Reactorul 2 de la Cernavodă va fi deconectat de la reţea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă va intra începând din data de 10 mai în programul de oprire planificată, deconectarea de la sistemul energetic naţional urmând a avea loc în data de 11 mai 2013, la ora 0:00, a anunţat Nuclearelectrica într-un comunicat.

Acesta va intra în programele de mentenanţă şi vor fi efectuate inspecţiile obligatorii. De asemenea, va avea loc testarea obligatorie conform cerinţelor Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), care se poate face numai cu centrala oprită, potrivit companiei.
În fine, se va implementa şi un program de modificări pe anumite sisteme/echipamente/componente.

„Lucrările se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă”, se arată în comunicat.

Cele două unităţi de la Cernavodă produc în acest moment 21% din consumul energetic de la nivel naţional, astfel că o unitate este responsabilă de circa 10% din producţie. În aceste cazuri, alte unităţi, de regulă termo, sunt pornite.
 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite