Sectorul HoReCa afirmă că nu îşi va obliga angajaţii să se vaccineze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronatele din HoReCa nu îşi vor obliga angajaţii să se vaccineze, însă le vor explica faptul că vaccinarea grăbeşte revenirea la viaţa normală, a declarat, luni, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Daniel Mischie, într-o conferinţă de presă.

„Trebuie să fim foarte clari: vaccinul este opţional. În această ţară, vaccinul este opţional, nu este obligatoriu. Ceea ce facem noi astăzi este să încurajăm, să explicăm oamenilor că dacă dorim să revenim la viaţa normală, putem grăbi acest proces prin vaccin. Operatorii din industrie nu vor obliga angajaţii să se vaccineze, nu există această intenţie din punctul de vedere al operatorilor din HoReCa. Cred că mesajul trebuie să fie foarte clar pentru toată lumea: acest vaccin este opţional, nu este obligatoriu şi nu poate fi subiect de discriminare. Deci (nu vor exista situaţii în care, n.r.) nu poate participa la o conferinţă de presă decât cine este vaccinat, poate servi la masă numai cine este vaccinat, sau se poate urca în autobuz numai cine este vaccinat”, a afirmat Daniel Mischie, potrivit Agerpres.

Liderul Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România a estimat că românii din populaţia generală vor demonstra o dorinţă mare de vaccinare, după începerea celei de-a treia etape a procesului de vaccinare.

„Şansa să ai o problemă medicală, în sensul să te infectezi cu covid, şi să ajungi să ai nevoie de asistenţă medicală, este astăzi de 100 de unităţi. În momentul în care îţi faci acest vaccin, şansa să ai nevoie de asistenţă medicală scade dramatic. Deci eu sunt convins că problemele vor fi din punct de vedere al organizării infrastructurii ca să facă faţă, pentru că în stadiul trei, când se va da drumul pentru întreaga populaţie, cred că mai degrabă vom fi preocupaţi să prindem vaccinul”, a precizat Daniel Mischie.

La rândul său, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, a susţinut că oamenii de afaceri nu intenţionează să adopte măsuri coercitive faţă de angajaţii care refuză vaccinarea.

„Nu există acest risc (ca antreprenorii să adopte metode coercitive pentru vaccinarea angajaţilor, n.r.). Noi credem că atât antreprenorii, cât şi angajaţii, îşi doresc această campanie de vaccinare. Oamenii de afaceri îşi doresc cu rapiditate vaccinarea, iar angajaţii în egală măsură”, a menţionat Florin Jianu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite