Guvernul se aşteaptă ca exporturile de carne de oaie să fie reluate curând în Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile de la Ankara au suspendat exporturile şi tranzitul cărnii de oaie provenite din România în 2012
Autorităţile de la Ankara au suspendat exporturile şi tranzitul cărnii de oaie provenite din România în 2012

Interdicţia de export în Turcia al cărnii de oaie şi vită şi de tranzit al statului turc cu produse către Orientul Mijlociu, impusă României din 2012 de oficialii de la Ankara, va fi ridicată curând, după ce Oficiul Internaţional de Epizootii va stabili zone libere de export,estimează Guvernul român, informează Mediafax.

Începând cu anul 2012, pe fondul focarelor de scrapie din mai multe state, Turcia a blocat importurile şi tranzitul cărnii de ovine şi bovine inclusiv în relaţia cu România.

În prezent, autorităţile turce au emis un acord de princpiu pentru tranzit, dar solicită producătorilor să trimită actele aferente transportului pentru a le autoriza în prealabil, procedură care durează până la zece zile. În aceste condiţii, producătorii români cer ca autorizaţia să fie eliberată la graniţă.

Această problemă a reprezentat unul dintre subiectele de discuţie ale premierului Victor Ponta, aflat în vizită oficială la Ankara, cu autorităţile turce, şeful Guvernului afirmând, la final, că se discută ridicarea barierelor între cele două ţări, în beneficiul producătorilor.

La rândul său, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare, Vladimir Mănăstireanu, aflat în delegaţia premierului, a precizat că a fost convenit ca problema să fie discutată la proximul comitet interguvernamental al celor două ţări şi că se aşteaptă ca, până la finele lunii septembrie, Oficiul Internaţional de Epizootii să emită acordul pentru declararea unor zone libere de export, ceea ce ar permite producătorilor români nu doar să tranziteze, dar şi să exporte în Turcia astfel de produse.

În primăvara acestui an, conducerea Ministerului Agriculturii anunţa că, în luna septembrie, Oficiul Internaţional de Epizootii va prezenta judeţele care nu prezintă pericol de scrapie şi din care pot fi exportate produse din carne de oaie şi vită.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite