Programul ce oferă asistenţă elevilor şi nou-născuţilor din categorii defavorizate, suplimentat cu peste 50 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Shutterstock
Foto: Shutterstock

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a suplimentat bugetul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) cu 56 milioane euro, prin instrumentul financiar european REACT-EU, care are scopul de a oferi asistenţă în vederea ameliorării efectelor provocate de criza pandemică COVID-19.

Potrivit reprezentanţilor MIPE, în România, cei mai afectaţi de criza provocată de pandemia de COVID-19 sunt elevii din medii defavorizate precum şi tinerele mame cu situaţie financiară dificilă.

„Mă bucur că am reuşit să obţinem această suplimentare şi că am reuşit, de asemenea, să găsim un mecanism de implementare mai eficient. O să mă asigur că, anul acesta, copiii care se află în situaţii de risc să se bucure de un sprijin minim care să-i menţină în procesul educaţional, iar tinerele mame să primească cât de curând trusourile pentru nou-născuţi”, a declarat Cătălina Bădoiu, secretar de stat, coordonator Direcţia Implementare POAD.

Măsurile din POAD pentru aceste două grupuri ţintă vor fi sprijinite din REACT-EU, fiind adaptate contextului pandemic din perspectiva dimensiunii grupului ţintă şi din perspectiva mecanismului de implementare. Aşadar, măsura ce vizează lipsa materialelor şcolare va avea o alocare de 44.000.000 de euro REACT EU, iar măsura privind lipsa trusourilor pentru nou-născuţi va avea o alocare de 12.000.000 de euro REACT EU.

Totodată, MIPE a relansat în consultare publică „Ghidul solicitantului Acordarea de materiale şcolare – rechizite şi vestimentaţie necesară frecventării şcolii”, în urma simplificării mecanismului de implementare, precum şi a suplimentării bugetului pentru a acoperi numărul de persoane cărora le este destinat.

Astfel, alocarea bugetară iniţială de 130 de milioane lei care era suficientă pentru aproximativ 259.786 de elevi a crescut până la aproximativ 215 milioane lei, pentru a acoperi numărul de peste 400.000 de elevi care vor putea primi sprijin educaţional în anul şcolar 2021-2022.

Potrivit propunerii, sprijinul financiar constând în tichete sociale cu o valoare nominală de 500 lei/an/elev acoperă achiziţia de materiale şcolare, rechizite şi vestimentaţie necesare frecventării şcolii.

REACT-EU este o măsură ce a fost luată la nivelul Uniunii Europene, prin Regulamentul (UE) 2020/2221 al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1303/2013 în ceea ce priveşte resursele suplimentare şi măsurile de implementare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite