România a fost, anul trecut, importator net de electricitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a devenit, anul trecut, importator net de electricitate, deşi ani la rândul am fost unul dintre cei mai mari producători de energie la nivel european. Schimbarea a fost prezisă de specialişti, încă de la începutul lui 2019, şi chiar şi autorităţile recunoşteau că acest lucru ar putea avea loc, din cauza controversatei Ordonanţe 114.

Importurile României s-au majorat cu 74%, în anul 2019, în timp ce exporturile au scăzut cu 34%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, citate de Agerpres. Astfel, importurile au însumat 5,110 TWh, iar exporturile, 3,592 TWh, rezultând o balanţă negativă de 1,518 TWh.

Consumul final de energie electrică al României a fost anul trecut de 55,2 TWh, cu 1% mai mic faţă de nivelul înregistrat în 2018. Iluminatul public a crescut cu 10,6%, consumul populaţiei a fost mai mare cu 21,9%, în timp ce consumul în economie a scăzut cu 6,3%.

Producţia de energie electrică a fost de 59,3 TWh, cu 7,8% mai mică decât anul precedent. Cel mai mult a scăzut producţia în hidrocentrale, cu 12,2%, şi cea în termocentralele clasice, cu 11,2%. În plus au produs centralele eoliene şi cele solare, fiecare cu 3% mai mult decât în anul precedent.

Importurile mai mari au fost anticipate chiar de reprezentanţii Ministerului Energiei, încă din luna 2019. Mai precis, Ministerul arăta, într-un răspuns trimis unui deputat, că furnizorii de energie se vor îndrepta spre importuri, iar preţul electricităţii furnizate în industrie ar putea creşte, ceea ce ar duce la scumpiri în lanţ, în întreaga economie. Acestea sunt efecte ale controversatei OUG 114, care a plafonat preţurile la consumatorii casnici şi a impus taxe companiilor din energie.

În mod tradiţional un exportator net de electricitate, România va ajunge în următorii ani un importator net, pe măsură ce se vor închide centralele de producţie, iar cererea consumatorilor continuă să crească, ceea ce va duce şi la scumpirea energiei electrice peste nivelul celei din Ungaria, estima anul trecut şi compania globală de consultanţă ICIS.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite