Tarifele RCA practicate de asigurători vor fi calculate pentru acoperirea tuturor obligaţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asigurătorii care încheie poliţe RCA au obligaţia să practice aceeaşi primă de asigurare indiferent de canalul de distribuţie utilizat, al cărei cuantum va acoperi toate obligaţiile ce decurg din încheierea contractului, iar eventualele pierderi nu vor fi acoperite din alte forme de asigurare.

„Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a adoptat un set de măsuri prudenţiale cu impact direct asupra întăririi solidităţii industriei asigurărilor, predictibilităţii tarifelor RCA şi a protecţiei consumatorilor de servicii financiare non-bancare. Setul de măsuri se referă la modificarea normelor RCA, îmbunătăţirea procedurii de soluţionare a petiţiilor din sectorul asigurări şi ajustarea, în scop prudenţial, a cerinţelor minime referitoare la calitatea activelor admise să acopere rezervele tehnice brute ale asigurătorilor“, a declarat Cornel Coca-Constantinescu, prim-vicepreşedintele ASF, citat de Mediafax. 

În privinţa proiectului de normă privind RCA, care va intră în vigoare de la 1 ianuarie 2015, modificările au impact asupra activităţii de subscriere a poliţelor RCA şi asupra activităţii de constatare şi lichidare a daunelor.

Reprezentantul ASF a spus că, pentru o mai bună transparenţă a procesului de vânzare a poliţelor către asiguraţi, au fost stabilite în sarcina asigurătorilor obligaţii privind modul de ofertare a poliţelor RCA, indiferent de canalul de distribuţie (direct sau prin intermediar).

Astfel, asigurătorii autorizaţi să încheie poliţe RCA/intemediarii în asigurări nu pot oferta, promova şi comercializa contracte RCA la alte prime de asigurare decât cele rezultate din aplicarea tarifelor de primă notificate ASF.

„De asemeneea, asigurătorii RCA au obligaţia de a practica aceeaşi primă de asigurare indiferent de canalul de distribuţie utilizat. În plus, este interzisă asigurătorilor RCA/intemediarilor în asigurări acordarea oricăror avantaje colaterale asiguraţilor la încheierea unei poliţe de asigurare RCA“, a spus Coca-Constantinescu, potrivit Mediafax.

O altă prevedere a normei spune că oferta asigurătorului trebuie să fie valabilă pentru o perioadă de minimum 3 zile şi să conţină în mod obligatoriu următoarele informaţii: prima de asigurare, comisionul de intermediere sau cheltuiala medie de achiziţie directă şi data până la care oferta este valabilă.

Oferta RCA trebuie să conţină criteriile specifice clientului care sunt utilizate pentru determinarea primei de asigurare, inclusiv răspunsurile oferite de către potenţialul asigurat (spre exemplu: vârstă, domiciliu, marcă vehicul etc.).

„Asigurătorilor li se va interzice să modifice tarifele de primă mai devreme de 12 luni de la ultima modificare, notificată către ASF“, a spus prim-vicepreşedintele ASF.

El a adăugat că asigurătorii RCA sunt obligaţi să utilizeze tarife de primă astfel încât să se acopere toate obligaţiile ce decurg din încheierea contractelor de asigurare RCA.

„Prevederea nu permite acoperirea pierderilor pe RCA din alte forme de asigurare“, a spus Coca-Constantinescu.

Viitoarea normă RCA prevede limitarea reducerilor comerciale ce pot fi acordate de către asigurători în baza tarifului de primă şi impune menţionarea pe poliţa de asigurare a comisionului de intermediere sau a cheltuielii medii de achiziţie directă, acestea fiind incluse în prima de asigurare totală.

„Asigurătorii vor avea obligaţia să efectueze analize trimestriale privind nivelul cheltuielilor de achiziţie înregistrate şi să adopte măsurile care se impun pentru a asigura concordanţa politicilor de achiziţie cu obligaţiile asumate prin poliţele încheiate. ASF îşi rezervă dreptul ca, pe baza analizei indicatorilor raportaţi, în scopul protejării asiguraţilor/păgubiţilor, să intervină prin limitarea comisionului de intermediere“, a spus Coca-Constantinescu.

Varianta iniţială a proiectului de normă RCA, publicată la finele lunii iulie, prevedea că nivelul maxim al comisionului acordat de asigurători pentru contractarea asigurării RCA să nu depăşească 10% din valoarea primelor de asigurare încasate.

Mai puteţi citi:

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite