri seara.
În ce priveşte prăbuşirea Bursei de la Bucureşti, Vâlcov susţine că „este o variaţie normală” şi „un moment bun pentru a investi”.
„Ar fi o greşeală ca ordonanţa să nu se dea. Dacă ordonanţa nu se dă, abia atunci ar putea fi acuzat Guvernul de manipularea bursei. Probabil a fost o reacţie emoţională, probabil şi o presiune pe guvern: Atenţie că se prăbuşeşte bursa! Nu se prăbuşeşte bursa, acţiunile îşi vor reveni. Apropo, cred că e un foarte bun moment de investiţii în acţiunile care au scăzut. E o fluctuaţie normală“, a afirmat Vâlcov.
Singura măsură prin care s-a anunţat plafonarea preţului la gazele naturale la 68 lei/MWh, de anul viitor, este un proiect de Ordonanţă de Urgenţă, prin care doreşte să introducă mai multe modificări fiscal-bugetare. Alte modificări propuse prin acest proiect de act normativ sunt „taxa de lăcomie” pentru bănci, o cotă de 3% din cifra de afaceri pentru firmele din telecom şi energie, precum şi regulile de a ieşi de la Pilonul II, după cinci ani de contribuţii.
Această OUG a fost publicată, marţi seara, spre consultare publică, pe site-ul Ministerul Finanţelor Publice (MFP), iar, pentru a intra în vigoare de la începutul anului viitor, trebuie adoptată de Guvern în următoarele zile.
Ţinând cont de perioada scurtă până la finele anului, era de aşteptat ca acest proiect să fie pe ordinea de zi a Guvernului în următoarea şedinţă. Această şedinţă este joi, iar proiectul menţionat nu se găseşte pe ordinea de zi, reiese dintr-un anunţ făcut miercuri după-amiaza de Executiv.