Viaţa românului intrat în faliment personal. Cum trebuie să-şi împartă banii cel care-şi cere insolvenţa pentru a scăpa de executarea silită

Noua lege a insolvenţei persoanelor fizice stabileşte că datornicul care-şi cere protecţia faţă de creditori are obligaţia de a-şi plăti eşalonat datoriile, dar are şi dreptul la „un trai rezonabil“. Specialiştii consultaţi de „Weekend Adevărul“ arată, însă, că tocmai coordonatele acestui regim de viaţă sunt neclare

Controversata lege privind insolvenţa persoanelor fizice, adoptată în această săptămână de Camera Deputaţilor, stabileşte procedurile prin care – cu ajutorul autorităţilor – datornicii restanţieri pot obţine protecţie faţă de creditori şi pot scăpa chiar de executarea silită.

Dar au rămas în suspans tocmai amănuntele „tehnice“ pe care ar trebui să se bazeze aplicarea efectivă a legii.

Obligaţiile datornicului

Cu toată prezentarea triumfalistă de care s-a bucurat în ultimele zile, ca un panaceu pentru „necazurile financiare“ ale românilor, proiectul pare a fi gândit astfel încât datornicul să se mai gândească o dată până să-şi ceară insolvenţa.

Spre exemplu, cererea de insolvenţă, care va fi publică, trebuie să cuprindă motivele care au determinat această situaţie, datoriile acumulate, acţiunile judiciare deschise împotriva persoanei respective, încercările de negociere a eşalonării datoriilor, statutul civil şi profesional al solicitantului, cuantumul veniturilor încasate pe ultimii trei ani, cât şi al veniturilor preconizate pentru următorii trei ani, bunurile pe care le deţine, conturile bancare, sumele de recuperat de la rău-platnici, litigiile în curs sau finalizate, existenţa sau nu a unor condamnări pentru evaziune fiscală sau fals.

Vor trebui anexate dovezi cu privire la situaţia profesională (angajat/şomer), dovada faptului că nu a fost concediat din motive ce îi pot fi imputate şi că a făcut toate demersurile pentru obţinerea unui loc de muncă, documente care să ateste veniturile, copii ale declaraţiilor fiscale pentru ultimii trei ani, un extras de cazier judiciar şi cazier fiscal la zi, un raport de la Biroul de Credit şi o propunere de plan de rambursare.

De asemenea, datornicul are obligaţia să coopereze cu Comisia de insolvenţă şi cu administratorul judiciar şi să le comunice orice informaţii cu privire la situaţia sa financiară, trebuie să se supună supravegherii administratorului judiciar în toate activităţile desfăşurate, are obligaţia de a întocmi rapoarte trimestriale cu derularea planului de redresare, dar mai ales are obligaţia să desfăşoare o activitate legală producătoare de venituri.

„Traiul rezonabil“, marea necunoscută

Dacă pe partea obligaţiilor lucrurile sunt destul de clare, drepturile de care ar trebui să se bucure datornicul sunt vag definite. Este invocată, spre exemplu, asigurarea unui „trai rezonabil“, adică achitarea datoriilor să nu-i cauzeze acestuia lipsuri materiale insuportabile.

„Cheltuielile pentru asigurarea unui nivel de trai rezonabil sunt cheltuielile aprobate în procedura insolvenţei pentru a asigura un standard rezonabil de trai pentru debitor şi pentru persoanele cărora acesta le prestează întreţinere în mod curent, astfel încât să le fie asigurată respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi demnitatea umană. Criteriile pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil vor fi stabilite, anual, de Comisia de Insolvenţă“, se arată în legea recent adoptată.

Potrivit acesteia, Comisia de Insolvenţă este compusă, la nivel judeţean, din reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, Ministerului Muncii şi Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor, iar la nivel naţional – celor trei categorii li se adaugă şi reprezentanţi ai Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi ai Ministerului Justiţiei.

Deci comisiile de insolvenţă vor stabili ce înseamnă concret „un trai rezonabil“. Până atunci, „Weekend Adevărul“ a consultat mai mulţi specialişti, pentru a vedea care ar fi coordonatele acestui regim de viaţă. Consemnăm, în continuare, câteva opinii astfel exprimate.

„Legea mai trebuie să aibă şi norme, trebuie înfiinţate şi Comisiile de Insolvenţă. Este o lege pur electorală, nu se poate folosi. Este un pas înainte că se face, dar mai trebuie, cu indulgenţă un an şi jumătate - doi ani pentru aplicare. Ce înseamnă pentru dumnevoastră trai rezonabil înseamnă altceva pentru altă persoană“, ne-a transmis avocatul Marius Coltuc.

La rândul său, practicianul în insolvenţă Alexandru Georgescu susţine că plafonul pentru un trai rezonabil al unui datornic în insolvenţă trebuie stabilit în funcţie de situaţia personalizată a fiecăruia.

„Acest cost pentru trai trebuie să varieze de la o persoană la alta, în funcţie de particularităţile fiecăruia. De exemplu, dacă o persoană are un loc de muncă şi trebuie să plătească transportul pentru a se deplasa până acolo, această cheltuială să fie luată în calcul pentru că el o efectuează pentru a produce venituri, pentru a se putea redresa. Dacă nu ai un loc de muncă, de ce ai introduce această cheltuială în buget?“, a spus specialistul.

În opinia lui, bugetul pe care administratorul îl lasă la dispoziţia datornicului trebuie să includă cheltuieli minime pentru plata întreţinerii (apă, gaze, electricitate, salubritate), hrană, eventual telefon şi transport.

Georgescu spune că, în perioada de derulare a planului de redresare financiară, debitorul nu ar trebui să aloce mai mult de o treime din venitul său pentru plata datoriilor.

Consultantul financiar Dragoş Cabat atrage atenţia că marea problemă a Legii insolvenţei persoanelor fizice este tocmai lipsa reglementării costului „traiului rezonabil“ şi că acesta ar trebui stabilit prin lege, acelaşi plafon pentru orice datornic care apelează la redresare.

„Trebuie să se stabilească plafoane clare, prin lege, pentru costul unui trai rezonabil. Să spunem 800 de lei pe lună pentru un adult şi 600 de lei pentru un copil. Acest buget stabilit pentru trai să nu fie diferit pentru datornicul X faţă de datornicul Y. Dacă bugetul nu-ţi mai permite să te deplasezi cu maşina, atunci mergi cu mijloacele de transport în comun. Dacă eşti fumător, să dispui de acelaşi buget ca şi un nefumător. Este problema ta dacă renunţi la fumat sau nu renunţi şi alegi să tai din alte cheltuieli, cum ar fi cele pentru mâncare“, a explicat consultantul financiar.

Dragoş Cabat ne-a mai spus că, în cazul în care datornicul aflat în insolvenţă este angajat, ar trebui ca el să nu-şi poată retrage bani din cont fără acordul administratorului.

Dumitru Costin, liderul Blocului Naţional Sindical, spune că „un trai rezonabil“ poate însemna ceva pentru un miliardar sau un om obişnuit cu cheltuieli masive şi cu totul altceva pentru familiile sărace. Astfel că „devine indispensabilă stabilirea unei metodologii cât se poate de clare pentru definirea traiului rezonabil, altfel va fi lăsat prea mult loc pentru subiectivisme, abuzuri şi corupţie“.

Avocatul Gheorghe Piperea spune că lăsarea acestei definiţii la latitudinea unei comisii birocratice „nu e altceva decât o invitaţie la corupţie. Dai 600-700 de euro şi ţi se stabileşte o cheltuială rezonabilă de 10.000 de euro – cam aşa s-ar putea interpreta, în lipsa normelor metodologice“.

Ce bunuri ale datornicului nu pot fi executate silit

Bunurile neurmăribile sunt cele care nu pot fi supuse valorificării în procedurile de executare, întrucât sunt necesare asigurării unui nivel de trai rezonabil. În procedura judiciară de insolvenţă prin lichidare de active, bunurile neurmăribile pot fi:
a) bunurile de uz personal sau casnic, inclusiv mobilierul, necesare debitorului şi familiei sale pentru un trai rezonabil, dar fără ca valoarea fiecăruia să depăşească 5.000 de lei;
b) obiectele de cult, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel, dar fără ca valoarea fiecăruia să depăşească 2.000 de lei;
c) un vehicul, dacă acesta este în mod indispensabil necesar debitorului şi familiei sale inclusiv pentru deplasarea de la/către locul de muncă, şi care valorează cel mult 5.000 de euro;
d) obiectele necesare, în mod rezonabil, debitorului ce suferă de un handicap sau persoanelor din întreţinerea sa aflate în această situaţie şi obiectele destinate îngrijirii bolnavilor;
e) alimentele necesare debitorului şi persoanelor aflate în întreţinerea sa pe durata desfăşurării procedurii;
f) bunurile care servesc la exercitarea ocupaţiei sau profesiei debitorului;
g) inventarul agricol, inclusiv animalele de muncă, furajele pentru acestea şi seminţele pentru cultura pământului;
h) scrisorile, fotografiile şi tablourile personale sau de familie şi altele asemenea.