Guvernul intenţionează să se reunească marţi în şedinţă specială pentru aprobarea rectificării bugetare
0Guvernul intenţionează să se reunească marţi, în şedinţă specială, pentru a aproba a doua rectificare bugetară din acest an, au surse oficiale, potrivit Mediafax. Premierul Victor Ponta a declarat în urmă cu câteva zile că a doua rectificare bugetară va fi aprobată în această săptămână, însă nu a specificat ziua.
Programul stabilit la acest moment prevede că Guvernul se va reuni marţi pentru aprobarea rectificării bugetare, iar miercuri va fi organizată şedinţa obişnuită.
Conform proiectului celei de-a doua rectificări din acest an, veniturile bugetului general consolidat sunt diminuate, pe sold, cu 1,4 miliarde de lei, cheltuielile bugetare sunt reduse, tot pe sold, cu 1,4 miliarde de lei, iar deficitul bugetului general consolidat scade cu 48 de milioane de lei, de la de la 14.760,0 milioane de lei la 14.712,0 milioane de lei, menţinându-se ca pondere în PIB la 2,2%.
Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat, că forma finală a proiectului de rectificare bugetară nu a fost încă discutată cu premierul Victor Ponta, el precizând că discuţa finală va avea loc în şedinţa de Guvern şi că ceea ce a apărut pe site reprezintă „doar“ proiectul Finanţelor.
”Nu am discutat cu premierul forma finală (a rectificării - n.r.). Ceea ce a apărut pe site era doar proiectul celor de la Finanţe. Oricum, Cultura nu va pierde“, a spus Kelemen, la o dezbatere.
Mai puteţi citi:
[<a href="//storify.com/adinavlad/cea-de-a-doua-rectificare-bugetar" target="_blank">View the story "Cea de-a doua rectificare bugetară " on Storify</a>]